22.7 C
București
miercuri, 9 iulie, 2025
spot_img
StiriInternCe i-a cerut Marian Ceaușescu președintelui Nicușor Dan la comemorarea mineriadei din...

Ce i-a cerut Marian Ceaușescu președintelui Nicușor Dan la comemorarea mineriadei din iunie 1990

- Advertisement -

Cu prilejul marcării a 35 de ani de la „Fenomenul Piața Universității” și de la mineriada din 1990, președintele Nicușor Dan a depus astăzi, 13 iunie, mai multe coroane de flori la monumentul dedicat Mineriadei și la Universitate, la „Kilometrul zero al democrației”. Printre cei care l-au însoțit pe președinte s-a numărat și Marian Moroșanu „Ceaușescu”, protestatarul de serviciu al țării, împușcat la Revoluție și bătut crunt la mineriadă.

În urmă cu 35 de ani România apărea pe prima pagină în ziarele din întreaga lume după ce conducerea de atunci a țării a decis să cheme minerii din Valea Jiului pentru a pune capăt protestelor pașnice din Piața Universității.

Fostul președinte Ion Iliescu nu mai suporta „Golaniada” și singura soluție pe care a găsit-o pentru a închide gura protestatarilor a fost să asmută o mulțime de români împotriva altor români.

Sursa video: youtube TVR 1

A fost ziua când democrația, așa firavă, cum era la acea vreme, a dispărut pentru o lungă perioadă de timp lăsând loc democrației originale a lui Iliescu, ziua când bâta a învins spiritul civic.

Deși au murit zeci de oameni, îngropați la Cimitirul Străulești 2 de la marginea Capitalei și alte câteva sute de persoane au fost grav rănite, justiția, legată la ochi, nu a găsit nici până în ziua de astăzi vre-un vinovat.

„Mineriada din 13-15 iunie 1990 rămâne unul dintre cele mai dureroase momente din  istoria noastră post-decembristă.

Nici până astăzi, după 35 de ani, Justiția nu a pronunțat o hotărâre definitivă în dosarul Mineriadei. Lipsește un verdict care ar închide atâtea traume și suferințe. Justiția are datoria de a face lumină nu doar pentru a identifica și sancționa vinovații, ci și ca un gest obligatoriu de respect față de dreptul societății românești de a cunoaște adevărul.

Nu-i vom uita niciodată pe cei care au avut curajul să lupte pentru democrație și libertate, pe toți cei care au pus aceste idealuri mai presus de propriile vieți”, a scris astăzi pe facebook președintele Nicușor Dan, după ce a depus mai multe coroane de flori, atât la „Monumentul Mineriadei”, cât și la „Zidul plângerii” de la Universitate.

Prezent la eveniment a fost și Marian Moroșanu – „Ceaușescu”, celebrul justițiar al Patriei.

Sursa video: Facebook Marian Ceaușescu

Împușcat la Revoluție, Marian „Ceaușescu” a fost bătut atât de crunt la mineriadă încât de atunci nu a putut să mai vorbească normal. De aici i s-a tras și porecla de „Ceaușescu”.

Acesta nu i-a spus președintelui celebra frază ”Dă bă banii înapoi”, ci l-a întrebat politicos ce reprezintă pentru Nicușor Dan evenimentele din urmă cu 35 de ani.

Și l-a rugat ceva pe președinte: „Vă rog respectuos, o idee. Nu puneți în Guvern pe cei care ne-au șmanglit. Adică hoții ca să aducă ce au șmanglit înapoi.

Niciodată hoțul nu își va îndrepta atitudinea, tot hoț va rămâne”.

„Totul este pe termen lung”, i-a răspuns președintele, semn că morile Domnului macină ele încet, dar sigur.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE