7.6 C
București
vineri, 24 ianuarie, 2025
spot_img
DiverseCine este Moș Crăciun? Cum a devenit personajul legendar care aduce cadouri...

Cine este Moș Crăciun? Cum a devenit personajul legendar care aduce cadouri copiilor cuminți în noaptea de Ajun?

- Advertisement -

Moș Crăciun este una dintre cele mai iubite figuri simbolice ale sărbătorilor de iarnă, reprezentând bucuria și magia Crăciunului. În tradițiile moderne, Moș Crăciun este imaginat ca un bătrân vesel, cu barbă albă, îmbrăcat într-un costum roșu, care aduce daruri copiilor în noaptea de Crăciun. Însă, în spatele acestei imagini populare, există o istorie și mai multe legende care au contribuit la formarea mitului său.

Moș Crăciun își are rădăcinile în figura istorică a Sfântului Nicolae, episcop de Myra (în Turcia de astăzi), care a trăit în secolul al IV-lea. Sfântul Nicolae era cunoscut pentru generozitatea sa, ajutând familiile sărace și oferind daruri copiilor. Poveștile despre bunătatea sa s-au răspândit în Europa, devenind baza pentru tradiția darurilor de Crăciun.

Tradiția darurilor de Crăciun își are începuturile în legenda lui Moș Nicolae(sursă foto: pixabay.com).

În mitologia nordică, zeul Odin era descris ca un bătrân cu barbă albă care călătorea pe cer în timpul iernii, oferind daruri celor buni. Această imagine a influențat legenda lui Moș Crăciun în țările scandinave și germane.

În secolul al XIX-lea, imaginea lui Moș Crăciun a început să prindă contur în forma pe care o cunoaștem astăzi, mai ales în cultura anglo-saxonă. Poemul „A Visit from St. Nicholas” (cunoscut și ca „Twas the Night Before Christmas”), scris în 1823, l-a descris pe Moș Crăciun ca pe un personaj vesel, care călătorește cu o sanie trasă de reni. Reclamele Coca-Cola din anii 1930 au popularizat imaginea modernă a lui Moș Crăciun.

Moș Crăciun aduce daruri copiilor cuminți (sursă foto: pixabay.com).

O legendă românească spune că Moș Crăciun a fost odată un om rău și zgârcit, care și-a pedepsit soția pentru că a ajutat-o pe Fecioara Maria să-l nască pe Iisus Hristos.

Legenda începe în noaptea în care Fecioara Maria era pe cale să-l nască pe Mântuitorul. Ea a bătut la ușa lui Moș Ajun, fratele mai mare și mai sărac al lui Moș Crăciun, cerându-i adăpost. Dar Moș Ajun nu poate să o adăpostească, îi spune Fecioarei că este sărac și nu are loc pentru ea, apoi o îndrumă să meargă la fratele lui mai mic și mai bogat, care locuiește în apropiere. Ajungând la casa lui Moș Crăciun, Fecioara Maria a fost primită de Doamna Crăciun, soția lui, femeie credincioasă și miloasă. Fără să știe Moș Crăciun, care era necredincios și aspru la supărare, femeia o duce pe Maica Domnului în grajd, ajutând-o să-l nască pe micul Iisus.

Moș Crăciun nu vrea să creadă că în gospodăria lui se săvârșește o minune

Când Moș Crăciun a aflat ce s-a întâmplat, a fost cuprins de furie. Fiindcă era iute și aspru la mânie, nu a stat să asculte nimic și i-a vătămat mâinile soției sale fiindcă i-a ieșit din cuvânt și a dat ajutor unor oameni străini, nu a vrut să știe că pruncul născut era Fiul lui Dumnezeu care venise pe pământ să mântuiască omenirea. Și el nu credea că în ograda lui, în grajd, se adăpostea chiar Maica Sfântă, nu credea că în ograda lor s-a pogorât dumnezeirea. Mare sperietură trebuie să fi fost când a văzut că  Fecioara Maria, pe loc, o vindecă  pe Doamna Crăciun de rănile pe care el i le făcuse. Văzând așa minune, Moș Crăciun își dă seama că a greșit și rușinat de fapta lui, a căzut în genunchi cuprins de remușcări și și-a cerut iertare de la soția lui și de la Fecioara Maria.

Și din acest moment, spune legenda noastră, el s-a căit pentru toate relele săvârșite și a promis să devină un om bun și să-i ajute pe cei săraci și nevoiași, și mai ales pe copii.

În fiecare an, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, Moș Crăciun călătorește în toată lumea pentru a împărți cadouri celor care au fost buni (sursă foto: pixabay.com).

De atunci, Moș Crăciun, însoțit de Doamna Crăciun care îl ajută să pregătească darurile în atelierul lui secret, a devenit un sfânt care aduce daruri copiilor în Ajunul Crăciunului.

Moș Crăciun este mai mult decât un personaj mitologic; el reprezintă generozitatea, bunătatea și magia sărbătorilor de iarnă. De-a lungul timpului, tradițiile și poveștile despre Moș Crăciun s-au adaptat diverselor culturi, dar esența sa a rămas aceeași: aducerea bucuriei și a darurilor, ca simbol al iubirii și al speranței.

- Advertisement -
Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE