Astăzi are loc momentul mult așteptat al festivității de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Ediția cu numărul 33 se anunță a fi una fără precedent, iar ceremonia care dă startul competițiilor sportive își propune să încânte publicul cu un spectacol de aproximativ 4 ore. Pentru prima dată, festivitățile vor lăsa în urmă stadioanele, iar parada va avea loc pe romanticul fluviu Sena.
După ce imaginea Nadiei Comăneci a fost observată în materialele de promovare a Jocurilor Olimpice, un alt român vine cu un rol important în festivitatea de deschidere, care aduce mândrie țării noastre.
Este vorba de dirijorul Cristian Măcelaru, cel care va conduce Orchestra Națională a Franței în grandioasa ceremonie de pe malul Senei, care dă startul Olimpiadei.

Cristian Măcelaru pare că este gata să îl ajungă din urmă pe maestrul Sergiu Celibidache. Este foarte apreciat în lumea muzicii, iar rezultatele vorbesc de la sine. Măcelaru are în palmaresul său un premiu Grammy, numeroase premii internaționale, a fost cel mai tânăr concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, este director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, iar din 2020 este directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței.
Talentatul dirijor este implicat în numeroase evenimente culturale în România, fiind directorul artistic al Festivalului și Concursului George Enescu.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice are loc astăzi, de la ora 21.00 și este transmisă, în direct, de Televiziunea Română.