Sărbătorile din miezul verii pastorale, deși au fost atribuite lui Sântilie, sunt închinate veneratului zeu al Soarelui și Focului, al cărui nume s-a pierdut în negura vremurilor.
În mitologia populară, cea mai mare parte a legendelor îl imaginează pe Sântilie aflat într-o căruță trasă cu cai de foc. Sfântul goneşte prin ceruri și trăznește în stânga şi în dreapta cu biciul său de foc, căutând dracii ascunşi prin nori sau, pe pământ, în corpul lupilor, câinilor şi pisicilor.
Drept răzbunare, din cer trăznește sfântul și aleargă dracii, supărat că l-au amăgit și îndemnat să-și omoare părinții.
Furtunile, vijeliile, grindina şi trăsnetele din luna lui cuptor erau considerate ca manifestări ale mâniei sfântului asupra dracilor, deși de pe urma lor aveau de suferit oamenii care se alegeau cu recoltele distruse, cu vitele şi casele trăsnite. Mai mult temut decât iubit, Sântilie era pomenit nu numai de ziua lui, ci şi la sărbătorile care îl precedau (Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Marina) sau îl urmau (Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sf. Ana, Pintilie Călătorul). Sântilie ajunge să fie el însuși considerat „zeul focului”.

Pentru a preîntâmpina fenomenele meteorologice provocate de Sântilie, oamenii satelor „țineau” cu sfințenie aceste zile.
Năprasnicele reprezentări meteorologice care pârjolesc şi ard recoltele în luna lui Cuptor, surori cu Sântilie, celebrate în zilele de 13 şi 27 iulie se numesc Panteliile.
Dar de departe, cea mai rea și amenințătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, sărbătorita pe 15 iulie. Ciurica este o Ciurica este o năprasnică reprezentare mitică, o divinitate feminină atât de misterioasă, încât nici nu se știe prea multe despre ea.
Numele acestei sărbători derivă de la numele Sfântului Mucenic Chiric, fiind o compunere între Chiric si numele mamei sale, Iulita, sfinții venerați de creștinii ortodocși în data de 15 iulie. În alte regiuni precum Muntenia, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Cirica, Chiric Schiopul sau Ciric.
Se spune din bătrâni că pe cei care nu-i respectă ziua, Ciurica îi ciuruie în bătaie.
Ciurica este o sărbătoare destinată femeilor. Bătrânii amintesc că femeia capătă puteri misterioase și are dreptul să poruncească bărbaților ce să facă în această zi astfel încât, bărbații plecau de acasă, de frica femeilor. Amintirea ei este păstrată de unele expresii populare precum „Astâmpără-te că vine Ciurica sau Stai cuminte, capeți Ciurica”. Această expresie era adresată bărbaților care își supărau nevestele. În această zi se evitau loviturile de orice fel, certurile şi neînțelegerile din familie. Se credea că nu este bine ca cineva să ia bătaie în această zi, pentru că va lua bătaie tot anul.
„În ziua de Ciurica, femeile să ciuruie boabe de porumb prin curte şi să-i ia de păr pe bărbaţi şi să-i bată, ca să le meargă bine tot anul.”
În aceasta zi se spune că nu este bine să te piepeteni sau să scoți gunoiul din casă, deoarece vitele se pot îmbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi. Tot azi, copiii bolnavi sau cuprinși de sperieturi și spaimă trebuie să treacă în prin cercuri de flori ca să se vindece.
Se crede că de ziua Ciuricăi dacă va tuna cu un ceas înainte de amiază, înseamnă că iarna va veni devreme; dacă va fi ploaie, este semn că și iarna va fi ploioasă.
În calendarul ortodox pe data de 15 iulie are loc pomenirea Sfinților Mucenici Chiric și Iulita. Această muceniță a trăit pe vremea Împăratului Dioclețian, trăgându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii creștinilor, văduvă fiind, și-a luat fiul, pe Fericitul Chiric, în vârstă de trei ani, și a mers la Seleucia. Aflând însă și acolo prigonire împotriva creștinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, dar și aici ighemonul Alexandru, om crud și sălbatic la fire, îi chinuia pe creștini.

Acesta, prinzând pe Mucenița Iulita, a bătut-o, luând și copilul de la dansa. Dar neputând ighemonul să-l tragă la sine cu măguliri și cu mângâieri, căci copilul se uita întins la maic lui, și, deși abia putea vorbi, chema numele lui Hristos. Ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, și l-a aruncat de pe scări. Lovindu-se cu capul de zid, copilul și-a dat sfârșitul. Iar Iulitei, după multe chinuri, nevrând ea să se lepede de Hristos, i s-a tăiat capul și așa a luat cununa muceniciei.
Surse: Tudor Pamfile – Sărbătorile la români, Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român, Ion Ghinoiu – Sărbători și obiceiuri românești, Viețile sfinților





