4 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
Mai MulteComunicate de presaCodlea consolidează parteneriatul dintre administrația publică și mediul de afaceri

Codlea consolidează parteneriatul dintre administrația publică și mediul de afaceri

- Advertisement -

Primăria Municipiului Codlea a desfășurat, pe 17 decembrie, la Serenity Resort, a doua ediție a evenimentului „Ziua Partenerilor”, dedicat întăririi colaborării dintre administrația locală și mediul de afaceri. Organizat în parteneriat cu Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) și Patronatul IMM Brașov, evenimentul a adunat peste 200 de participanți – reprezentanți ai autorităților locale și județene, antreprenori, manageri, organizații patronale și membri ai mass-media centrale și locale.

„Ziua Partenerilor” a creat un spațiu deschis pentru dialog constructiv, schimb de idei și networking, punând accent pe găsirea unor soluții comune pentru dezvoltarea economică a municipiului Codlea și pe recunoașterea contribuției esențiale a mediului de afaceri la crearea de locuri de muncă și susținerea economiei locale.

Primarul Municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, a declarat: „Această a doua ediție a Zilei Partenerilor confirmă faptul că administrația publică și mediul de afaceri pot construi împreună, într-un mod firesc și transparent. La Codlea, parteneriatul nu este un concept teoretic, ci o practică administrativă. Am implementat Consiliul Consultativ la nivelul Primăriei Codlea, unde reprezentanții mediului de afaceri vor fi consultați în legătură cu strategia de dezvoltare a municipiului. Ne dorim o administrație deschisă, predictibilă și orientată spre soluții, iar dialogul constant cu antreprenorii este esențial pentru dezvoltarea durabilă a comunității noastre.”

Prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a felicitat Primăria Municipiului Codlea pentru inițiativa de a coopta mediul de afaceri în procesul de consultare privind proiectele strategice, subliniind că astfel de demersuri reprezintă modele de bună practică ce ar trebui avute în vedere și replicate la nivelul administrațiilor publice locale.


La rândul său, Alina Paul, președinte PIMM Brașov, a subliniat: „Mediul de afaceri nu cere privilegii, ci reguli clare, stabilitate și parteneriate corecte. Antreprenorii sunt cei care creează locuri de muncă, investesc, inovează și susțin comunitățile locale. De aceea, este esențial ca administrația publică să îi privească nu doar ca pe contribuabili, ci ca pe parteneri strategici în dezvoltarea comunității.”

Evenimentul a fost moderat de Andreea Negru, președinte PEFA, care a evidențiat importanța dialogului real dintre sectorul public și cel privat: „Când autoritățile locale și antreprenorii stau la aceeași masă, nu pentru formalități, ci pentru soluții, comunitatea câștigă. Alături de Primăria Codlea, avem un angajament comun: acela de a transforma colaborarea dintre administrație și mediul de afaceri într-un motor real de dezvoltare pentru Codlea.”

Agenda evenimentului a inclus intervenții ale reprezentanților administrației publice județene, ai instituțiilor publice și ai mediului de afaceri, care au subliniat importanța colaborării instituționale, a dialogului constant și a unui climat economic stabil și predictibil. Prin organizarea „Zilei Partenerilor” – ediția a II-a, Primăria Municipiului Codlea își reconfirmă angajamentul pentru o administrație modernă, orientată către dialog, colaborare și dezvoltare economică sustenabilă, oferind totodată un model de bună 

- Advertisement -
Maya Nichita
Maya Nichita
Maya este o persoană sociabilă, ambițioasă, hotărâtă, care își construiește drumul spre succes cu pași mărunți, dar rapizi. Totodată, este studentă în anul I la masteratul de Communication and Advertising în cadrul facultății SNSPA.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE