9.6 C
București
vineri, 1 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALOpiniiColierul cu diamante împotriva Colierului de perle

Colierul cu diamante împotriva Colierului de perle

Relațiile bilaterale dintre China și India au cunoscut o deteriorare semnificativă în ultima vreme, marcând o etapă deosebit de instabilă în istoria lor de lungă durată. Mai mulți factori, inclusiv disputele teritoriale și confruntarea economică, au contribuit la această înrăutățire a dinamicii bilaterale, ducând la tensiuni sporite între cei doi giganți asiatici.

Trebuie spus de la bun început că pentru a se depăși reciproc din punct de vedere politic și economic, China și India au două strategii diferite, care vizează practic încercuirea regiunii Indo-Pacific. Un singur spațiu economic și politic, asupra căruia se apleacă atent și cu ambiții nebănuite cele mai populate state de pe planetă. China are un program cunoscut ca BRI, sau cum l-au definit analiștii occidentali (în special cei din SUA) ”Colierul de perle”, iar India a declanșat proiectul propriu de dezvoltare denumit „Colierul de diamante”.

Strategia „Colierul de diamante” este o expresie folosită pentru prima dată de fostul ministru de externe al Indiei, Lalit Mansingh, în august 2011. El a folosit termenul pentru a se referi la eforturile Indiei de a-și proteja interesele strategice (fie ele economice sau de securitate), ca răspuns la Strategia Colierul de perle” a Chinei. Această strategie concepută la New Dehli implică crearea unei rețele competitive de alianțe zonale, trans-regionale și globale care asigură abordări multi modale diplomatice, economice, de securitate și militare. Toate aceste alianțe sunt efectiv fundamentale pentru ca India să reușească să nu mai fie, încă odată, dependentă de un nou imperiu. După ieșirea de sub ocupația imperială britanică, India a avut o politică externă deosebit de viguroasă împotriva oricărei forme de subordonare externă. Ca atare ambivalența sa exprimată prin relații apropiate de URSS în paralel cu echilibristica securitară în raport cu SUA și/sau efectiva rivalitate pentru conducerea mișcărilor nealiniate internaționale, au consumat decenii de resurse de imaginație și eforturi de construcție economică. Riscurile asumate în ceea ce privește URSS, apoi constrângerile economice date de ruptura față de britanici, au întârziat ieșirea în lume a Indiei.

Tratată permanent ca o cultură exotică, o lume a misterului sau simplu, o lume a sălbăticiei populate de legende, India nu a fost luată în seamă decât atunci când și-a construit prima bombă atomică. Chiar și atunci britanicii au continuat spiritul revanșard anti indian, iar New Dehli a avut de luptat permanent pentru a își impune greutatea sa în lumea albă, superioară și perfect surdă a puterilor occidentale.

Putem observa că exact același proces a avut loc și în China. Prin deschiderea economică pe care reformele lu Deng au creat-o, China a avansat enorm, pe linii strategice de dezvoltare industrială care au definit-o, cel puțin în ultimile decenii ca fiind „atelierul lumii”. India, deși a avut o voință de fier a fost permanent imersată într-o imposibilă rivalitate cu foștii ocupanți britanicii și aliații săi din regiune, abia de doar câteva decenii, fiind capabilă să realizeze adevărata eliberare de sub hegemonia economică anglo-saxonă.

În cadrul strategiei sale „Colierul de diamante” țările cheie cu care India dorește să își construiască centura de interese strategice regionale includ Iran, Mongolia, Indonezia, Oman, Japonia. Iar ca un corolar, proiectul strategic militar cu SUA se dorește a fi elementul de coeziune și soliditate a colierului imaginat la New Dehli. Cu fiecare stat, India are proiecte comune, acorduri sau doar angajamente diplomatice. Caracteristica principală a strategiei indiene se concentrează asupra infrastructurii. Similaritatea tehnologiei folosite de India în expansiunea sa cu modelul de dezvoltare a proiectului chinez BRI este izbitor.

Dacă BRI a început cu construirea de punți portuare, pentru a își țese interesele sale economice strategice în lume, India a copiat identic. Simetria de acțiuni, masivitatea și ambiția celor două super puteri regionale, a făcut ca efectiv unde a călcat China să vină imediat și India. Sau vice versa.

Astfel, New Dehli a început să intensifice politica de ocupare de porturi. Putem nominaliza astfel baza navală Changi din Singapore, proiect semant cu India în 2018, aflat astăzi într-o dispută financiară complexă, tocmai datorită unei investiții financiare masive a Chinei. Un alt exemplu simetric este portul Sabang din Indonezia, care a oferit Indiei acces militar la intrarea în strâmtoarea Malacca. Indonezia, cea mai populată țară musulmană din lume a acceptat și prezența chineză în dezvoltarea unui sistem feroviar, fapt care a pus o presiune enormă pe proiectul indian.

Un alt exemplu al colierului indian este și portul Duqm din Oman. Acest port este situat între Pakistan și Djibouti, unde sunt situate două importante facilități strategice chineze. Portul leagă Asia de Africa și Europa. În ciuda faptului că India a obținut acces în port, Omanul este în prezent una dintre principalele destinații de investiții din China, așa că este foarte greu pentru New Delhi să concureze cu Beijing. India a servit ca investitor principal în portul Chabahar, deoarece New Delhi vede portul ca o modalitate de a accesa piețele afgane și din Asia Centrală fără a mai folosii rutele terestre nesigure și pline de riscuri ale Pakistanului. În același timp, China a devenit din ce în ce mai influentă în Iran, căutând să obțină acces la resurse naturale critice și rutele de transport maritim asigurate de puterea teocratică de la Teheran.

Și exemplele pot continua. Acest model de contracarare a adus beneficii uneori, cum ar fi întârzierea dezvoltării investițiilor chineze, dar a și provocat enorme dispute în interiorul elitelor economice indiene, care nu s-au bucurat de susținerea economică garantată a guvernului central de la New Dehli. Așa cum s-au bucurat oamenii de afaceri chinezi. În cazul în care India rezolvă aceste probleme reale, strategia poate avea rezultate pozitive. Cu toate acestea New Delhi se va confrunta în continuare cu dificultăți critice în a își finanța mecanismele de expansiune proprie, dar mai ales de îndiguire a expansiunii chineze.

Cu toate problemele reale, colierul de diamante a atras atenția Statelor Unite. SUA văd în această strategie un model de întârziere, dacă nu de blocare efectivă, a BRI. Iar India încearcă să se folosească de temerile profunde americane la adresa Chinei în folosul ei. Deși strategia „Colierul de diamante” nu este o strategie promulgată oficial de către guvernul indian, ea a devenit în ultimii ani o marotă propagandistică. Deciziile administrației Modi din ultimii doi ani au făcut ca elementul militar să primeze în relația cu SUA, fapt care a iritat major puterea de la Beijing.

Dacă economic India nu a găsit încă modalitatea reală de a concura cu masivitatea investițiilor chineze din arealul său de interese strategice, militar există impresia distinctă că decizia de apropiere de SUA a devenit un ultim argument de politică strategică. Exploatând abil intenția SUA de a folosii fereastra de un deceniu care a mai rămas deschisă până când China va putea rivaliza eficient la nivel de tehnologie militară cu orice putere din această lume, India a atacat expansiunea BRI apasând pe pedala securitară. Astfel, mai devreme sau mai târziu, India se va trezii implicată direct în marea încleștare dintre cele doua supra puteri, China și SUA. Iar această încleștare decisivă va venii, că o dorește New Dehli sau nu.

HD Hartmann
HD Hartmannhttp://canal33.ro
Profiler şi analist politic, jurnalist specializat în politică externă, geopolitică şi geostrategie, curajos şi expresiv comentator al actualităţii interne şi internaţionale. Este duşman al gândirii unice, are o voce distinctă, pertinentă şi autentică şi nu ezită să dea „sentinţe”, de multe ori implacabile.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments