9.3 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternComunicat CSM:  pensiile magistraților reprezintă doar 4% din totalul pensiilor speciale

Comunicat CSM:  pensiile magistraților reprezintă doar 4% din totalul pensiilor speciale

- Advertisement -

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a publicat ieri, 9 iulie, un comunicat prin care se disculpă în fața opiniei publice în ceea ce privește ponderea pensiilor speciale a magistraților la nivel național și a salariilor celor aflați încă în activitate. În comunicat se precizează că în România există astăzi peste 215.000 de pensii de serviciu, dintre care puţin peste 5.000 sunt cele ale magistraților.

Comunicatul secției pentru procurori de la CSM prezintă mai multe date statistice referitoare la numărul de procurori aflați în activitate, volumul de muncă pe care aceștia trebuie să îl acopere și salariile pe care le primesc.

Astfel, în prezent sunt în activitate 2.284 de procurori, iar „încărcătura medie pe procuror în România în anul 2024 (la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii) a fost de 1.549 de dosare penale, cu vârfuri de încărcare de 5.570 dosare pe procuror. Salarizarea acestei categorii de procurori pornește din suma de 10.400 de lei/lunar net putând ajunge, după 25 de ani de muncă, la suma de 16.000 de lei net lunar. La polul opus, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt salarizați cu sume cuprinse între 18.000  lei lunar net și 25.000  lei lunar net. 

În plus, trebuie menționat faptul că un număr de peste 900 de procurori din cadrul Ministerului Public reprezentând 39% din totalul procurorilor în activitate sunt salarizați cu sume între 10.400 lei net și 12.954 lei net.

Faptul că în spațiul public sunt vehiculate veniturile brute ale procurorilor cu cele mai mari funcții și cu cea  mai mare vechime și prezentate ca regulă de salarizare nu este decât o mostră de informare interesată, creată să genereze discordie”, se spune în comunicatul celor de la CSM.

Aceștia susțin că „în România există astăzi peste 215.000 de pensii de serviciu, dintre care puţin peste 5.000 sunt cele ale magistraților. Deși acestea din urmă sunt prezentate ca fiind cele care împovărează sistemul public de pensii în cea mai mare măsură, în realitate acestea ocupă un procent de maximum 4% din total”.

De vină pentru situația la care s-a ajuns ar fi politicienii, mai exact Parlamentul, spun reprezentanții secției pentru procurori din CSM.

„Începând cu anul 2017, legea privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost modificată în trei rânduri, iar dispozițiile referitoare la pensiile de serviciu în patru rânduri, ultima oară în anul 2023, când s-a și închis jalonul PNRR cu Comisia Europeană care includea acest subiect. La acel moment s-a agreat, împreună cu celelalte două autorități ale statului reducerea pensiilor, astfel încât pensiile să nu mai depășească salariile în plată, precum și creșterea graduală a vârstei de pensionare până la 60 de ani, conform unui algoritm acceptat de toate părțile.

De fapt, magistrații semnalaseră încă din anul 2018 aberațiile modificărilor legislative care constituiau, de fapt, invitații de pensionare pentru magistrații care îndeplineau condițiile de vechime. În acest context, faptul că legiuitorul a generat premisa, apoi a acuzat magistrații de deznodământul predictibil nu face decât să creeze consternare în sistemul judiciar și confuzie în societate”, se mai spune în comunicatul menționat.

În finalul acestuia Guvernul este acuzat că nu respectă principiul separării puterilor în stat și că nu invită reprezentanții magistraților la discuții înainte de a fi luate decizii.

„Sistemul judiciar înțelege preocuparea autorității executive pentru reforma financiară a statului, dar orice discuție despre justiție care nu include justiția nu este decât o formă de a ignora principiul separării puterilor statului și a mecanismului echilibrului între autorități, indispensabile unei democrații europene”, spun cei de la secția pentru procurori a CSM, care evită însă să atingă subiectul sensibil al creșterii vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, așa cum propune premierul Ilie Bolojan.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE