Data de 7 mai este vehiculată ca posibil început pentru conclavul care va desemna noul lider al Bisericii Catolice, potrivit unei surse de rang înalt din Vatican, citată de agenția Reuters. Informația vine în contextul pregătirilor intense din sânul Bisericii după decesul recent al Suveranului Pontif.
Cardinalul suedez Anders Arborelius a declarat că procesul de alegere ar putea dura mai mult decât de obicei, întrucât numeroși cardinali se întâlnesc pentru prima dată în acest cadru solemn. Mulți dintre aceștia, respectiv 110 din aproximativ 135, au fost numiți în timpul pontificatului Papei Francisc, care a pus accent pe diversitate și reprezentativitate globală, alegând cardinali din țări precum Myanmar, Haiti sau Rwanda.
În conclav vor intra doar cardinalii care nu au împlinit vârsta de 80 de ani până la data începerii votului. Doi cardinali din cei 135 sunt trecuți pe lista votului cu semnul întrebării, din motive medicale.
Alegerile au loc în Capela Sixtină, sub operele celebre ale lui Michelangelo, iar un conclav durează, în medie, două sau trei zile. Conclavul precedent, în care a fost ales Papa Francisc a durat două zile, cu cinci tururi de scrutin. În acest an pot fi câteva schimbări logistice, având în vedere numărul mare de cardinali așteptați la alegerea noului lider al Bisericii Catolice.
Amintim că Papa Francisc a încetat din viață luni, 21 aprilie, la 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral și a unui stop stop cardiac, după cum a anunțat Vaticanul.





