De când mai-marii noștri politicieni și-au asumat la Bruxelles că românii vor recicla peturile pe care le vedeam pe toate șanțurile și, în general, tot ce poate fi refolosit în industrie, iată că așa cum se întâmplă de obicei în țărișoara noastră minunată viața bate filmul. Reciclare, reciclare, dar unde și cum.
Ca la noi la nimeni. Ți se opresc 50 de bani pentru orice amărâtă sticlă de apă minerală. Și te-au informat politicienii că banii îți vor fi returnați dacă te duci la „tonomatul” supermarketului de unde ai cumpărat produsul.
Dar ce te faci când ajunge altul înaintea ta, cu camionul plin de peturi? Lași rând ca pe vremea lui Ceaușescu la butelii sau la coadă la carne, sau renunți?
Paginile de socializare sunt pline de filmulețe care arată coșmarul prin care trebuie să treacă românul iubitor de mediu.
Ar trebui ca astfel de mașinării să existe la fiecare colț de stradă, spun oamenii și să funcționeze non-stop, nu în intervalul orar de funcționare al respectivului supermarket.
Practic statul impune reguli pe care nu le poate respecta. Iei 50 de bani, dar nu asiguri condițiile necesare pentru ca întreg procesul să aibă loc. Bagi mâna în buzunarul cetățeanului, îi promiți că îi restitui banii, dar nu asiguri infrastructura necesară, îi obligi pe comercianți să facă ceea ce ar trebui să facă primăriile.
Exact la fel ca și în cazul producătorilor de energie verde: produceți fraților curent cu fotovoltaicele, dar nu prea mult, pentru că nu îl țin pe Burduja sârmele și iau foc liniile de transport a curentului.
Pe voi nu vreți să vă reciclăm, așa, din patru în patru ani?
