9.3 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
DiverseCrăciunul, sărbătoarea nașterii lui Iisus Hristos

Crăciunul, sărbătoarea nașterii lui Iisus Hristos

- Advertisement -

Iisus, Fiul lui Dumnezeu, alege să vină pe pământ într-un mod extrem de simplu, punând în contrast măreția divină cu umilința pământească. Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată în 25 decembrie și  face parte din cele 12 praznice împărătești a Bisericilor bizantine, fiind a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii.

Nașterea sfântă a avut loc într-o iesle din Betleemul Iudeii. Rege în Iudeea era Irod Idumeul (37 î.d.-4 d.Hr.). Autorităţile au dispus în acea vreme organizarea unui recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara, urmând apoi să se impoziteze terenurile și populația.

Potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Sfânta Fecioară Maria, a mers cu Sfântul şi Dreptul Iosif, care era descendent din casa şi neamul regelui David, de la Nazaret la Betleem, spre a se înscrie la recensămînt. Maica Domnului și Sfântul Iosif au ajuns în Betleem pentru a participa la recensământ. Întrucât Betleemul era aglomerat, toate locurile de cazare erau ocupate. Astfel, cei doi au găsit adăpost într-o iesle de la marginea cetăţii, unde Maria a născut pe Iisus.

La marginea câmpului, în noaptea sfântă, erau niște păstori care își păzeau oile. Stăteau liniștiți lângă foc, privind spre stele, când deodată cerul s-a luminat și din lumină s-a ivit un înger.

La început păstorii s-au speriat, dar îngerul le-a vestit Naşterea Mântuitorului lumii și le-a poruncit să meargă să-L vadă.După ce au ajuns în pragul ieslei în care se afla pruncul sfânt, cu bucurie s-au închinat Mântuitorului nou născut.

În urma lor au ajuns cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărăteşti: aur, smirnă şi tămâie. Magii erau niște înțelepți sau astrologi din Orient, care au văzut la răsărit o stea strălucitoare, care le-a indicat nașterea unui nou rege al iudeilor.

Ei au pornit în căutarea Lui, cu daruri prețioase: aur, tămâie și smirnă. Au ajuns mai întâi la Ierusalim, unde l-au întrebat pe regele Irod despre locul nașterii pruncului. Irod, care se temea de un posibil rival, i-a trimis pe magi la Betleem, după ce i-a consultat pe cărturarii și pe preoții săi. I-a rugat să se întoarcă la el după ce îl vor găsi pe prunc, ca să se închine și el.

Însă, magilor le-a apărut îngerul în vis și le-a spus să nu se mai întoarcă la Irod, ci să plece pe alt drum.

Mai multe legende creştine susţin că, după întoarcerea în locurile lor natale, magii ar fi răspândit vestea naşterii Mântuitorului, dedicându-se credinței și binefacerilor.

Povestea îngerului vestitor, simplitatea păstorilor și călătoria magilor ne arată cum Dumnezeu a intervenit în istoria omenirii, prin nașterea Fiului său, care a venit să aducă pace, lumină și iubire. Aceste scene ne invită să ne deschidem inimile și să primim cu bucurie vestea bună a mântuirii. Nașterea lui Iisus într-o iesle arată că Mântuitorul a venit în lume nu ca un rege pământesc, înconjurat de bogății și onoruri, ci ca un slujitor al tuturor. Nașterea într-un loc umil arată că Hristos nu aparține doar celor bogați sau puternici, ci tuturor oamenilor, indiferent de statutul social. Ieslea devine astfel un simbol al universalității misiunii lui Iisus. Spiritul Crăciunului transcende granițele religioase și culturale, aducând oameni din întreaga lume împreună într-o atmosferă de pace și armonie.

- Advertisement -
Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE