7.9 C
București
sâmbătă, 2 martie, 2024
Google search engine
StiriCriterii noi de omologare a stadioanelor de fotbal din România

Criterii noi de omologare a stadioanelor de fotbal din România

FRF anunţă că a fost propusă introducerea unor noi criterii de omologare a stadioanelor de fotbal din România, acestea urmând să fie împărţite în trei categorii.

Propunerea vine ca o soluţie pentru detalierea şi buna înţelegere a criteriilor de diferenţiere a stadioanelor în funcţie de eşaloanele competiţionale pentru care acestea urmează a fi utilizate. Vor exista trei categorii pentru fiecare eşalon competiţional în parte, la nivel de seniori masculin, notează frf.ro.

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Omologarea stadioanelor se va face şi la nivel de fotbal feminin şi juniori, dar nu pentru fiecare eşalon în parte.

Printre criteriile ce vor fi luate în calcul în stabilirea categoriei se numără:

Dimensiunea terenului;

Dimensiunile vestiarelor echipelor şi facilităţile oferite de acestea;

Amplasarea vestiarelor;

Facilităţile oferite de vestiarele arbitrilor;

Existenţa cabinetului doping;

Existenţa şi facilităţile camerei pentru observatori;

Alte facilităţi oferite de stadion (locuri pentru persoane cu dizabilităţi, accesul oficialilor la reţea de internet wireless, platforme TV, parcări, facilităţi VIP etc.)

De asemenea, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv au fost stabilite noi condiţii de participare pentru cluburi în competiţiile de juniori U19, U18 şi U17 organizate de FRF.

Astfel, pe lângă obligativitatea de a acumula un punctaj de minim 20 de puncte, urmare a procesului de Clasificare a Academiilor, cluburile ce doresc să participe în competiţiile U19, U18 şi U17 organizate de FRF trebuie să participe în toate competiţiile FRF / AJF organizate pe categoriile U16-U11.

Această decizie are ca fundament unul dintre pilonii din Strategia tehnică a FRF, respectiv „Dezvoltarea durabilă”, ce reprezintă acele elemente care fac ca fotbalul românesc sa fie sănătos, iar jucătorii să crească într-un mediu care să nu le altereze şansele de a face performanţă în acest sport.

În prezent, cluburile ce doresc să participe în competiţiile mai sus amintite nu au nicio obligativitate (cu excepţia celor de Liga 1 şi Liga 2) de participare şi la categoriile U16-U11, deşi FRF a dezvoltat competiţii pe toate aceste grupe de vârstă.

Olivia Cucoș
Olivia Cucoșhttp://canal33.ro
Jurnalist cu experienta in domeniul jurnalismului sportiv si reputatie consolidata ca redactor al postului Tv Moldova1, Televiziunea naţională moldovenească, prezentatoare şi coordonatoare al comunicării pentru Federaţia de Fotbal a Republicii Moldova şi ca reporter al Digi Sport, Olivia este realizatoarea si prezentatoarea emisiunii Sport al Canal 33 HD
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments