Floarea-soarelui a captivat imaginația oamenilor din diverse culturi datorită formei sale distincte și a asocierii sale puternice cu soarele și lumina, fiind venerată pentru frumusețea și simbolismul său profund. Există mai multe legende și mituri asociate cu floarea-soarelui, provenind din diverse culturi și tradiții.
Recunoscută pentru frumusețea sa, Floarea Soarelui este considerată una dintre cele mai enigmatice flori din lume. Denumirea botanică, „Helianthus”, vine din limba greacă, unde Hēlios înseamnă soare și Anthos înseamnă floare.
În cultura noastră populară se povestește că un împărat avea o fată mândră, atât de frumoasă, că nu se găsea alta să-i semene. Când râdea i se iveau dimineţile în obraji, iar glasul ei oprea privighetorile din cântec. De toate avea împăratul: bogăţii nenumărate, oşteni viteji, sfetnici înţelepţi şi o ţară cu holde de aur, livezi doldora de poame şi păşuni cu turme albe ca omăturile iernii. Se spunea că în acea ţară curgeau laptele şi mierea cum curg pâraiele primăvara.
Dar avea și un mare necaz, căci fata, de când se născuse, nu putea vorbi. Trist și îndurerat, împăratul a căutat în toată împărăția un leac pentru muțenia copilei. A chemat toți vracii, dar nimeni nu știa ce să facă.
O bătrână a poposit într-o seară la curte și făcându-i-se milă de biata fată, a spus că știe leacul: Numai Soarele, mărite împărat, numai el ar putea să-i dea fetei tale lumina ochilor. Pofteşte-l în casa ta, omeneşte-l la masă. Când petrecerea va fi în toi și toată lumea va fi bine dispusă, se va dansa și se va cânta, fata să se ducă să ia Soarele la dans și să-i ceară o sărutare. Iar această sărutare o va vindeca de muțenie. Atunci va prinde fata glas…
Şi zicând aceste vorbe, bătrâna ieşi din palat şi porni în lume sprijinindu-şi bătrâneţile în toiag.
Când a auzit acestea, împăratul parcă a reînviat și, cu multă speranță, a început pregătirile de ospăț. Dar așa cum se întâmplă în basme, vrăjitoarea cea rea a auzit despre toate acestea și s-a dus la mândra Lună să îi spună că fiica împăratului se va căsători cu Soarele. Luna, plină de invidie și supărare, a jurat că se va răzbuna. Ea, care îl iubea atât de mult pe Soare, îl pierdea din cauza unei muritoare?
În timpul ospățului fata împăratului fu adusă înaintea Soarelui spre a primi sărutarea vindecătoare. Luna, însă, se oprise la fereastra palatului şi se uita și văzându-l că se apropie de frumoasa fată de crai, se mânie amarnic.
Deschise fereastra şi învălui fata într-un abur galben-auriu, încât cei de faţă nu-i mai putură vedea chipul. Când se împrăştie aburul cel galben-auriu, în locul fetei rămase o floare mare, galbenă, de statura fetei de înaltă. Împăratul, împărăteasa și mesenii încremeniră pe loc de spaimă.
Legenda spune că Soarele, supărat atât de tare de fapta Lunei, s-a suit în înaltul cerului și de acolo a azvârlit Luna tocmai pe tărâmul celălalt, despărţindu-se pentru totdeauna de ea.
Și de atunci Luna a început să umble mai mult noaptea, singurică, tristă, căindu-se de fapta ei necugetată, iar dacă se întâlneşte cumva cu Soarele, îşi pierde lumina.
Iar floarea aceea înaltă, galbenă, s-a răspândit pe întreg pământul. Şi de cum răsare Soarele, floarea se îndreaptă cu faţa spre el, aşteptându-i parcă sărutarea, şi-l urmăreşte până apune, şi a doua zi iară, şi iară, până i se scutură floarea. Când vine seara și apare Luna, floarea lasă chipul către pământ, strângându-și petalele.
Oamenii i-au spus Floarea-Soarelui, şi aşa i-a rămas numele până în zilele noastre.
(sursă foto: pixabay)
