Se spune că după ce a creat omul după chipul și asemănarea Sa, Dumnezeu a suspinat îndelung și a spus: “Nu e tocmai ușor să îți imaginezi totul, nici chiar când ești infinit de inteligent”. Și atunci a creat pisica, după care I s-a luminat chipul: „De aceasta dată opera mea e minunată în perfecțiunea sa”.
Una din credinţele populare de pe la noi, răspândită cu mai mult de un secol în urmă, spune că pisica ar fi apărut în vremea potopului trimis de Dumnezeu peste pământ.
„Făcuse D-zeu lumea: pentru răutatea şi fără de legile ce erau pe pămînt, Cel-de-sus s-o hotărît să piardă pe oameni de pe faţa lui. Cu potop hotărî D-zeu să piardă suflarea de pe pămînt: pentru păcatele omului trebuia să sufere şi dobitoacele cele făra de păcate. Ei, bine-ar face să-i prapădească: şi-amu pe toţi, că tare s-o răit lumea!”
Povestea spune că Dumnezeu, după ce S-a hotărît să piară lumea, a decis Să-l salveze pe Noe, singurul om cu credinţă şi fără păcate, împreună cu toți cei ai lui.
„Pe dînsul şi pe-ai lui n-o vrut să-i prăpădească D-zeu, că s-ar fi stîns sămînţa omului din lume; şi Doamne! bine-ar fi mai fost, că n-ar mai fi suflete de chin şi de năcaz pe pămînt”.
Asa cum știm cu toții povestea, Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să-şi facă o arcă în care să se suie împreună cu feciorii şi cu nevestele lor, și din fiecare animal să ia cîte o pereche.
„În corabie a mai luat şi cîte 7 părechi din dobitoacele folositoare omului, şi cîte 2 din cele nefolositoare, căci D-zeu nu venea să se stingă nici sămînţa dobitoacelor”.
După ce i-a văzut urcați în arcă, a trimis Dumnezeu potopul care s-a înălțat deasupra munților cei mari, așa înaltă era apa, căci 40 de zile şi 40 de nopţi a durat.
„Suflare omenească n-o mai rămas pe păcătosu de pămînt; toate s-au înecat, toate s-au prăpădit. Corabia lul Noe umbla ca o pană pe apa dusă de valuri şi de vînturi. În vîrfu unui munte înalt s-o oprit luntrea lui Noe”.
Corabia lui Noe era tot pe ape și pe culmile valurilor, că apele încă nu se retrăseseră.
Se spune că Dracul, în loc să fie fericit și să-L slăvească pe Dumnezeu că nu s-a înecat și că a scăpat de Potop, s-a apucat de făcut năzdrăvănii în corabia lui Noe. Pripit, cum este de multe ori, Necuratul vroia să-I facă în ciudă Împăratului Ceresc, și, fără să-i treacă prin cap că s-ar putea îneca și el, încerca să-i înece corabia lui Noe. Așa că s-a apucat de făcut șoareci, care s-au înmulțit destul de repede și au început să roadă lemnul corăbiei.
„Într-o zi umbla printre dobitoace. Într-un colţ al corabiei vede o rosătură mare. De-o muche de cuţit mai trebuia ros lemnul, şi apa ar fi năpădit în corabie”.
Ar fi găurit lesne arca, dacă Noe n-ar fi descoperit isprava lor.Noe, văzând așa blestemăție, a întrebat dobitoacele din arcă cine a ros lemnul, iar toate i-au răspuns că şoarecele.
„Nevoind să facă vărsare de sînge, Noe svîrli între şoareci o manuşă ş’o blagoslovi. Din mănuşă să facu o mâţă mare, care cînd se învîrti printre şoareci, îi băgă în guşă, înghiţindu-i pe vr-o cîţiva”.
Cu chiu, cu vai, a a scăpat o biată pereche de șoareci ce s-au ascuns în fundul corăbiei, în fânul pentru vite. Iar de atunci, de cum vede un șoarece, pisica îl prinde și îl omoară. Din acest motiv, ea este considerată vietate benefică, aducătoare de noroc, năzdrăvană și chiar plăcută lui Dumnezeu.
Povestitorul popular nu este lămurit dacă pisica exista înainte de potop sau aşa a apărut ea ca specie pe pământ.
„Să vede că ori n-o fost mîţa înainte de potop, de vreme ce Noe n-o luat-o şi pe ea în corabie, ori în graba cu care s-o vîrît, o uitat să iee şi mîţa în corabie. Ş-aşa s-o iscat mîţa-n lume”.
Și pentru că șoarecii au fost făcuți de Necuratul, se credea că, mâncându-i, pisica se umple și ea de duh diavolesc. Ucigă-l-Toaca iese din mâță din perii ei, în chip de scântei:
„Și, de atunci, mâța prinde șoareci și-i mănâncă, iar când o freci pe spate, lasă scântei. Din Satana, în mâță au rămas numai ochi și scântei; de-aia strălucesc ochii mâței noaptea, ca la Dracul”.
Surse: adevărul.ro; cuvântulnațiunii.ro
