Miliardarul român Dan Șucu a devenit miercuri, 18 decembrie, principalul acționar al unuia dintre cele mai vechi cluburi profesioniste de fotbal din Europa.
El ar fi achitat între 20 și 40 de milioane de euro pentru noua sa achiziție, clubul italian având o datorie publică de peste 150 de milioane de euro.
Ca atare, jurnaliștii din Peninsulă se întreabă deja cât mai dura până când noul acționar va începe să vândă dintre fotbaliștii actualului lot, cifrat la mai bine de 140 de milioane de euro.
Dan Șucu a cumpărat un club italian de fotbal, Genoa, care a câștigat ultima dată campionatul în urmă cu un exact un secol. Ca atare, mulți se întreabă dacă patronul celor de la Rapid, echipă de primă ligă fotbalistică a României, dar și a companiei Mobexpert, are sau simțul afacerilor?
Istoria clubului Genoa indică faptul că a câștigat cel dintâi titlul de campioană a Italiei în 1898, iar ultimul în 1924.
Trupa care joacă pe „Stadio Luigi Ferraris” are în vitrină și o Cupă a Italiei, ediția 1936-1937.
În acest moment, Genoa ocupă locul 13 în Serie A, din 20 de competitoare, are 16 puncte acumulate și este antrenată de fostul mare jucător francez Patrick Vieira.