-2 C
București
sâmbătă, 8 februarie, 2025
spot_img
StiriInternDaniel Tudorache, condamnat să dea cu mătura în sectorul pe care l-a...

Daniel Tudorache, condamnat să dea cu mătura în sectorul pe care l-a administrat în calitate de primar

- Advertisement -

Decizie blândă a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ieri, 21 ianuarie aceștia l-au făcut scăpat de pușcărie pe fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, cel care fusese condamnat anul trecut la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. L-au condamnat în schimb la muncă în folosul comunității, exact în sectorul pe care l-a păstorit.

Daniel Tudorache mai are de dat explicații într-un alt dosar penal, unde alături de Marian Vanghelie este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Fostul edil PSD al Sectorului 1 a scăpat de închisoare cu executare, după ce ieri la ÎCCJ s-a decis reducerea pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare la 3 ani de închisoare, însă cu suspendare, decizia instanței supreme fiind definitivă.

 „Admite apelul formulat de inculpatul Tudorache Daniel împotriva sentinţei nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, desfiinţează, în parte, hotărârea atacată, doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare şi, în rejudecare: reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Tudorache Daniel pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma participaţiei penale a complicităţii, de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani închisoare. În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Tudorache Daniel pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti – Sector 1 sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.

Tudorache are și unele obligații suplimentare: „Potrivit art. 93 din Codul penal, obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă”, se mai precizează în sentință.

Daniel Tudorache a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în urmă cu trei ani pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind plasat sub control judiciar după ce a plătit o cauţiune în valoare de 1.000.000  de euro.

În martie 2022, la locuinţa fostului primar al Sectorului 1procurorii au găsit 258 de obiecte (bijuterii şi pietre preţioase) cu o valoare totală de 9.784.295 lei şi sumele de 11.210 euro şi 4.235 dolari.

Anul trecut, pe 17 iulie, Tudorache a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare în așa-numitul „Dosar al diamantelor”, fiind găsit vinovat pentru trafic de influență.

Tot ieri, în același dosar a fost menținută decizia de achitare a soției fostului edil, după ce inițial aceasta a fost acuzată de complicitate la spălare de bani.

A rămas să plătească toate relele cel care ar fi intermediat mita pentru primarul Sectorului 1, un om de afaceri pe nume Ion Niţă. Acesta a fost judecat separat şi condamnat definitiv la 9 ani şi două luni închisoare pentru trafic de influenţă.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE