Noi, femeile, suntem un amestec de forță și fragilitate, de dorință și retragere, de logică și nebunie. Ne dorim să fim iubite, dar nu oricum, vrem să fim văzute dincolo de zâmbet, înțelese dincolo de tăceri, dorite nu doar pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce inspirăm să devenim.
Ne numesc complicate, poate pentru că nu ne dăm ușor, pentru că nu vrem să fim o alegere la îndemână, ci o destinație câștigată. Noi nu alergăm după bărbați, noi nu trebuie să cerșim atenție, noi trebuie să fim cucerite …. nu prin vorbe goale, nu prin promisiuni efemere, ci prin fapte, prin constanță, prin prezență.
Un bărbat adevărat nu așteaptă să fie validat. Nu caută să fie el cel cucerit. El știe că femeia pe care o vrea merită efort, timp, răbdare și mai ales, știe că pentru a o avea, trebuie să fie la înălțimea ei.
Pentru că o femeie care se cunoaște pe sine nu se lasă câștigată ușor, dar, odată ce o ai, e genul de iubire care nu se compară cu nimic.
Poate că unii bărbați nu știu cum să cucerească o femeie care nu se lasă impresionată ușor. Poate că nu fug de iubire, ci de provocarea de a fi suficient de buni pentru ea. Poate că nu fug de femeie, ci de propriile lor limite și totuși….
„De ce a plecat? Ce i-a lipsit? Ce n-am făcut bine?”,
acestea sunt întrebările , pe care, noi, femeile ni le adresăm și de multe ori aceste întrebări râmân suspendate în aer după ce un bărbat decide să plece din viața noastră sau mai bine spus, acest bărbat decide să nu mai continuie. Poate ai fost prea bună cu el, poate ai cerut prea mult, poate ai fost exact ce avea nevoie, dar nu ce era pregătit să accepte.
Bărbații nu fug doar de femei, fug de ceea ce îi sperie, de ceea ce nu pot controla, de ceea ce le oglindește părțile pe care nu sunt pregătiți să le vadă. Fug de iubirea care îi obligă să fie mai mult decât au fost vreodată.
Unii pleacă înainte să înceapă cu adevărat, alții rămân o vreme, până când ceva, poate prea mic pentru a-l înțelege, îi face să se retragă.
Unii dispar fără un cuvânt, alții rămân, dar se sting în tăcere. Dar toți fug. De ce?
Pentru că iubirea nu e doar despre frumusețea momentelor bune, ci și despre greutatea celorlalte, iar mulți nu știu cum să o ducă.
Unii fug de teamă de sine, de tine, de ce ar putea simți dacă s-ar lăsa să cadă în golul iubirii. Se tem de femeia care vede dincolo de măștile lor, de cea care nu-i lasă să fie doar puternici, ci îi face să fie și vulnerabili. Se tem să nu piardă controlul, să nu ajungă prea dependenți, să nu fie răniți.
Alții fug când simt că nu mai sunt ei înșiși, când relația începe să ceară bucăți din libertatea lor, din liniștea lor, din timpul pe care îl aveau doar pentru ei. Se simt prinși, apăsați de așteptări, și în loc să rămână și să găsească un echilibru, aleg să plece.
Unii fug pentru că nu au învățat să rămână. Nu au văzut ce înseamnă să treci prin furtuni împreună, doar cum să le evite. Poate că au crescut cu ideea că iubirea trebuie să fie ușoară, că atunci când devine grea înseamnă că nu e „cea potrivită” și atunci pleacă în căutarea a altceva, fără să înțeleagă că vor ajunge în același punct, din nou și din nou.
Și sunt și aceia care fug pentru că nu au simțit niciodată cu adevărat. Poate că s-au lăsat purtați de val, poate că s-au mințit că iubesc, poate că au vrut doar să se simtă doriti. Dar iubirea nu e doar dorință, și când își dau seama de asta, pleacă fără să privească înapoi.
Dar unii fug… pentru că femeia de lângă ei e prea puternică.
O femeie care știe cine este, care nu cerșește atenție, care nu se teme de singurătate, care nu acceptă jumătăți de măsură. O femeie care își ține capul sus, care știe ce vrea și nu face compromisuri doar ca să păstreze pe cineva lângă ea, pentru unii bărbați, o astfel de femeie e o binecuvântare, pentru alții, e un motiv de fugă.
Nu pentru că nu e iubită, ci pentru că e prea mult pentru cineva care nu știe ce să facă cu o astfel de forță. Și atunci, bărbatul fuge. Nu pentru că ea nu e potrivită pentru el, ci pentru că el nu e suficient de pregătit pentru ea.
Dar adevărul e că nu toți fug. Cei care știu să iubească rămân, rămân când e greu, rămân când doare, rămân chiar și când simt că ar vrea să plece. Pentru că iubirea adevărată nu e despre a găsi pe cineva perfect, ci despre a alege să rămâi când realitatea nu mai seamănă cu începutul.
Așa că poate întrebarea nu e „De ce fug bărbații?”, ci „Cine e cel care rămâne?”
