„Singura victorie adevărată – când toți ostaticii sunt acasă!”, strigă cetăţenii la marile mitinguri din Israel (foto), presând Guvernul extremist al lui Netanyahu să semneze acordul de pace.
Cine trebuie nu doar că nu pare să îi audă, dar – în şedinţa Cabinetului de Securitate de alaltăieri seara – premierul (şi comandantul Armatei) a declarat, cu cinismul pe care îl flutură doar când se simte pe cai mari: „Nu ar trebui să fim stresați. Hamas este cel care trebuie să fie. Ostaticii suferă, dar nu mor”.
Să spui că nu mor este o inepţie la fel de mare precum a celor două obiective importante ale războiului, care se bat cap în cap: distrugerea totală a Hamas şi eliberarea ostatecilor. După 284 (astăzi 286) zile de război crâncen, numărul morţilor se apropie vertiginos de 39.000 (fireşte, după numărătoarea Ministerului Sănătăţii din Gaza – cine are interesul să numere?), nimeni nu poate confirma câţi dintre ostateci mai sunt în viaţă. Se crede, conform informaţiilor provenind de la autorităţile din Ierusalim, că în Gaza mai sunt 78 de ostateci vii şi 42 de ostateci morţi. Să nu uităm că trei fuseseră ucişi din greşeală de Armata israeliană. Şi nu este vina acelor militari care, pradă unor tulburări de panică, şi-au împuşcat compatrioţii, ci a comandanţilor care i-au ţinut luni de zile în nebunia liniei întâi.
Reprezentanţii Forumului Familiilor Ostatecilor a reacţionat imediat: „Remarcile prim ministrului nu sunt numai profund dureroase, ci și inexacte din punct de vedere faptic și periculos de iresponsabile. Realitatea sumbră este de netăgăduit: ostatecii au fost deja uciși în captivitate. Mai mulți ostateci își pot pierde viața chiar în acest moment”.
Netanyahu a cîştigat timp obstrucţionând orice acord de încetare a focului în Gaza, a ignorat Planul în trei etape al preşedintelui Biden şi o Rezoluţie a Consiliului de Securitate care a formalizat acest Plan. E limpede că – urmărindu-şi propriul interes, acela de a nu fi măturat de la putere de înşişi colegii săi de coaliţie, care se opun încetării focului până la “victoria totală” – premierul Israelului a aşteptat ca la Casa Albă să se instaleze Donald J. Trump, moment din care ştie că va avea mână liberă.
Pe 13 iulie, în Pensylvannia, la 18.20, ora locală, după ce i-au trecut gloanţele atentatorului pe la ureche, Trump a câştigat alegerile. Este motivul pentru care Netanyahu e preocupat tot mai puţin de aparenţe, aruncându-se în declaraţii “periculos de iresponsabile”.
Pe 24 iulie, premierul Israelului este invitat la Washington, să vorbească în faţa Congresului. Ideea ar fi – tipică pentru construcţia patetică a discursurilor sale – să ia cu el şi câţiva ostateci eliberaţi. Unii dintre aceştia au şi apucat să refuze însă, argumentând că nu doresc să fie elemente de butaforie în spectacolul Marelui Bibi.
