Un proiect al Ministerului de Justiție care vizează digitalizarea sistemului stârnește controverse. Este vorba despre punerea în funcțiune a domeniului just.ro, prin care ar putea fi accesate inclusiv conturile judecătorilor.
După ce ieri, 17 septembrie, la sediul Ministerului Justiției a avut loc o reuniune a șefilor de la mai multe instituții implicate în procesul de digitalizare a sistemului judiciar, astăzi a venit și comunicatul oficial, referitor la deciziile adoptate.
„Proiectele de digitalizare au beneficiat de finanțare europeană și au fost asumate de Ministerul Justiției în parteneriat cu Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerul Public, partenerii fiind consultați permanent încă de la momentul realizării analizei inițiale pentru dezvoltarea viitorului sistem de management electronic al cauzelor. ECRIS V este pilonul central de arhitectură digitală în raport cu care au fost proiectate și dezvoltate celelalte aplicații specifice sistemului judiciar”, se spune într-un comunicat de astăzi al reprezentanților Ministerului Justiției.
„În urma analizei mai multor scenarii de lucru, soluția tehnică propusă de Ministerul Justiției în vederea reluării în parametrii normali a activității instanțelor a fost aceea de cedare a contului cu cele mai ridicate drepturi de administrare a domeniului just.ro către Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție a autorității judecătorești consacrată la nivel constituțional. Propunerea a fost agreată de partenerii Ministerul Justiției, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Consiliul Superior al Magistraturii, urmând ca, într-un grup de lucru comun și în cel mai scurt timp posibil, specialiștii instituțiilor să analizeze mecanismele și instrumentele necesare, etapele și calendarul de implementare a propunerii, urmând a pune la dispoziția conducerilor instituțiilor rezultatele analizei tehnice”, se mai spune în comunicatul afișat pe site-ul Ministerului Justiției.
O parte dintre magistrați nu sunt însă de acord cu punerea în aplicare a acestui proiect. Conform Agerpres, la începutul lunii septembrie preşedinţii curţilor de apel din România i-au trimis ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, o scrisoare deschisă în care susţineau că înrolarea calculatoarelor şi serverelor din instanţele de judecată, precum şi a conturilor judecătorilor în domeniul just.ro este o măsură de natură să încalce independenţa justiţiei.