2.4 C
București
joi, 20 martie, 2025
spot_img
DiverseDupă speculațiile că SUA ar pune presiune pe autoritățile române, frații Tate...

După speculațiile că SUA ar pune presiune pe autoritățile române, frații Tate „zboară” din România

- Advertisement -

Frații Andrew și Tristan Tate, cetățeni britanici și americani deopotrivă, au părăsit țara noastră joi dimineață, 27 februarie 2025, cu un avion privat către Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost sub control judiciar în cadrul a două dosare penale instrumentate de DIICOT, fiind acuzați de trafic de persoane și viol.

Deși interdicția de a părăsi țara le-a fost ridicată, obligațiile de a se prezenta la autoritățile române rămân în vigoare.

Două dintr-o lovitură! Pe lângă interdicția de a părăsi țara, o instanță a ridicat sechestrul asigurator asupra mai multor bunuri ale fraților Tate, potrivit celor de la Reuters.

În contextul în care frații Tate au dublă cetățenie, americană și britanică, și sunt vizați și de anchete în Marea Britanie pentru agresiuni sexuale comise între 2012 și 2015, plecarea lor din România ridică întrebări legate de coordonarea între autoritățile române și cele internaționale.

De asemenea, se pune întrebarea dacă autoritățile române vor solicita extrădarea acestora în cazul în care vor fi emise mandate de arestare internaționale.

Justiția română și „buna credință”

„A fost admisă solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligații fiind menținute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în fața organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenționarea că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară”, au comunicat reprezentanții DIICOT.

Cazul fraților Tate a revenit în atenția presei, după ce au apărut numeroase speculații legate de presiunile pe care administrația Trump le-ar pune asupra autorităților române pentru a-i scapa pe infractori de măsurile preventive și interdicția de a părăsi România.

Frații Tate au fost vocali în susținerea lui Donald Trump, în special pe rețele sociale.

- Advertisement -
Alina Maslin
Alina Maslinhttp://canal33.ro
Licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la UAIC Iași și absolventă a masteratului Jurnalism Tematic, Universitatea din București. A realizat articole pentru Rador, a fost colaborator Europa Fm și editor în trustul Intact, pentru Antena 1 și Antena Stars. Este Producător executiv la Canal 33 HD si redactor www.canal33.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE