„Râde iară primăvara/Peste câmpuri, peste plai/Veselia umple țara/C-a venit întâi de mai”. Și, parcă presetați genetic, românii fac aceleași lucruri ca acum 5 sau 50 de ani. Ceea ce ar putea fi considerat un semn de coerență națională, dacă n-ar fi vorba doar de niște cutume sociale, devenite caraghioase prin anacronismul și inadecvarea lor.
În timp ce în vest, ziua e prilej de manifestații împotriva capitalismului dominat de multinaționale și a clasei politice, părtașe la adâncirea faliilor dintre clasele sociale, la noi e o ocazie nouă pentru a sărbători la grămadă, mimetic, nimicul.
Pentru că știu tipicul, supermarketurile pun la bătaie toate cele trebuincioase petrecerii standardizate. Încă de la intrare poți cumpăra grătare, cărbuni, farfurii și pahare de plastic, bere la sticle de 1, 2 sau 10 litri. Și, desigur, din vitrina frigorifică, micii! Fără de care nu există unu mai. Într-o astfel de zi, nimeni nu îndrăznește să mănânce lasagna sau pizza, de teama de a nu fi renegat și considerat anti român.
Televiziunile se pregătesc și ele, scot din arhive imaginile din anii trecuți, vor fi identice cu cele de anul acesta, n-are rost să mai dea banii pe deplasări inutile. Totuși, își trimit reporterii în zonele „fierbinți”, de unde să spună, aproape cuvânt cu cuvânt, ce-au mai zis și anul trecut. Cum e cu traficul, unde se face grătar, cum e pe plajă și ce stricăciuni mai fac „turiștii” în trenuri și localuri. Poate, dacă au noroc, le pică și vreun accident mai spectaculos sau vreo încăierare cu țipete și cuțite. Urmează nelipsita înșiruire a cazurilor de probleme medicale provocate de prea multă mâncare și/sau băutură. Nu lipsesc dezvăluirile exclusiviste despre cum petrec celebrii nimeni autohtoni, obosiți de atâta faimă binemeritată. Seara se transmite din localuri și discoteci, unde tineri care n-au muncit un minut în viața lor se declară extaziați (unii or și fi) de cât de mișto e distracția acolo!
Politicienii lansează mesaje prin care preamăresc aportul clasei muncitoare la binele țării, după care se cocoață în „bolizii” lor de sutede mii de euro și se duc la un hotel unde se servește homar, nu de fason, dar pentru că nici măcar ei n-ar putea vinde micul cu 100 de lei bucata!
Și oamenii muncii? Ei fac ce trebuie. Dau juma de chenzină pe provizii, se urcă în mașini, stau cu orele în trafic, caută apoi un colțișor de pajiște sau de pădure, instalează grătarul, încercând să nu lovească cu cotul vreun vecin, după care scot triumfători tonele de cărnuri, în speranța că ceilalți se vor simți umiliți. Apoi mănâncă și beau, beau și mănâncă. Și de la capăt. Cam 30 de milioane de mici și 155.000 de hectolitri de bere, sau așa estimează comercianții, satisfăcuți că lupta împotriva îmbogățiților nu-i privește și pe ei. Ascultă, simultan, 5 manele difuzate de radiourile din jur, plesnindu-și ritmic burdihanele satisfăcute. În pauze își înjură șefii, că doar trebuie să-și manifeste revolta față de imperialismul sălbatic din cauza căruia nu pot merge și ei la St. Moritz, în loc să se înghesuie pe tăpșan, cu toată plebea. Unii dintre ei se duc să doarmă în camerele de pensiune sau hotel pentru care au plătit de două ori prețul obișnuit, că, deh, obrazul subțire cu cheltuială se ține, și-apoi 1 mai e doar o dată într-un an.
Într-un final, obosiți, dar mândri pentru ducerea la capăt a ritualului strămoșesc, fac o nouă cură de nervi, stând la interminabila coadă de autoturisme ce pare să nu se miște, în timp ce, în urma lor, munți de resturi marchează festiv locul în care lupta împotriva inegalităților sociale a mai înregistrat o victorie!
