În data de 20 aprilie , Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) organizează expoziția caritabilă de artă fotografică „Să respirăm prin culoare” dedicată Zilei Mondiale a Astmului, la Biblioteca Națională a României (Mezanin Strada Mântuleasa), începând cu ora 17:00.


Lucrările vor rămâne expuse pentru vizionare timp de 30 zile, până la data de 19.05.2024. Prin această manifestare artistică de tradiție cu scop caritabil, organizată încă din anul 2019, Asociația Română de Educație în Alergii se alătură din nou Inițiativei Globale pentru Astm (GINA), dedicată Zilei Mondiale a Astmului, având în fiecare an o temă specifică.

Expoziția a fost posibilă datorită implicării următorilor artiști fotografi români: Luiza Marinaş, Cristina Gârleșteanu, Elena Popa, Tina Genovia și Gabriela Panțu, care oferă o perspectivă artistică și profundă asupra fenomenului comun, dar esențial, al respirației umane.
Donațiile strânse în urma licitației de fotografii sunt dedicate proiectului Alergino – un nou program educațional AREA pentru copiii preșcolari și școlari precum și cadrele didactice, cu scopul de a transforma școala într-un mediu sigur și prietenos pentru copii cu alergii.
Astmul este o boală complexă cauzată de factori genetici și de mediu, care este, în prezent, cea mai întâlnită boală cronică la copii și adolescenți la nivel global și una dintre cele mai frecvente boli cronice la adulți.