Investigația Recorder, „Palatul Împăratului” , care ne spune că 7 milioane de euro din bani publici sunt destinați pentru remodelarea unei vile de protocol – altfel, o clădire chiar urâtă, în binecunoscutul stil comunist, o cutie de cărămidă și beton – a fost știrea-știrilor mai multe zile. De la demnitari la invitați în studiouri, opiniile se răsuceau în jurul identificării persoanei/familiei care urmează să se bucure, unii spuneau „să se lăfăie”, în miile de metri pătrați.
Dincolo de spațiul somptuos – fiecare în casa lui face ce vrea, poate să se plimbe și cu bicicleta sau să joace golf – investigația avea sens, pentru că milioanele nu veneau din buzunarul privat al viitorului locatar. Milioanele vin de la bugetul de stat, buget alcătuit din bani care nu sunt donați de către populație, ci luați de la populație sub formă de taxe și impozite. Recent, ministrul responsabil cerea pușcă – așteptăm și cureaua lată – pentru rău-platnici. Ca urmare, la întrebările reporterilor Recorder era nevoie de un răspuns oficial, chiar și din vârful buzelor.
Pentru mine, după decenii în care am acumulat experiență în gestionarea relației dintre presă și instituții ale statului, dar chiar în perioada în care mă adresam, ca jurnalist, instituțiilor/demnitarilor, primul semn că democrația e butaforie era în situații similare. Adică, atunci când instituțiile statului nu se simt deloc obligate, prin fișa funcției, să dea socoteală, să răspundă, chiar și în zeflemea, la „sâcâielile” presei.
Reacția instituțiilor statului, în cazul acestei investigații, este tipică unei oligarhii, care consideră că rolul presei este cel indicat de către statul însuși. Zburdă cât i se permite lațul. Dacă mai iese cineva din perimetrul destinat, acela e ignorat. Asta a făcut RA-APPS la solicitările Recorder. Ignor! Numai că această atitudine, mai ales în perioade electorale, nu rămâne fără factură. Iar mai târziu sau mai devreme, dar întotdeauna, facturile se plătesc! Tăcerea nu e pe veci, nu e ca la căsătorie, unde ori spui ce e de spus la momentul întrebării, ori taci pe vecie.
RA-APPS, la vreo câteva zile, după tumultul creat de dezvăluiri, se sinchisește să spună că nu e ceea ce se vede, că planurile măreței vile sunt speculații, că nu sunt 7 milioane, ci doar câteva sute de mii.
Premierul e consternat, deși Regia este în subordinea Guvernului. Spune că se va interesa pentru cine se pregătește. Nu a aflat pentru cine, cel puțin asta se deduce din răspunsul lui. A aflat doar că e clădire cu risc seismic și se consolidează din bugetul propriu al Regiei. Sunt sigură că există multe alte clădiri în situația asta și cu mult mai mare valoare decât cutia de pe Aviatorilor.
Administrația Prezidențială precizează, la rându-i, că nu există solicitare către RA-APPS în numele actualului viitor fost președinte. O tevatură întreagă, ce poate nu ar fi atins culmile ratingului dacă doamnele și domnii din instituțiile statului ar fi răspuns din prima.
Când nu o faci, fie ești arogant, îngâmfat, infatuat, autosuficient, fie ești redus la tăcere de către o autoritate mult mai mare decât tine. Există și varianta prostiei, dar se exprimă diferit prostia în asemenea situații. Pot fi amântrei, ar spune unii. Nu cred, aici tăcerea inițială a fost în totală dependență de viitorul beneficiar, de la care s-a așteptat undă verde pentru răspunsuri publice. Unda verde a venit, dar târziu când s-au reținut faptele.
Pe oricine întrebi îți spune că această casă e pregătită pentru actualul șef de stat. Și s-ar putea să nu fie sau să nu mai fie. Mai avem câteva luni de așteptat ca să vedem. Până atunci, rămâne o lecție de manual în comunicare: minciuna are picioare scurte, iar când e vorba și de interes public nu scapi.
