Concubinajul politic PSD-PNL ar fi ajuns la final. Într-o postare pe facebook liderul PNL, Nicolae Ciucă anunță ruperea coaliției. Dar miniștrii liberali vor rămâne totuși la datorie, pentru ca nu cumva cei ai PSD să își facă de cap de unii singuri.
Câinele nu pleacă de lângă măcelărie, se spune din bătrâni. Cam așa și cu ruperea coaliției, anunțată pe un ton dramatic aseară, 7 octombrie, de către președintele PNL.
„Dragi români, încă o dată, nu comentez decizia CCR, dar consecințele ultimei decizii pun un mare semn de întrebare privind democrația din România. Pentru prima dată în istoria României o majoritate de cinci judecători din care patru numiți de PSD a decis că cineva nu poate candida. Practic, a fost eliminat la masa verde un adversar politic. Acest lucru mă preocupă pe mine și cred că și pe orice cetățean care vrea ca România să rămână un stat democratic. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politic, ci că ar putea face lucruri de neimaginat pentru că PSD are în ADN-ul său abuzul de putere și comportamentul de partid-stat”, este concluzia la care a ajuns președintele PNL după doi ani de stat la aceeași masă cu PSD.
„Astăzi elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituții de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Mă voi asigura că acest lucru nu se va întâmpla și România nu va intra total pe mâna PSD. Este o datorie de onoare și credință față de țara noastră. Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile”, a anunțat pe un ton categoric el, Ostașul Patriei.
„Sigur că PSD și-ar dori să guverneze singur în următoarea perioadă pentru a reintroduce cota progresivă, pentru a subordona justiția și instituțiile statului, pentru a direcționa resursele financiare ale bugetului în acțiuni populiste și către clientela de partid. Acest lucru nu se va întâmpla. Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de luptă și să îi lăsăm să înainteze pe direcția pe care au luat-o”, este decizia finală anunțată în termeni militărești de către Ostașul din fruntea liberalilor.
Nu părăsim terenul de luptă, spune generalul. Un fel de „Nu vă lăsăm să furați singuri. Împreună, sau deloc”.





