Ghioceii, amestec de alb glaciar, aproape translucid, sunt ultim bastion al gerului și iernii, în împletire cu verde crud, dătător de martie, de primăvară și lumină…
Ghioceii, primul clinchet de clopoțel al naturii ce își reintră în drepturi. Flori gingașe, delicate și pline de forță, încă din februarie își scot nasul din zăpadă, ușor timid, cumva să ne atenționeze că iarna și gerul pierd lupta cu soarele…
Ghioceii sunt vestitorii primăverii, simbolul renasterii naturii la viață, O străveche legendă spune că ghioceii, au apărut după căderea din Rai a primilor oameni, Adam și Eva. Când au căzut pământul era înghețat, era viscol, vreme de iarnă. Nefiind obișnuiți cu frigul au incercat în zadar să găsească drumul înapoi către Rai. Atunci, un înger care a fost trimis să îi păzească a luat un bulgăre de zăpadă și a suflat peste el, prefăcându-l într-un ghiocel Odată cu acest firav și gingaș ghiocel, îngerul a adus pentru întâia oara primăvara pe pământ.
În jurul ghioceilor, simbol al inocenței și al smereniei, plutesc numeroase superstiții, mituri și legende, fie creștine, fie de natură păgână.
Cel mai cunoscut simbol al primăverii, ghiocelul, se spune că ar fi fost un bărbat văduv care avea opt copii, patru fete si patru baieti. Recăsătorindu-se cu o femeie haină la suflet, copiii au fost alungați de aceasta din casa părintească. Necăjiți, ei s-au transformat în opt specii diferite de flori. Când tatăl le-a observat lipsa, i-a căutat și negăsindu-i s-a metamorfozat și el intr-un ghiocel. De aceea se spune că în fiecare an, primăvara, ghioceii apar primii și cheamă toate celelalte flori.
În Moldova există credința că Primăvara se lupta cu Iarna care nu voia să plece și să-i lase locul. În timpul luptei Primăvara s-a tăiat la deget, iar picăturile de sânge au căzut pe pământ, în zapada care s-a topit. În scurt timp, în acel loc a rasarit primul ghiocel, simbolizând victoria Primăverii asupra Iernii.
O legendă romană istorisește că zeiţa Primăverii, Flora, a organizat o sărbătoare a tuturor florilor și anotimpurilor și le-a dat straie strălucitoare, dar nu toate au fost mulțumite. Vara, Toamna și Primăvara și-au găsit repede florile partenere, dar nimeni nu a vrut să stea cu Iarna. Numai ghiocelul a acoperit-o cu mantia sa albă și, de atunci, iarna îi mulțumește binevoitoarei flori adăpostind-o de frig.
O legendă germană se referă la culoarea albă a florilor de ghiocei. „Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe Pământ, iarbă, buruieni și flori, le-a împodobit cu culori frumoase. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”.Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă: „Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!” Iarba a refuzat-o. A rugat apoi trandafirul, să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Niciuna nu asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâtă, ajunge în dreptul ghiocelului, căruia îi spune și lui necazul. „Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!” Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus: „Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine.” Zăpada primi cu mulțumire darul ghiocelului. De atunci, ea poartă veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară, de cum începe să se arate primăvara.
O altă povestire populară spune că ghiocelul, sătul să vadă cum iarna chinuia oamenii și animalele cu vitregiile sale, a ieșit de sub zăpadă ca să vadă ce se întâmplă. Pentru îndrăzneala lui, soarele l-a încălzit cu razele sale, topind zăpada, și de atunci floarea are mereu curajul să străpungă pământul înghețat și să iasă la lumină.
Istoricii au identificat ghiocelul ca fiind planta cu rădăcina neagră și petale albe, înzestrată cu puteri magice, pe care zeul Hermes i-o dă lui Ulise pentru protecție, în Odiseea lui Homer.
Tot despre folosirea florii în scop medicinal stă mărturie o veche poveste care spune că într-un sat uitat de lume, la sfârșitul iernii, un copil s-a îmbolnăvit și avea nevoie de ierburi și flori din pădure. Sora lui a plecat să caute leacurile vindecătoare, dar totul era acoperit de zăpadă. Când nu mai spera, de sub stratul de zăpadă au început să apară primii ghiocei și ei au salvat viața copilului.
Peste ocean, în SUA, ghiocelul îşi împarte simbolismul cu garoafa, ambele fiind specifice lunii ianuarie. Ghioceii, pentru indienii din preerie simbolizează curajul, răbdarea și fidelitatea de nezdruncinat. Dar nu toate culturile văd ghiocelul ca pe un simbol al speranţei şi renaşterii. În Anglia victoriană exista superstiția că, dacă vedeai un ghiocel, acesta avea să aducă ghinion și chiar moarte, unul dintre motive fiind că era găsit în cimitire, altul că bulbii florii pot fi otrăvitori.
La noi. despre ghiocel se spune că simbolizează speranța, prietenia, inocența, puritatea, alinarea și smerenia. Încă din vechime se credea că este de bun augur să se cultive în propriile grădini aceste gingașe flori albe, vestitoare și aducătoare de primăvară.
Surse: Ion Ghinoiu-Calendarul țăranului român. Zile și mituri, Dicționarul de simboluri
