15.9 C
București
joi, 7 noiembrie, 2024
spot_img
Alegeri 2024Gura „păcătosului” George Simion adevăr grăiește! Pragul de 60.000 de euro, costul...

Gura „păcătosului” George Simion adevăr grăiește! Pragul de 60.000 de euro, costul unui loc de parlamentar, confirmat oficial!

George Simion, un lider politic cunoscut în România ultimilor ani, a recunoscut marți, 22 octombrie, că în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) există cutuma cumpărării locului de senator sau deputat, după caz.

Liderul AUR a evitat să folosească termenul de obligativitate!

„Tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare li s-a cerut să contribuie, conform legii, la bugetul de campanie, să asigure precampania şi campania electorală, pentru că aşa este conceput sistemul electoral din România, candidaţii suportă aceste cheltuieli”, a declarat nonșalant George Simion marți, 22 octombrie, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că poate justifica în orice moment virarea banilor primiți în contul partidului, în mod „transparent şi raportând datele” la Autoritatea Electorală Permanentă.

George Simion a confirmat și cifrele despre care presa a vorbit pe larg în ultima vreme, adică 60.000 de euro, cerută candidaţilor AUR la parlamentare.

Totuși, George Simion a adăugat și faptul că nu este vorba despre o condiţie obligatorie.

„Ce este obligatoriu este ca respectivii să nu fie pasibili de a fi infiltraţi de PSD şi PNL pe listele noastre electorale şi tocmai de aceea am eliminat marea majoritate a candidaţilor veniţi de la PSD şi de la PNL”, a conchis același George Simion.

Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE