Președintele interimar al româniei participă în aceste zile la cea de-a 10 ediție a summit-ului Inițiativei Celor Trei Mări, organizată anul acesta în capitala Poloniei, la Varșovia. Discuțiile se vor axa atât pe subiecte de interconectivitate a celor 13 țări membre în domeniile transportului și energiei, dar și pe probleme de actualitate legate de securitate.

Considerat ca fiind un proiect de importanță majoră pentru regiunea noastră, Forumul Economic al Inițiativei celor Trei Mări reunește anual liderii a 13 state cuprinse în arealul Mării Baltice, Mării Negre și a celei Adriatice.
Prezent astăzi, 29 aprilie, la evenimentul organizat la Varșovia, președintele interimar al României a ținut să sublinieze importanța conectivității pentru dezvoltarea regiunii, în contextul actualei instabilități globale.
„Traversăm o perioadă complicată, în care noile realități afectează țările noastre, iar peisajul economic se reconfigurează constant, ceea ce ne obligă să ne adaptăm continuu. Deciziile și măsurile pe care le luăm în această etapă vor determina nu doar viitorul Inițiativei celor Trei Mări, ci și viitorul Europei.
Reconfigurarea forțelor politice și economice la nivel global impune consolidarea parteneriatelor cu toate țările interesate de stabilitatea și prosperitatea regiunii noastre.
În aceste circumstanțe, Inițiativa celor Trei Mări dobândește o relevanță sporită. Conectivitatea reprezintă esența acesteia, iar potențialul regiunii noastre este imens. România, prin poziția sa geografică și capacitatea sa economică, joacă un rol important în această ecuație”, a declarat Ilie Bolojan.
Acesta a precizat trei direcții considerate importante pentru România, interconectarea energetică, infrastructura de transport și transformarea digitală și pașii făcuți de țara noastră pentru atingerea acestor obiective.
Interconectarea energetică
„În colaborare cu companii din mediul privat, România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei.
Planul de construire a reactoarelor 3 și 4 la centrala nucleară de la Cernavodă face pași importanți, iar în domeniul exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, proiectul strategic Neptun Deep continuă, fiind esențial pentru securitatea energetică regională și estimăm că producția va începe în 2027.
Este esențial să dezvoltăm coridoare energetice pe cât mai multe axe și să ne creștem securitatea energetică, iar pe coridoarele de transport al gazului la nivel regional, România își valorifică poziționarea strategică.
Gazoductul Iași–Chișinău și celelalte proiecte aflate în curs de realizare pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova permit alimentarea acesteia cu energie electrică și gaze naturale în mare parte din România”.
Infrastructura de transport
„Coridoarele de transport nord–sud rămân insuficient dezvoltate. Pentru România rămân prioritare proiectele de infrastructură rutieră și feroviară Via Carpathia ( o autostradă care ar trebui să străbată Europa de la nord la sud, până în Grecia, trecând prin România, nota red.) și Rail-2-Sea (modernizarea unei linii de cale ferată lungă de 3,663 kilometri care leagă portul polonez Gdańsk de la Marea Baltică cu portul românesc Constanța de la Marea Neagră, nota red.).
Pe lângă tronsoanele de autostradă realizate deja, întregul proiect Via Carpathia de pe teritoriul României este în faza de contractare a lucrărilor, pe o lungime de aproape 200 de kilometri.
Maritim, Constanța, cel mai mare port de la Marea Neagră, își confirmă poziția strategică, ca nod important al Coridorului Internațional de Transport Europa–Caucaz–Asia. În contextul războiului din Ucraina și al aderării României la spațiul Schengen, importanța sa continuă să crească.
Cu Republica Moldova avem proiecte importante: poduri rutiere noi peste Prut, în aceste zile începând construcția unui nou pod la Ungheni. În ceea ce privește Ucraina, avem în vedere deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei și creșterea capacității de tranzit a celor deja existente”.
Transformarea digitală
„Suntem într-o competiție globală pentru inovare și dezvoltare tehnologică. Trebuie să colaborăm pentru a dezvolta în regiune infrastructură digitală de ultimă generație, iar sectorul IT din România poate avea o contribuție semnificativă pe acest palier”.
Ca o concluzie, Ilie Bolojan a accentuat importanța unei poziții unitare a celor 13 state membre, în actualul context economic și politic extrem de complicat pe plan mondial.
„În aceste vremuri incerte, unitatea și solidaritatea sunt mai importante ca oricând. Îndemnul meu este să transformăm provocările în oportunități și să construim împreună o regiune mai prosperă, mai sigură și mai conectată”, a spus președintele interimar al României, la finalul discursului său de la Forumul Economic al Inițiativei celor Trei Mări.





