Sistemul nici nu moare, nici nu se predă. Încercarea premierului Ilie Bolojan de a reduce cu 40.000 până la 70.000 de posturi din administrația locală nu este acceptată de sistemul bugetar, iar PSD și UDMR au ales să își securizeze posturile oamenilor din teritoriu și să se așeze de-a curmezișul măsurilor de reformă. Ceea ce l-a determinat pe Ilie Bolojan să anunțe că este dispus să renunțe la funcție.

La ședința coaliției ce a avut loc ieri, 31 august, premierul a amenințat în mai multe rânduri că renunță la mandat dacă reforma din administrația locală nu va fi pusă în aplicare. „Ideea e că dacă nu facem niște reduceri de personal pe bune în sistemul public să ne găsim alt premier”, ar fi spus ieri premierul, în ședința coaliției, după ce PSD și UDMR s-au opus vehement măsurilor de reducere a aparatului bugetar din primării. Astfel acest capitol aparte din Pachetul 2 al reformei nu va fi adus astăzi în fața Parlamentului.
Măsura de reducere a posturilor din administrația locală ar însemna ca PSD și UDMR să lovească în cei care le aduc cele mai multe voturi, primarii din localitățile mici.
Din 1990 și până în prezent oamenii loiali PSD au fost înșurubați adânc în sistem, fiind prezenți nu numai la conducerea unor comunități, dar și la conducerea unor deconcentrate, sau prin ministere, în toate palierele aparatului administrativ.
Practic, dacă un ministru de la USR, să spunem, ar vrea să facă realmente schimbări, acesta se va lovi de armata de funcționari înțepeniți în scaune, vor da peste regulamente de ordine interioară și tot felul de alte reglementări interne peste care nu pot trece și deci nu ar putea schimba nimic esențial. Ar trebui să reinventeze regulamentele de funcționare și întreaga schemă de personal, cu examene de competență pe fiecare post.
Este sistemul-viespar pe care l-a stârnit Ilie Bolojan atunci când a înaintat capitolul de reformă în administrația publică.
În urmă cu 25 de ani fostul președinte Emil Constantinescu a renunțat să mai candideze pentru un al doilea mandat declarându-se învins de sistem. Să vedem acum, în 2025, dacă Ilie Bolojan va rezista presiunilor, sau va ceda și își va depune mandatul.





