Între 16 şi 19 aprilie 2024, la Bucureşti, are loc la Biblioteca Naţională a României un eveniment de talie mondială: Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2024. Evenimentul continuă o tradiție începută în 1932, sub patronajul Regelui Carol al II-lea.
Expoziția, ajunsă la cea de-a șasea ediție, deschisă în mod oficial pe 16 aprilie, promovează istoria și cultura României la nivel mondial, prin intermediul filateliei. Au confirmat participarea peste 600 de expozanți străini, peste 20 de administrații poștale și 120 de oficiali din străinătate, jurați, experți și comisari naționali.
Evenimentul se desfăşoară pe o suprafaţă de peste 2000 de metri pătraţi şi marchează aniversări importante pentru România şi comunitatea internaţională. Se celebrează 150 de ani de la înfiinţarea Uniunii Poştale Universale, la care România este unul dintre membrii fondatori, 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, 160 de ani de la înfiinţarea Camerelor de Comerţ şi Industrie şi 145 de ani de activitate consulară.
Pe parcursul expoziției, vor avea loc sesiuni ale Academiei de formare a juraților filatelici internaționali, patru seminarii internaționale, Congresul Asociației Internaționale a Jurnaliștilor Filatelici și cel de-al doilea salon Mondial de Filatelie Fiscală. Se vor tipări timbre și materiale filatelice dedicate atât acestui eveniment, capitalei României, cât și evenimentelor celebrate, atât de către organizatori cât și de administrații poștale străine.
Accesul publicului la eveniment este gratuit, iar mai multe informaţii despre exponate şi programul evenimentelor sunt pe site-ul efiro.ro: https://www.efiro.ro/.
Evenimentul EFIRO 2024 este organizat de Federaţia Filatelică Română (https://www.federatia-filatelica.ro/) în parteneriat cu Ministerul Culturii, Poşta Română, Romfilatelia S.A., Muzeul Recordurilor Româneşti şi Fundaţia Rezultate Remarcabile Româneşti. Expoziţia internaţională are patronajul Senatului României, F.I.P. (Federation Internationale de Philatelie), A.E.P. (Academie Europeenne de Philatelie), A.I.J.P. (Association Internationale des Journalistes Philateliques) şi recunoaştere F.E.P.A. (Federation of European Philatelic Associations).
Vă invităm să luați parte la acest eveniment de marcă, un reper pentru pasionații de filatelie, dar și o ocazie unică a publicului larg de a înțelege valoarea și complexitatea acestui domeniu.