În urmă cu nouă ani am fost invitat să scriu un eseu pentru cartea „100 de Fețe ale Inovației” (Editura Nemira). În eseul meu, am ales să discut despre transformarea generațională și modul în care tehnologia redefinește structurile politice și sociale. Iată ce scriam atunci:
„STATUS actual
În anul 1967, doi reputați politologi, Stein Rokkan și Seymor Martin Lipset, scriau despre apariția partidelor politice în Europa într-o lucrare numită „Party systems and voter alignments: cross-national perspectives”. În viziunea lui Rokkan și Lipset evoluția politică a Europei a fost modelată de trei revoluții succesive: revoluția națională, revoluția industrială și revoluția internațională. Toate cele trei revoluții au favorizat cristalizarea unor clivaje care au contribuit la formarea partidelor politice în Europa: clivajul Biserică/Stat, clivajul centru/periferie, clivajul sector primar / sector secundar și terțiar, clivajul proprietari / muncitori, clivajul reformiști / comuniști. În anul 2003, politologul belgian Michele de Waele propune trei clivaje specifice societăților post-comuniste: clivajul maximaliști / minimaliști, clivajul autoritar / democratic, clivajul comunist / anticomunist.
Dacă priesc harta clivajelor propuse de politologii amintiți mai sus și fac apel la istorie, observ că evoluția partidelor din România și modelarea acțiunii politice au fost puternic influențate de majoritatea clivajelor pe care le găsim în literatura de specialitate. Am subliniat apelul la istorie deoarece ideologiile politice au jucat (past tense) un rol în dinamica politică: vezi perioada interbelică.
Mutând reflectorul pe contemporaneitate și vorbind la timpul prezent mă întreb ce clivaje mai animă partidele care viețuiesc pe scena politică românească? Peisajul arată sumbru, mutilat, hidos și parcă rupt dintr-un tablou semnat de Hyeronimus Bosch. Partidele fac din toate câte puțin și mai nimic. Partidele din România sunt golite de valori, de idei cu substanță. Sunt expresia urgențelor de secundă și nu a planurilor pe termen lung. Aflate într-o profundă criză de leadership, partidele și-au pierdut funcția de a mobiliza, de a emoționa într-un sens constructiv. Mobilizarea se realizează numai atunci când apare urgența de a denigra adversarul, în special în perioadele electorale. Aflate într-o continuă goană după profit electoral, reprezentanții partidelor sunt mai mult prezenți în platourile de televiziune decât în mijlocul comunităților.
Atunci când mâ gândesc la partidele politice din România îmi vin în minte blocurile gri construite în stilul arhitecturii comuniste: prăfuite, crăpate, construite pe mai multe etaje, cu un micro-univers pestriț: curiozitate excesivă manifestată prin tradiționala supraveghere pe ochean, gâlcevi zgomotoase între vecini și presărate cu ce are mai licențios fondul lingvistic suburban, grătare organizate la ghena de gunoi, administratori de bloc corupți. Discutând despre partide observ câteva etichete similare: ierarhizate, baronizate, măcinate de conflicte interne, decredibilizate din cauza scandalurilor de corupție. Ideologiile, strecurate numai în documentele programatice sau în discursurile electorale, nu își mai găsesc loc și nu mai structurează fibra intelectuală a partidelor.
Modificările generate de evoluția tehnologiei și de industriile creative oferă putere cetățeanului secolului XXI. Așa cum tiparul a antrenat și a întărit fibra musculaturii libertății de exprimare, noua eră digitală pregatește cetățeanul pentru o nouă realitate. Îi oferă toate instrumentele pentru participare la viața comunității. Îl responsabilizează. Vorbim despre o Generație Y/Net Generation sau Generația Digitală cu alte nevoi, valori, care gândește total diferit de celelalte generații si acționează în mod diferit. Se exprimă în mod diferit. Printre ei identificăm veritabili jurnaliști dotați cu smartphone-uri și conexiune la internet, aproape 24/24, care militează pentru accesul la open data și își astern gandurile pe platforme deschise de blogging sau în rețele sociale. Îi găsim organizați în rețele, fără ierarhii, generând idei, politici. Net Generation se autoeducă, accesează platformele MOOC și sfidează paradigma educațională învechită și caracterizată prin fragmentarea cunoașterii și prin eticheta „nu vorbi neîntrebat”, încurajând astfel asimilarea mecanică în detrimentul exercițiului conexiunilor, a transformării „bagajului” asimilat în cunoaștere și, apoi, utilizarea acesteia în realitatea de zi cu zi.
BLOCK la partidele politice clasice
Așa cum scrie Don Tapscott în cartea „Grown up digital: How the Net Generation is Changing the World”, „dacă înțelegi Net Generation, vei înțelege viitorul. De asemenea vei înțelege cum ar trebui să se shimbe instituțiile și societatea.” Tapscott vorbește despre tineri care sunt mai inteligenți, ageri în gândire și mai toleranți la diversitate în comparație cu predecesorii acestora. Tinerii care formează Net Generation sunt mai preocupați de dreptate, justiție și de problemele cu care se confruntă societatea în care trăiesc. Interesul pentru politică este redus iar tinerii acestei generații resping ideea de partid politic. Un sondaj recent IRES arată că 70,2% dintre tineri ar vota mai degraba un om politic independent și numai 21,5% dintre tineri ar vota unul afiliat unui partid politic. Această atitudine este vis-a-vis de structurile puternic ierarhizate, birocratizate așa cum sunt partidele politice. Pentru tinerii generației digitale, Facebook-ul, în special, dar și alte rețele sociale reprezintă platforme de exprimare, de manifestare precum și sursa lor de informare. În același timp, Facebook reprezintă și spațiul de agregare a solidarităților și de mobilizare în jurul unor idei. Comunitățile generate în cadrul rețelelor sociale diferă de forma de organizare clasică, nefiind construite pe model piramidal. Acest tip de organizare în spațiul virtual permite și apariția unor reacții, în timp real, la modul de acțiune/inacțiune a partidelor sau a reprezentanților acestora. Dacă un primar ar dori desfințarea unui parc pentru a permite unui dezvoltator construcția unui ansamblu rezidențial mesajul s-ar disemina imediat în cadrul rețelelor sociale generând reacții în online cu finalitate în offline – proteste, presiune socială. În viziunea Net Generation rețelele sociale au devenit o forță de opoziție față de partidele tradiționale, asociate și cu mainstream media. Este revolta față de o clasă politică incapabilă să rezolve numeroase probleme cu care se confruntă tinerii: lipsa locurilor de muncă, ignorarea meritocrației, fenomenul de brain drain etc.
Tot mai mulți tineri aleg să fie activi în societate optând pentru voluntariat în diverse organizații non-guvernamentale în care cultura organizațională se bazează pe cooperare, pe colegialitate și pe utilizarea instrumentelor digitale. Este o caracteristică specifică generației digitale care manifestă tot mai mult interes pentru comunitatea în care trăiesc și consideră că poate genera schimbare mai degrabă fiind activi în organizații unde găsesc indivizi de aceeași vârstă care împărtășesc aceleași valori și expectații precum: libertate în toate activitățile – de la libertatea de a alege la libertatea de expresie; customizarea și personalizarea propriilor experiențe; focus pe colaborare și pe construirea relațiilor; inovație; transparență.
Astfel, cred că ideea de partid politic va fi din ce în ce mai ignorată de către tinerii care preferă, mai degrabă, ideea de construcție comunitară fiind activi în cadrul unor organizații bazate pe valori comune specifice erei digitale în care au crescut.
REFRESH la educație și la muncă
Cea de-a patra revoluție industrială modifică modul în care trăim, muncim și relaționăm unul cu celălalt. Aceasta presupune un mix de tehnologii care vor avea un efect disruptiv la nivelul societății oferind premisele clădirii unui alt tip de societate. Inteligența artificială, printarea 3D, robotizarea, quantum computing, internet of things etc. nu mai reprezintă domenii ce țin de literatura science-fiction. Conectivitatea a devenit una dintre etichetele care caracterizează secolul XXI. Se estimează că, până în anul 2020, vor exista la nivel global peste 50 miliarde de device-uri conectate la internet: smartphone-uri, laptop-uri, tablete, aparate electrocasnice si automobile. Privind în viitor, cetățeanul anului 2020 va trebui să fie înzestrat cu un set de aptitudini total diferite de cele care ne ușurează, în prezent, efortul de a ne găsi un loc de muncă.
Vom asista și la declinul locurilor de muncă din cauza fenomenului automatizării, al robotizării. Tot mai multe locuri de muncă care presupun repetitivitate vor fi înlocuite de roboți. La finalul anului 2011, doi cercetători de la MIT, Erik Brynjolfsson și Andrew McAfee, au publicat cartea „Race against the Machine”, în care subliniau că „nu există nicio lege economică care spune că toată lumea, sau aproape toată lumea, beneficiază automat de pe urma progresului tehnologic.”[1] Brynjolfsson și McAfee trag un semnal de alarmă și prezintă aspectul negativ al automatizării, generator de șomaj tehnologic pe scară largă. Studii ale World Economic Forum arată că fenomenul robotizării va genera tensiuni sociale din cauza clivajului low skill / low pay vs high skill / high pay. Astfel de inegalități sociale vor trebui gestionate cu abilitate de către viitorii oameni politici și vor trebui identificate programe menite să atenueze șocul pierderilor locurilor de muncă – ajutoare sociale, programe de recalificare.
În prezent, cu o rată a șomajului de 6,8% la nivel național, România se află pe locul opt în topul statelor cu cele mai mici rate ale șomajului. Conform rapoartelor Eurostat rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste de sub 25 de ani este de 24%, este peste media europeană de 22,2%. O analiză din 2014 realizată de Ernst&Young împreună cu Academia de Studii Economice scoate în evidență dorința tinerilor de a munci din greu pentru ceea ce își doresc. Același studiu vorbește și despre cei 52% din tineri care sunt interesați să își dezvolte propria afacere în următorii ani. Actualii decidenți precum si viitorii oameni politici ar trebui să țină cont de spiritul antreprenorial tot mai pronunțat al tinerilor.
Asigurarea unui ecosistem anteprenorial activ ar reprezenta o măsură pentru a reduce rata șomajului în rândul tinerilor. Crearea unui fond național care să garanteze finanțarea unor start up-uri în industria IT, agricultură, turism balnear și acordarea de facilități fiscale ar putea reprezenta un punct cheie în strategia de brain regain – atragerea în țară a tinerilor care au studiat la universități de prestigiu din străinătate.
Pentru a transforma întreg sistemul educaţional şi a-l conecta la realităţile secolului XXI este nevoie de minim 25-30 de ani cu scopul de a realiza o analiză riguroasă a efectelor în societate. Ameninţările asimetrice, dinamica alertă a dezvoltării tehnologiei, tensiunile între marile puteri, crizele economice, fluxul de imigranţi sunt provocări de care ar trebui să ţinem cont atunci când vorbim despre configurarea unui proiect educaţional. Se vorbeşte despre răsturnarea priorităţilor în aceste vremuri incerte: focus mai mare pe componenta defensivă, pe securitate şi mai puţin pe elemente soft cum ar fi educaţia, cultura.
Este foarte greu să defineşti realităţile secolului XXI. „O nouă generație de revoluționari, radicali și activiști încep să creeze ideologii ale vârstei informaționale, în care identitățile și convingerile pot trece de la statul-națiune la nivelul transnațional al societății civice globale”. [2]Dezvoltarea tehnologiei suprapusă pe fenomenul globalizării a demonstrat că poate avea și efecte distructive. Non-statul identificat atât în organizații nonguvernamentale dar și în grupuri, organizații teroriste poate configura dinamica societală, modifica agende politice interne. La un an distanță de la emiterea raportului, atacturile teroriste din SUA au modificat paradigma securității și a relațiilor internaționale. Tot mai mulți specialiști în geopolitică vorbesc despre o lume post 9/11. Robert Cooper vorbește în cartea sa „Ordine și haos în secolul XXI” despre un secol deturnat de anarhie și tehnologie și că acești doi mari distrugatori ai istoriei s-ar putea susține reciproc. Va fi o adevărată provocare pentru clasa politică și societatea civilă să creioneze un proiect educaţional cu menirea de a construi cetăţeni pregătiţi pentru viitor. De a le insufla copiilor, de la o vârstă fragedă, un set de valori esenţial pentru a face performanţă în societatea secolului XXI şi apoi de a genera o arhitectură curiculară în jurul acestor valori. Experții în domeniul educaţiei, vorbesc despre trei valori esenţiale: curaj, integritate şi patriotism. Însă pentru a opera cu astfel de valori şi a le aşeza la baza unui viitor proiect de transformare a sistemului educaţional este nevoie de oameni politici care deja să le fi înrădăcinat în propriul sistem comportamental.
Fără o clasă politică responsabilă, care să privească the big picture şi să îşi asume transformarea sistemului educaţional, chiar într-un context societal impredictibil, dificil, tind să cred că viitorul nu va suna atât de bine. Iar dacă introducem în această ecuaţie scăderea demografică și fenomenul de brain drain, situaţia devine şi mai alarmantă. Astfel, partidele politice şi societatea civilă au responsabilitatea de a redacta, fără întârziere, Strategia Naţională în domeniul Educaţiei. Un document care să stea la baza transformării sistemului educaţional ţinând cont de contextul geopolitc și de realităţile secolului XXI.
All in all
Poate că acum, mai mult ca oricând, este vremea unei clase politice marcate de o infuzie de tineri care gândesc și acționează conform unei alte paradigme: a digitalizării, a democratizării tehnologiei și cunoașterii. Amprenta inovării trebuie pusă și pe partide. Așa cum se întâmplă și în natură, aceasta fiind extrem de conservatoare, trebuie să identificăm ce ADN păstrăm, ce îndepărtăm și cum inovam pentru adaptabilitate. Iar cum oamenii sunt reticenți la schimbare însă numai atunci când aceasta implică o potențială pierdere, leadershipul va juca un rol esențial în evaluarea pierderilor, în insuflarea noului și apetitului pentru inovare.”
[1] Carr, Nicholas, Cușca de sticlă, Ed. Publica, București, 2014, pg. 41
[2] Vidal, John, The world@war, The Guardian, 2000, http://www.theguardian.com/society/2000/jan/19/wto.internationalnews, accesat în data de 26.03.2016
