*Paolo Zamboli: „România este cel mai important aliat NATO al SUA din regiune*
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a condus delegația României care a participat în perioada 14-18 octombrie la Reuniunea Anuală a Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Grupului Băncii Mondiale, care s-a desfășurat la Washington D.C., Statele Unite ale Americii. În timpul acestei vizite, Nazare a reușit să facă ceea ce nu au reușit diplomații din Ministerul de Externe și a stabilit o relație extrem de cordială cu Paolo Zamboli, unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai președintelui Trump.
La sfârșitul unei vizite de mai multe zile în SUA, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare a avut o întrevedere amicală cu emisarul special pentru parteneriate globale al președintelui Donald Trump, Paolo Zamboli, chiar la reședința acestuia din urmă.
„Domnule ministru este o onoare pentru mine să vă am aici. Sunteți cel mai important aliat NATO al nostru și avem cele mai mari inițiative NATO împreună.
Sunteți amplasați într-o zonă extrem de importantă, mai ales pentru orice proces de pace va fi realizat.
Președintele nostru a făcut pace. A făcut pace în Orientul Mijlociu. Este incredibil. Acum, în curând, va face pace între Ucraina și Rusia. Și apoi, știți, din partea europeană, va exista acest mecanism de protecție pentru Ucraina și vecinii săi.
Așadar, datorită acestui fapt, România va avea un rol esențial (…) Și mai mult decât atât. În domeniul energiei. Aveți un sistem energetic foarte bun și ne place tipul vostru de energie”, i-a spus colaboratorul președintelui Trump ministrului nostru de finanțe.
Domnule ministru, aveți cheia casei, sunteți întotdeauna binevenit”, i-a spus Paolo Zamboli lui Alexandru Nazare la finalul întâlnirii.
Ministrul de Finanțe a ținut să evidențieze momentul pe pagina sa personală de facebook.
„Un mesaj special pentru România de la unul dintre cei mai apropiați oameni ai președintelui Trump, emisarul special pentru parteneriate globale Paolo Zamboli, înregistrat chiar la reședința sa din Washington D.C.
Am stabilit cu ocazia acestei vizite în Statele Unite o relație de caldă prietenie cu Paolo, care subliniază în acest mesaj că suntem cel mai important aliat din regiune în NATO, dar și oportunitățile economice comune din energie sau în procesul de reconstrucție a Ucrainei.
Mulțumesc Paolo pentru ușa larg deschisă României!”, a notat pe facebook Alexandru Nazare.
În timpul vizitei sale la Washington, Nazare s-a întânit cu mai mulți oficiali americani, printre care Trezorierul Statelor Unite, Brandon Beach, dar și cu Ben Black, Directorul General al U.S. International Development Finance Corporation (DFC) – agenția federală a Statelor Unite care finanțează investiții americane strategice în piețele emergente.
În cadrul discuțiilor cu oficialii americani, Alexandru Nazare a prezentat oportunitățile pe care le oferă economia României și a transmis partenerilor americani un mesaj clar: România este pregătită pentru noi investiții, care să asigure creştere şi competitivitate economică.





