8.3 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
DiverseIon Cristoiu: Vor mai fi tentative de asasinat. Nu cred că îl...

Ion Cristoiu: Vor mai fi tentative de asasinat. Nu cred că îl vor lăsa pe Trump să ajungă la președinție

- Advertisement -

Cu câteva zile în urmă, Donald Trump a captat, din nou, atenția internațională, însă, de această dată, fără voia lui. Vestea atentatului s-a împrăștiat în câteva minute pe tot mapamondul.

Donald Trump a fost rănit la urechea dreaptă, în ceea ce pare a fi o intenție de asasinat prin împușcare, în timpul unui eveniment electoral, în Pennsylvania. Atacatorul a fost un tânăr de 20 de ani, înregistat ca votant republican din Pennsylvania.

Emisiunea 3 X 3 cu Ion Cristoiu și Alexandru Răducanu, din această săptămână a disecat acest eveniment care a iscat numeroase teorii și conspirații.

„Vor mai fi tentative de asasinat. Nu cred că în cazul lui Donald Trump îl vor lăsa să ajungă la președinție. În analiza celui care a tras, a momentului, s-a respins teoria unui complot. Atacatorul era un singuratic. Dar complotul este cel moral, anume campania dusă împotriva lui Donald Trump în Statele Unite ale Americii, dar și în Occidentul colectiv”, declară Cristoiu pentru Canal 33.

Ion Cristoiu susține că acest atentat, ca și cel asupra premierului slovac, este alimentat de declarațiile repetate ale liderilor de opinie, care susțin teorii periculoase în spațiul public, idei propagate de „binele universal”, cum că unii politicieni sunt creionați negativ ca fiind periculoși și amenințări la adresa unui stat și idei de genul „ce bine ar fi dacă cineva l-ar împușca pe Putin sau pe Fico”.

Jurnalistul susține că este un joc al  manipulării, Donald Trump fiind creionat ca un demon, un rău mare pentru SUA, Europa și alții.

„Trump este demonizat la nivel de Anticrist, de pericol. Este prezentat ca un pericol pentru națiune, pentru Europa, pentru lume și omenire și asta creează nevoia de erou”, a afirmat Ion Cristoiu.

Întrebat de Alexandru Răducanu dacă după acest atentat serviciile secrete americane nu-și vor lua mai multe măsuri pentru protecția lui Trump, Ion Cristoiu a răspuns amuzat că nu.

„Care? Cine? Ei întorc privirile în altă parte. Nu e doar glonțul. Dacă e vorba să-l oprească, îl opresc. Poate mă înșel, dar după felul în care e privită candidatura și cu atât mai mult acum, a lui Trump, nu văd dincolo. El e Anticristul”, a continuat jurnalistul.

„Am două certitudini: că Trump nu va fi președinte și că Ciucă va fi!”

Ion Cristoiu nu se dezminte și face altă profeție, de data aceasta legată de România și următorul șef de stat al României: „Ciucă va fi președinte.”

Vezi în clipul de mai jos care sunt argumentele acestei afirmații și cine ar putea fi, în opinia cunoscutului jurnalist „o slugă proastă”:

YouTube player

Urmărește 3 X 3 cu Ion Cristoiu, în fiecare marți, de la 22.00, pe Canal 33!

- Advertisement -
Alina Maslin
Alina Maslinhttp://canal33.ro
Licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la UAIC Iași și absolventă a masteratului Jurnalism Tematic, Universitatea din București. A realizat articole pentru Rador, a fost colaborator Europa Fm și editor în trustul Intact, pentru Antena 1 și Antena Stars. Este Producător executiv la Canal 33 HD si redactor www.canal33.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE