Tablourile mele pot avea „un sens de vrajă, de învrăjbire, de magie, de atracție sau de protecție” („un sens d’envoûtement, de contre-envoûtement, de magie, d’attirance ou de protection”, după spusele lui Alain Jouffroy scriitor francez, confidență cu Victor Brauner).
Născut la Piatra-Neamț la 15 iunie 1903, al treilea copil dintr-o familie evreiască cu șase copii, Victor Brauner a învățat… să fie. Născut într-un moment în care România nu dădea cetățenie românească etnicilor evrei, Victor era practic un om al planetei pentru că a primit această afiliere națională abia în 1919, după Primul Război Mondial. Introdus de tatăl său, care era un pasionat și practicant al spiritismului, într-o lume cu valențe energetice, Victor Brauner va păstra toată viața în operele sale această aură de energie. Pictura lui fiind înainte de orice o declarație energetică și de intenție, abia apoi pânză și material. Ea ajunge în timp o sinteză perfectă între misticismul est-oriental, practica tehnicii de creație vest-europeană și simbolismul mistico-energetic preluat de la primitivismul african.
În prima parte a vieții călătorește cu părinții săi în spațiul german și austro-ungar iar, în 1915, Victor este înmatriculat la școala evanghelică din Brăila, unde cel mai probabil, și-a susținut bacalaureatul. Între 1916 și 1922 urmează studii de artă plastică întâi la Academia de Belle-arte de la București (îndrumat de, cel mai probabil G.D.Mirea, și sculptorul Dimitrie Paciurea), apoi la Școala liberă de pictură a lui Horia Igiroșanu tot din București. Călătorește mult, învață, se deschide către artă așa cum o vede el.
Din 1923 se apropie de grupul moderniștilor radicali de la București format din Ilarie Voronca, Max Herman Maxy, Ion Vinea, Claude Sernet sau Stephan Roll. Expune în 1924 în mare expoziție de artă modernă a grupului Contimporanul de la Salonul Sindicatului Artelor Frumoase. Expoziție cu vocație internațională, unde mai expun și Brâncuși, Jean Arp, Paul Klee sau Hans Richter. Bucureștiul se branșează astfel la noua artă a avangardelor, iar Victor Brauner… este acolo.
În același an, 1924, împreună cu Voronca lansează revista 75 HP (75 horsepower) – titlu cu trimitere la viteză și la arta futuriștilor, o artă nouă, a viitorului declarată de Marinetti, prin celebrul său manifest al artei futuriste. În revista lor, care a apărut doar într-un singur număr, Brauner și Voronca inventează „pictopoezia”, o specie aparte de poezie cu ritm și cadență proprie în care imaginea și cuvântul se îmbină. Era momentul trecerii de la o cultură a cuvântului spre una a imaginii și Victor Brauner… era acolo.
În 1925 ajunge pentru prima oară la Paris, iar efervescența culturală a orașului îl vrăjește. Intră repede în grupurile moderniste, extrem moderniste, chiar și extrem stângiste ale orașului și se îmbibă de o nouă energie creatoare. Va mai reveni la Paris între 1930 și 1935 pentru a relua legătura cu cercurile artiștilor suprarealiști în care intrase. Va îmbina în continuare cuvântul cu imaginea, lucrările lui având trimiteri către literele alfabetului evreiesc reinterpretate, către simbolurile de tarot sau cele din kabalah. Se va menține în cercurile scriitorilor suprarealiști români sau străini, cărora le va ilustra volumele: Petre Schlemihl a lui Voronca în 1932, Drumețul incendiar a lui Gellu Naum în 1936 și Sadismul adevărului a lui Sașa Pană în același an; precum și Chants des maldoror a lui Lautreamont în 1938. Are intuiția pierderii unui ochi pe care o pictează într-un autoportret din 1931, iar în 1938 va suferi un accident care îi va orbi definitiv la ochiul stâng – o profeție autoîmplinită?
După ce pentru o scurtă perioadă cochetează cu comunismul, renunță la orice opțiune politică și singura prioritate este să fugă de tăvălugul nazist. Are o scurtă perioadă de ședere, alături de alți artiști ai Europei la vila Bel-Air de lângă Marsillia unde îl cunoaște pe Varian Fry, americanul care reușește să scoată de pe vechiul continent mințile luminate ale momentului, prin pașapoarte falsificate. Însă, Victor Brauner nu va fugi spre noul continent, se va ascunde împreună cu iubita lui Jacqueline și sculptorul Herz la Celliers-des-Rousset (în Alpii).
După război, arta sa ajunge în America și în Mexic călătorind o dată cu ideile și artiștii suprarealiști. Are mai multe expoziții la New York prin galeriștii Julien Levy și, mai târziu, prin Alexandre Iolas. Tot prin relații cu galeriști parizieni își crează în anii 1950 și o colecție de artă africană (primitivă) ca îi va impacta fundamental universul creației sale. Ideile sale devin mult mai rafinate acum, abordând lumea arhetipală a lui Jung, captând diverse idei din inconștientul colectiv și ilustrând chiar un egregor (cum este în cazul picturii Vasele comunicante). Se mută în Normandia și își numește casa „Athanor” (nume folosit în alchimie pentru un cuptor ce uniformizează căldura pentru a facilita acțiunea alchimică), semn că aici era în fapt spațiul său de omogenizare al ideilor creatoare. Moare în 1966 după ce, spre sfârșitul vieții, cunoaște faima mondială și succesul.
Ocult, mistic, mitologie, vrăjitorie, kabalah, tarot, hieroglife, spiritism, suprarealism… toate au fost prezente în opera lui și Victor Brauner… a fost acolo pentru a le traduce în imagine pe toate.
