Ieri, 20 februarie, pentru a doua oară într-un interval de nici zece zile, vicepreședintele SUA, JD Vance a avut un mesaj destul de dur pentru liderii politici europeni în general, și pentru cei din România în mod special. Tot ieri, doi dintre candidații la alegerile prezidențiale din luna mai au cerut convocarea CSAT.

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din România, prin decizie a CCR a ajuns să fie discutată în mai toate cancelariile occidentale, dar și peste ocean.
Și în timp ce președintele Franței, Emmanuel Macron merge pe mâna autorităților de la București, dar și a constatărilor făcute de serviciile secrete franceze, considerând că rușii și-au băgat codița, americanii sunt de părere că decizia de anulare a alegerilor nu a avut la bază argumente solide.
„Ceea ce încerc să le spun prietenilor noștri europeni, și cred că ei sunt prietenii noștri, este că această prietenie se bazează pe valori comune. Nu ai valori comune dacă încarcerezi oameni pentru că spun că ar trebui să ne închidem granița. Și nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți plac rezultatele, așa cum s-a întâmplat în România. Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul tău popor încât îl reduci la tăcere”, a declarat ieri vicepreședintele SUA, JD Vance, la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) care a avut loc la Washington.
În același context, în urmă cu două zile premierul Marcel Ciolacu declara că ar fi indicat ca președintele interimar, Ilie Bolojan să convoace de urgență o ședință a CSAT.
„Nu am eu atribuții în acest sens. Cel mai bine este de făcut un CSAT. Corect instituțional este ca președintele să îl declanșeze”, declara marți, 18 februarie, Marcel Ciolacu.
De aceeași părere este și candidatul comun la prezidențiale al PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu: “O ţară nu se apără cu mâinile-n sân. Discuţia despre întoarcerea parteneriatelor strategice la anul 1997 este una serioasă şi nu putem să tăcem sau să aşteptăm un semn. Trebuie să ieşim din încremenire şi să facem doi paşi simpli: 1. – să se întrunească urgent Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi, ulterior, să se comunice clar şi punctual ce s-a discutat;
2. – să se organizeze o întâlnire a tuturor liderilor politici pro-europeni din România. Spun toţi, pentru că soarta ţării ne priveşte pe toţi. Indiferent de poziţionarea ideologică”, a scris Antonescu pe facebook.
Și candidatul independent Nicușor Dan crede că o convocare a CSAT este absolut necesară, mai ales în actualul context internațional extrem de complicat.
„O convocare a CSAT-ului este necesară, dar cu calm. Pentru a analiza întreg contextual, CSAT-ul nu trebuie să discute zvonuri sau să se uite foarte mult la declarații. Trebuie să ne uităm la fapte și da, trăim într-un moment complicat în care se încearcă o reechilibrare a puterii mondiale și atunci toate aceste informații trebuie să fie împărtășite de membrii CSAT-ului, informații pe care președintele interimar le are pe canale diplomatice”, a spus ieri, 20 februarie, Nicușor Dan, în cadrul unei emisiuni tv.
Un alt candidat la alegerile din luna mai,Elena Lasconi, cea care după primul tur de anul trecut se clasa pe locul doi, este de părere că „România are nevoie de oameni de stat care, într-un moment atât de complicat, să ia deciziile corecte. Avem nevoie de adevăr ca să putem să mergem pe drumul corect. Ilie Bolojan are obligația morală să ne spună ceea ce poate să ne spună din tot ce ne-a ascuns Iohannis”.
În urma reconfigurării componenței guvernului după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului trecut, componența CSAT s-a schimbat, fiind în prezent următoarea:
Președintele CSAT – Ilie Bolojan, Președintele interimar al României
Vicepreședinte CSAT – Marcel Ciolacu – Prim-ministrul României
Angel Tîlvăr – Ministrul Apărării Naționale
Cătălin Predoiu – Ministrul Afacerilor Interne, viceprim-ministru al României
Emil Hurezeanu – Ministrul Afacerilor Externe
Radu Marinescu – Ministrul Justiţiei
Bogdan Gruia Ivan – Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Tánczos Barna – Ministrul Finanţelor, viceprim-ministru
General Răzvan Ionescu – Director interimar, prim-adjunct al directorului SRI
Gabriel Vlase – Director Serviciul Român de Informaţii Externe
General Gheorghiță Vlad – Șeful Statului Major al Apărării
Cristian Diaconescu – Consilier Prezidențial pentru Apărare și Securitate Naţională
Mihai Șomordolea – Consilier de Stat – Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării