Jorge, unul dintre concurenții de la Survivor All Stars România 2023, a fost nevoit să părăsească competiția în urmă cu un an, din cauza unei accidentări la genunchi. Cu toate acestea, artistul nu s-a descurajat și a decis să se înscrie din nou în noul sezon al emisiunii.
Soția sa, Ramona, a vorbit despre cum a fost pentru el accidentarea și ce a făcut pentru a se pregăti pentru noul sezon.
“A fost cel mai perseverent om pe care l-am văzut eu și din punctul ăsta de vedere. Timp de 9 luni el s-a dus la recuperare, la fizio, la kineto și a făcut conștiincios. Și a fost o operație grea și nu e ușor. Dar când a plecat a trecut testul de efort”, a declarat Ramona în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Soția sa a mai spus că Jorge nu are nicio idee preconcepută despre niciunul dintre concurenți și merge cu sufletul deschis în această nouă experiență.
“În momentul în care se termină show-ul și văd promo-ul de a doua zi, la revedere somn”, a declarat soția lui Jorge, povestind că promo-ul este atât de bine realizat de producători, încât de face să rămâi în suspans până la următoarea emisiune.
“Îl așteptăm să se întoarcă sănătos, asta ne dorim cel mai mult pentru el. David spune în fiecare zi că îi e dor de tati, asta e durerea mea cea mai mare”, a mai spus Ramona.
Jorge este unul dintre concurenții preferați ai publicului de la Survivor România. Artistul este cunoscut pentru spiritul său luptător și pentru optimismul său.