Exercițiu de testare a capacității de răspuns la provocări ce pot apărea în mediul online în context electoral, organizat astăzi, 27 martie 2025, de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). La simulare au participat reprezentanți ai autorităților naționale (BEC, AEP, CNA, SRI, SIE și altele), ai Comisiei Europene, ai marilor platforme online, dar și ai societății civile.

În calitate de coordonator al serviciilor digitale în România, ANCOM a organizat astăzi un exercițiu pentru testarea capacității de a răspunde la provocările care pot aparea în perioada derulării alegerilor prezidențiale din luna mai.
„În cadrul exercițiului au fost simulate mai multe scenarii fictive pentru a testa în ce măsură instrumentele, procesele și mecanismele de cooperare și raportare existente între reprezentanți ai autorităților naționale, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai marilor platforme online și ai societății civile, sunt suficiente pentru a face față eventualelor provocări, dar și pentru a identifica aspectele care pot fi îmbunătățite”, se spune într-un comunicat al ANCOM.
În cadrul exercițiului au fost luate în calcul și Orientările Comisiei Europene referitoare la atenuarea riscurilor sistemice pentru procesele electorale ce se adresează furnizorilor de platforme online foarte mari (VLOP) și de motoare de căutare online foarte mari (VLOSE), deoarece serviciile acestora prezintă riscul de a avea efecte negative reale sau previzibile asupra proceselor electorale care sunt cauzate de proiectarea, funcționarea și utilizarea serviciilor respective.
De precizat că platformele online foarte mari, ca și motoarele de căutare online foarte mari se află sub directa supraveghere a Comisiei Europene.
Astăzi s-a lucrat pe trei scenarii ipotetice, în care au fost simulate posibile încălcări ale normelor naționale, dar și ale termenilor și condițiilor de funcționare a serviciilor marilor platforme online relevante. Au fost testate procedurile și mecanismele de raportare către platforme și a avut loc un schimb relevant de informații între participanți.
„Pentru că identificarea de soluții optime într-un timp scurt este esențială pentru buna desfășurare a alegerilor, ANCOM continuă să colaboreze cu autoritățile naționale pentru a asigura că acestea acționează în domeniile de activitate pe care le gestionează, inclusiv cu privire la fapte ce se petrec în mediul online”, se mai spune în comunicatul celor de la ANCOM.
La exercițiul de astăzi au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Autorității Electorale Permanente, Biroului Electoral Central, Consiliului Național al Audiovizualului, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, reprezentanți din structurile Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reprezentanți ai marilor platforme online (respectiv TikTok, Google, Meta și X), dar și reprezentanți ai societății civile, respectiv Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Expert Forum, Funky Citizens, ActiveWatch, Asociația pentru Tehnologie și Internet și SNSPA.
Simularea organizată de ANCOM a avut loc cu numai o zi înainte de ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de președintele interimar Ilie Bolojan pentru mâine, 28 martie.