Cu aspectul lor adorabil, pinguinii au captivat imaginația oamenilor din întreaga lume și i-au transformat într-o prezență iubită și iconică în cultura populară.
Legenda spune că demult, când Dumnezeu încă nu terminase lumea de făcut, pinguinii erau păsări colorate și vesele, care zburau, se rostogoleau în aer, se jucau cu norii și făceau numai giumbușlucuri.
Într-una din hârjonelile lor, unul dintre ei mai năstrujnic, ce s-a gândit, cum ar fi dacă ar zbura până la mândrul soare, căci de departe îl fascina cu lumina și măreția. Și-a făcut curaj, căci nu era puțin lucru să te aventuezi atât de departe în înaltul cerului.
Dar soarele era atât de fierbinte, încât i-a ars penele și bietul pinguin a căzut în mare. Nu știa, dragul de el, să inoate, și mare bucurie a fost că a fost salvat de niște balene, care l-au dus pe o insulă înghețată. Pinguinul voia să ajungă înapoi la frații săi, dar și-a dat seama că nu mai putea zbura, iar penele lui erau acum negre ca arsura.
A început să plângă de durere și de singurătate. Și a plâns atât de tare încât Dumnezeu l-a auzit. Si privind ghețarii din jurul insulei, Dumnezeu îi spune pinguinului: nu pot repara ce ai stricat tu, penele tale sunt prea arse, nu mai ai cum să zbori, dar ca să nu fii așa necăjit, de acum încolo vei putea să inoți și să te scufunzi în apă. Penajul tău nu va mai fi la fel de colorat, de aceea îți ofer în dar o păturică fermecată. Te va ajuta să nu-ți fie frig, te acoperi cu ea peste piept și peste burtică. Totodată păturica te va ajuta și să te ascunzi de răuvoitorii prădători.
Pinguinul s-a obișnuit destul de repede cu noua înfățișare și a început să explorezea ținutul în care îl lăsaseră balenele, zi de seară până-n vară, țopăind pe blocurile de gheață.
Sus, în ceruri, ceilalți pinguini se săturaseră de zburat, așa că l-au rugat pe Dumnezeu să-i aducă lângă fratele lor. Și rând pe rând săreau în mare, iar balena îi ducea pe tărâmul de gheață. Și fiindcă le era frig, Dumnezeu a croșetat fiecăruia câte o păturică. Bucuroși pinguinii s-au aliniat, și de atunci merg încolonați, sar în apă și urmând exemplul fratelui lor, țopăie fericiți.
O altă legendă spune că Dumnezeu, cum stătea și se uita de sus la câte reușise de când crease lumea, ce s-a gândit într-o zi, cum ar fi dacă toate vietățile pământului s-ar întâlni să se cunoască între ele?
N-a mai stat pe gânduri, și a trimis vorbă ca toate necuvântătoarele să își aleagă un reprezentant și să se înfățișeze la Polul Nord, că acolo era mare întindere și aveau toate loc pentru marea serbare. Și au venit viețuitoarele, care cum a putut, fiecare după cum i-a dus mintea, îmbrăcați în haine de sărbătoare sau costumați în haine de bal mascat.
Obosit, căci tocmai fusese la vânătoare, ultimul care a ajuns la petrecere a fost pinguinul, care atunci când făcuse Dumnezeu lumea era galben, ca să nu fie confundat cu zăpada albă și pufoasă cernută din ceruri. Sărmanul de el, nu avea bani să-și cumpere un costum mai acătării, așa că a venit în hainele de fiecare zi, cele cu care mergea la vânătoare și în care se învelea noaptea când i se făcea frig.
Tocmai când ajunse pinguinul, maiestosul taur se lăuda cu podoaba lui capilară frumos aranjată și care sclipea în lumina blândă a soarelui. Văzându-l așa prăpădit pe micul pinguin, taurul a început să râdă de el și de hainele lui cele galbene și ponosite.
Lui Dumnezeu, nemulțumit de atâta neobrăzare, i s-a făcut milă de bietul pinguin și pe loc l-a îmbrăcat într-un frac incredibil de atrăgător, călduros și pufos.
Și fiindcă taurul cel fanfaron a început să vocifereze nemulțumit, Dumnezeu l-a pedepsit și l-a lăsat fără mândra lui podoabă capilară, dându-i în schimb o pereche de coarne nițel întoarse, ca să nu mai poată răsturna rânduiala gata făcută. Și de atunci a rămas tradiția ca toți bărbații, la ceremonii, să poarte frac.
Despre pinguini, aceste creaturi fascinante, se spune că au evoluat pentru a se adapta la condițiile extrem de reci și de dure ale Antarcticii, iar fiecare specie are trăsături și comportamente unice. De exemplu, pinguinii imperiali sunt cunoscuți pentru mărimea lor impresionantă și pentru modul lor elegant de a înota și de a se deplasa pe gheață, în timp ce pinguinii sălbatici preferă să își construiască cuiburile în regiunile tropicale.
Pinguinii nu au o zi specială în care să fie sărbătoriți internațional, dar în Antarctica ziua Pinguinilor este sărbătorită pe 25 aprilie, când numeroase colonii de pinguini Adelie încep să migreze înapoi spre continent, marcând începutul sezonului de reproducere pentru această specie. Încălzirea globală și topirea ghețarilor afectează direct habitatul pinguinilor și disponibilitatea hranei, iar poluarea și capturarea excesivă a peștelui reprezintă amenințări suplimentare pentru aceste specii vulnerabile.
Și pentru că pinguinii se confruntă cu aceste numeroase amenințări la adresa supraviețuirii lor, pierderea habitatului, poluarea, schimbările climatice și supraexploatarea resurselor marine, măcar astăzi să ne îndreptăm gândurile asupra lor.
sursă foto: pixabay
