Biroul de acasă se poate transforma uşor într-un spaţiu al inspiraţiei, al productivităţii şi al
ideilor bune. Avantajul unui astfel de loc este că îl poţi amenaja după bunul plac, astfel încât
să ţi se potrivească şi să îţi ofere cele mai bune condiţii pentru a lucra. În plus, biroul de acasă
se poate transforma uşor şi-n spaţiu de relaxare, lectură sau gaming.
Află de mai jos cum să îţi creezi biroul perfect acasă, în 5 paşi simpli:
Pune confortul pe primul loc!
Spaţiul în care lucrezi şi creezi ar trebui să fie confortabil şi potrivit nevoilor tale. Nu
contează atât de mult cum arată, cât de mult investeşti în el sau cât de mare e, ci mai degrabă
cât de confortabil te simţi când îţi desfăşori activitatea. Cum pui confortul pe primul loc? Iată
câteva sugestii utile:
· Începe cu finisajele. Finisajele pot influenţa nivelul de confort, mai ales în spaţiul în
care lucrezi. E o idee smart să alegi finisaje minimaliste, atât pentru a economisi bani,
cât şi pentru a crea un spaţiu care nu se va demoda prea uşor. Vopseaua lavabilă albă,
gresia sau parchetul în nuanţe neutre, tapetul fără inserţii, pardoselile din LVT, toate
reprezintă variante excelente pentru un spaţiu de lucru.
· Căldura iarna, răcoare vara. În biroul de acasă trebuie să poţi lucra confortabil
indiferent de anotimp. De aceea, asigură-te că ai în apropiere o sursă de încălzire
pentru sezonul rece, dar şi aer condiţionat sau răcitor pentru sezonul cald.
· O amenajare special creată pentru tine. Gândeşte spaţiul de lucru astfel încât să se
potrivească nevoii tale de confort, dar şi activităţilor pe care le desfăşori. Biroul de
acasă trebuie să fie adaptat preferinţelor tale, mai ales că acest lucru este 100% posibil
când îl amenajezi în propria casă.
· Aer curat. Asigură-te că poţi aerisi în voie în spaţiul dedicat biroului. Orice încăpere
trebuie aerisita, iar biroul nu face excepţie. De asemenea, pentru a creşte calitatea
aerului poţi folosi un purificator de aer.
· Izolare fonică. Confortul la tine în birou poate începe cu linişte. Optează pentru
modalităţi de izolare fonică a spaţiului dacă e posibil, montează uşi pentru a-l separa
de restul casei şi/sau foloseşte dopuri de urechi ori căşti dacă nu ai alte variante.
Foloseşte lumina caldă
Lumina caldă este cea mai bună opţiune pentru un spaţiu cozy, în care confortul e pe primul
loc. Desigur, în funcţie de specificul activităţii tale, e posibil să ai nevoie şi de lumină rece
şi/sau neutră. Dacă ai posibilitatea optează pentru o lustră sau o lampă care-ţi permite să
schimbi/ajustezi tipul de lumină folosit, dar şi intensitatea acesteia.
Ca să instalezi uşor şi o sursă de lumină ambientala, îndreaptă-te către corpuri de iluminat pe
baterii, de la veioze şi până la ghirlande luminoase. De asemenea, există şi televizoare cu
sistem de iluminat ambiental, numai bune pentru birou. Televizorul cu sistem de iluminat
ambiental e de folos nu numai pentru funcţiile avansate, ci şi pentru a urmări programele
preferate sau a pune muzică cât timp lucrezi.
Pune-ţi amprenta
Spaţiul în care lucrezi la tine acasă trebuie să fie decorat şi amenajat după gustul tău. Dacă
atunci când lucrezi într-o clădire de birouri sau într-un hub nu ai prea multe oportunităţi să îţi
personalizezi spaţiul, când îţi creezi un birou acasă, creativitatea poate să zburde liberă.
Încearcă să îţi pui amprenta asupra spaţiului în care vei lucra, indiferent cum alegi s-o faci.
Poţi să optezi pentru finisaje care-ţi trezesc inspiraţia, să ai un colţ de Yoga lângă birou sau să
cumperi decoraţiuni pestriţe, cum ar fi vazele în formă de fructe tropicale.
Aşează-te comod
Biroul de acasă nu poate fi complet fără un scaun comod, care să îţi permită să lucrezi aşa
cum se cuvine şi să păstrezi o postură corectă a corpului. Asigură-te că alegi scaunul potrivit
pentru activitatea pe care o desfăşori la birou şi testează mai multe modele înainte de a
decide. Poţi testa scaune de birou într-o mulţime de magazine, de la cele de bricolaj la cele
dedicate exclusiv mobilierului.
Instalează un televizor
Un televizor îţi poate fi de folos în zona biroului, însă contează să-l foloseşti responsabil.
Într-un spaţiu de lucru, televizorul este util pentru informaţii care-ţi folosesc la muncă, cum ar
fi tutorialele pe YouTube sau ştirile, dar şi pentru muzică ambientală. Găseşti online o
mulţime de televizoare ieftine din care să alegi, numai bune pentru birou. Spre exemplu, un TV de 80 de cm are un preţ prietenos și este ideal pentru un spaţiu mic, precum biroul.
Biroul perfect se poate amenaja uşor acasă, dacă începi cu un plan bine pus la punct. Alege
lumina caldă, personalizează spaţiul, pune confortul pe primul loc şi nu uita să pui accentul
pe o postură corectă şi un scaun comod.