Pentru agitata istorie politică americană modernă, vicepreședintele Kamala Harris, soluția surpriză sau nu a democraților pentru prezidențialele din 5 noiembrie, traversează o perioadă remarcabil de lină. Una despre care analiștii se întreabă deja cât va dura. Iar BBC a dedicat un amplu comentariu acestui aspect, pe care canal33.ro se grăbește să vi-l prezinte.
Tony Fabrizio, unul dintre cei care se ocupă îndeaproape de campania rivalului Donald Trump, o numește chiar „luna de miere a lui Harris”.
Chestia tristă cu lunile de miere este că întotdeauna iau sfârșit! Realitatea vieții de căsătorie sau în acest caz, relația dintre Kamala Harris și preferințele de vot ale publicului american, nu va face nici ea excepție.
Deocamdată, dopurile de șampanie zboară pentru echipa Kamalei Harris, iar democrații încearcă deja o emoție necunoscută, cea a speranței. Dar republicanii, după ce inițial au fost parcă foarte surprinși de anunțul istoric al lui Joe Biden de retragere a candidaturii personale, își regrupează forțele.
Potrivit analiștilor, există deja trei posibile direcții de atac.
Cea dintâi pleacă din timpul campaniei nereușite a Kamalei Harris pentru nominalizarea prezidențială democrată din 2020. În urmă cu patru ani mulți i-au reproșat lipsa mesajelor clare, o campanie plină de discordie internă șia doptarea poziției unui candidat predispus la interviuri incomode și la multe gafe.
În plus, ea – ca mulți dintre candidații din acea cursă – a virat atunci brusc la stânga, pentru a părea și mai în concordanță cu convingerile alegătorilor primari democrați.
Pe parcursul anului 2019, în diverse dezbateri și interviuri, Kamala Harris a susținut renunțarea la asigurările private de sănătate pentru un sistem administrat de guvern. Ea a lăudat reforma poliției, inclusiv redirecționarea bugetelor de aplicare a legii către alte priorități. Ea a susținut și dezincriminarea intrării fără acte în SUA și nu a ezitat să ceară desființarea agenția de imigrare, precum și a aplicării legii vamale. Toate acelea și multe altele ar putea reveni s-o bântuie.
Mai ales că republicanii, în frunte cu Donald Trump, nu mai au nimic de pierdut. Cărțile lor sunt în cea mai mare parte cunoscute. Kamala Harris încă mai poate oferi surprize!
Dacă va face acest lucru în mod convingător, atunci ar avea multe, foarte multe lucruri de câștigat. Dacă nu, atunci ar putea pierde sprijinul alegătorilor independenți și indeciși, care de fiecare dată sunt cei ce determină rezultatul alegerilor în statele cheie.
În cele mai puțin de 100 de zile rămase până la alegeri e clar însă că vom mai avea surprize, avertizează specialiștii.