Premierul Marcel Ciolacu o ține una și bună. Cică nu putem rata intrarea în Spațiul Schengen terestru până la finele acestui an!
El a declarat în seara zilei de joi, 17 octombrie, că „anul acesta România va intra în Schengen terestru”!
Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni găzduită de cei de la România TV.
„Am mai multe informații. Nu aș vrea să intru mai mult în detalii. Atât eu cât și ministrul de interne și externe am avut un dialog cu partenerii noștri din UE”, a ținut să precizeze premierul, fără a oferi însă și amănunte.
Declarația lui Marcel Ciolacu vine la circa o săptămână după cea a ministrului de interne din Austria, Gerhard Karner, care a reluat tema opunerii țării sale la adresa intrării complete în Spațiul Schengen a României și Bulgariei.
El a precizat presei, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar că există motive de optimism prudent.
„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat cu acel prilej Gerhard Karner.
Austria este oficial singura țară membru a Uniunii Europene care blochează în prezent admiterea deplină a Bulgariei şi a României. Cele două țări sunt de la sfârşitul lunii martie sunt membre ale sistemului „Air Schengen”, controalele de la frontierele aeriene şi maritime fiind eliminate. Au rămas însă cele terestre, apreciate drept cele mai importante.





