Gruia Stoica, magnatul căilor ferate private a pierdut un important proces cu BCR. Printr-o decizie a judecătorilor de la Tribunalul București acesta ar trebui să returneze băncii peste două milioane de euro, conform clubferoviar.ro. Care s-au transformat în aproape zece milioane de euro, cu tot cu dobânzi, plus 800 de vagoane imobilizate.
Zici că l-a călcat trenul! Conform clubferoviar.ro Gruia Stoica ar fi luat de la BCR Leasing bani pentru a folosi peste 800 de vagoane pentru uzul companiei GP Rail Cargo SA, după care a cam uitat să plătească ratele.
Conform aceleiași surse, Tribunalul București a dat dreptate zilele trecute BCR Leasing, obligând GP Rail Cargo la plata a peste 9 milioane de lei, cu titlu de chirii, la care se adaugă sumele echivalente cu chiria unui contract de locațiune semnat acum 12 ani. Ar fi vorba de peste 10 milioane de euro, spun avocații.
Vagoanele cu pricina sunt acum mărul discordiei între GP Rail Cargo și BCR Leasing, dar în continuare produc bani.
Iată ce spune instanța: „Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă GP RAIL CARGO S.A., ca neîntemeiată. Admite cererea reconvenţională formulată de către pârâta-reclamantă BCR LEASING IFN S.A. Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 9.154.527,13 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei 01.02.2021 – 03.08.2021. Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,01%/zi întârziere, ce vor fi calculate pentru fiecare dintre debitele facturate cu titlu de chirie, începând cu a opta zi lucrătoare a lunii în care a fost emisă fiecare dintre următoarele facturi…
Obligă reclamanta-pârâtă la predarea către pârâta-reclamantă a bunurilor închiriate, ce au făcut obiectul contractului de locaţiune pentru bunuri mobile încheiat între părţi la data de 11.04.2012. Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumelor echivalente cu chiria calculată conform contractului de locaţiune pentru bunuri mobile încheiat între părţi la data de 11.04.2012, astfel cum a fost completat şi modificat prin actele adiţionale, datorate pentru fiecare zi de întârziere în returnarea bunurilor, începând cu data de 04.08.2021, până la predarea efectivă a bunurilor, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,01%/zi întârziere, calculate asupra sumelor arătate, până la achitarea integrală a acestora”, este decizia judecătorilor.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă”.
Gruia Stoica a mai primit una sub centură anul trecut. Tot prin instanță și tot de la austrieci, atunci când pentru niște datorii de sub un milion de euro a pierdut dreptul de a opera pe calea ferată din Austria, unde vagoanele Grampet Cargo Austria (GCA) transportau lemne și zgură, conform „Schienen Control”, autoritatea de reglementare austriacă.
Noroc cu CFR-ul lui Grindeanu, a patra armată a țării, altfel ne rămâneau brazii prin pădurile patriei.