13.8 C
București
luni, 7 octombrie, 2024
spot_img
Mai MulteComunicate de presaMedalion expozițional dedicat colecționarilor Ligia și Pompiliu Macovei

Medalion expozițional dedicat colecționarilor Ligia și Pompiliu Macovei

Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați, începând cu data de 17 mai, ora 10.00, medalionul expozițional „Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei într-o arhivă inedită”, lucrările grupate sub acest generic fiind așezate chiar în casa în care au locuit odinioară cele două personalități de formație artistică.

Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei”, aflată pe Strada 11 iunie, nr. 36-38 din București, face parte din ansamblul muzeelor și colecțiilor aflate în patrimoniul Muzeului Municipiului București. Construcția este realizată în stil eclectic francez și finalizată după terminarea Primului Război Mondial, la cererea lui Henry Moscona. Proiectul de arhitectură care însoțește solicitarea pentru autorizația de construcție depusă la 27 februarie 1916 de Moscona este semnat de arhitectul diplomat Rudolf Quich.

„Medalionul expozițional este dedicat vieții celor doi, cu accent asupra destinului colecționarului. Pompiliu Macovei (1911-2008) a ocupat de-a lungul carierei sale funcții importante, de la profesor la ambasador. A fost arhitect șef al capitalei, profesor, președinte U.A.R., ministru al culturii, ministru adjunct al Ministerului Afacerilor Externe și primul ambasador român UNESCO la Paris.

În arhiva Colecției de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” există numeroase fotografii care îl înfățișează pe acesta în diferite călătorii în jurul lumii, alături de soția sa, precum și alături de personalități importante, în Franța, Italia, Polonia, Tunisia, Belgia, dar și în ținuturi orientale precum Iran sau China.

Pompiliu Macovei a organizat expoziții în întreaga lume, evenimente prin care a promovat arta și arhitectura românească, dar și potențialul economic al României.

Ligia Macovei (1916-1998), pictoriță și graficiană, a fost o prezență marcantă în evoluția artei românești. Fotografiile selectate o surprind pe artistă pictând în atelierul din reședința familiei din București sau în călătorii, unde, alături de soțul său, organiza expoziții personale ori participa la expoziții de artă românească.

Martorii fotografici înregistrează vizite în România ale unor șefi de stat, precum: Richard Nixon, președinte al S.U.A., Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, Iosip Broz Tito, președinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, dar și vizite diplomatice ale celor doi soți în străinătate și întâlniri cu Habib Bourguiba, președinte al Tunisiei, Giovanni Gronchi, președinte al Italiei, Albert Parisis, ministru al culturii franceze, Lucjan Motyka, ministrul culturii al Poloniei și Chedli Klibi, ministru al culturii în Tunisia.

Această expunere urmărește o componentă memorială, prin punctarea unor informații valoroase referitoare la viața celor doi soți, oferind privitorului o viziune amplă despre poziția acestora în societate, vizitele diplomatice și călătoriile lor în străinătate” – Cristina Ioniță, curator, muzeograf, Secția Artă, Muzeul Municipiului București.

Medalionul „Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei într-o arhivă inedită” va putea fi vizitat la Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” în perioada 17 mai – 4 august 2024.

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE