9.2 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternMesaj fals în numele ANAF, folosit de hackeri drept momeală pentru a...

Mesaj fals în numele ANAF, folosit de hackeri drept momeală pentru a obține date despre firme

- Advertisement -

Reprezentanții fiscului atrag atenția, prin intermediul unui comunicat, că în ultima vreme au fost trimise prin e-mail mai multe mesaje false în numele instituției.

„Reiterăm avertizarea privind campaniile de mesaje false transmise în numele ANAF, prin care contribuabililor le sunt solicitate informații privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societățile pe care le administrează sau la care lucrează.

Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail dan.stanciu@m-finante.com.

Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor!, atrag atenția cei de la fisc, într-o postare pe pagina de facebook a instituției.

După cum se poate observa, mesajul fals, postat și pe pagina de facebook a ANAF, conține mai multe elemente care ar trebui să dea de gândit.

Este vorba despre o greșeală de redactare, „facturi neachitate dar emiste”, dar și despre o formulă de salut, „O zi frumoasă”, care nu le stă în caracter inspectorilor de la fisc.

„Precizăm că serviciile oferite de RO e-Factura sunt accesibile prin SPV (Spațiul Privat Virtual), respectiv prin API (interfața pentru depuneri/interogări automate). Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția.

De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160”, se precizează într-un comunicat al reprezentanților ANAF.

Nu este pentru prima dată când fiscul se confruntă cu astfel de probleme. Nu cu mult timp în urmă alte mesaje trimise în numele ANAF conțineau fișiere care odată accesate instalau în calculator un program de phishing, permițând ulterior hackerilor să aibă acces la datele bancare ale firmelor.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE