19.2 C
București
joi, 12 septembrie, 2024
spot_img
DiverseMinunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

„Îndrăznește și nu te teme! Scoală-te și vino la mine aici și vei vedea puterea lui Dumnezeu în apele acelea.” Și sculându-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frică de arhanghelul puterilor cerești și a stat de-a stânga, după porunca lui, și a văzut un stâlp de foc de la pământ până la cer. Iar când s-au apropiat apele, și-a ridicat arhanghelul dreapta sa și a însemnat cu semnul crucii peste fața apelor, zicând: „Să stați acolo!”.

Se spune în Sintaxar că Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, mergând să propovăduiască dreapta credinţă, unul în Efes şi celălalt în Ierapole. s-au oprit la Herotop, lângă Colose, unde au prorocit că Sfântul Arhanghel va face minuni în acel loc. Îndată după plecarea lor, a ţâşnit un izvor a cărui apă tămăduia bolnavii.

Tot în acea vreme trăia în Laodiceea un păgîn foarte bogat, care avea o fată mută. Într-o noapte a avut în somn o vedenie, pe îngerul lui Dumnezeu stând înaintea lui, strălucind ca soarele, chemându-l la izvor. Sculându-se din somn, omul acela se miră de ceea ce văzuse și, crezând în cuvintele ce i s-au zis, îndată, luându-și fiica, a mers degrabă la apa cea făcătoare de minuni la care, ajungând, a aflat mulțime de oameni scoțând din ea și botezându-se într-însa, și primind tămăduiri de bolile lor.

Fata s-a vindecat şi tatăl ei, drept mulţumire, a înălţat deasupra izvorului o biserică cu hramul „Sfîntul Arhanghel Mihail” şi s-a creştinat.

Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

Toți cei ce se întâmplaseră acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu, slăveau pe Sfânta Treime și preamăreau ajutorul Sfântului Arhanghel Mihail. Iar elinul, păgânul acela, văzând tămăduirea fiicei sale s-a bucurat foarte și s-a botezat îndată cu fiica și cu toți care veniseră cu dânsul. Iar ca semn de mulțumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserică frumoasă, afierosindu-o întru numele Sfântului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor cerești și înfrumusețându-o cu toată buna podoabă și rugându-se în ea destul, s-a întors la locul său.

Începură a veni la izvorul acela mulți, nu numai credincioșii, ci și necredincioșii, și toți cei ce beau și se spălau din izvorul acela se tămăduiau de neputințele lor și, primind sănătate și se botezau mulți în numele Sfintei Treimi.

Bolnavii primeau multe tămăduiri pentru că acolo, o dată pe an se pogora îngerul Domnului și tulbura apa, aducând darul Începătorului de cete îngerești.

Dupã 90 ani de la zidirea sfântului lãcaș a venit acolo un copil în vârstã de 10 ani din Ieripoli care se numea Arhip. Acesta a rãmas slujitor devotat al bisericii postind și fãcând rugãciuni, ajutâd pe cei în nevoie și petrecându-și ani cu credința neclintită în puterea Arhanghelului Mihail și în apa izvorului.

Cu timpul, acest loc a devenit un centru de pelerinaj pentru creștinii din zonă, dar și un punct de tensiune pentru păgânii care nu credeau în puterea izvorului. Aceștia au pus la cale un plan diabolic să distrugă locul sacru.

Păgânii au săpat un canal de deviere a unui râu din apropiere, cu scopul de a inunda izvorul și de a-l acoperi, astfel încât să nu mai poată fi folosit. Atunci au abătut rîul din preajmă peste biserică să o scufunde.

Când păgânii s-au apropiat de biserică, mâinile le-au fost amorţite prin minune dumnezeiească, iar cei ce săpau pentru a strica izvorul au fost izgoniţi de o flacără ce a ţâşnit din cristalul apei.

Icoană – Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

Văzând cele întâmplate, aceştia au săpat cu mare osteneală o albie prin care au fost abătute asupra bisericii apele a două mari râuri, Licocaper şi Kufos. Atunci când au deschis calea apelor tumultoase, Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat în chip omenesc şi a lovit cu un toiag piatra cea mare pe care se sprijinea altarul bisericii, poruncind apelor să stea, după care deschizând o prăpastie, a zis cu mare glas către ape: „Să intrați în strâmtoarea aceasta!”. Și s-a deschis atunci o prăpastie fără fund, în care s-a scurs tot puhoiul. Şi de atunci apele continuă să cadă în prăpastia pe care nu o pot umple.

Surse: Sintaxar, doxologia.ro; crestinortodox.ro; basilica.ro

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE