Documentarul „Nasty”, cel dedicat fabuloasei cariere a tenismenului Ilie Năstase și a incredibilei și controversatei sale vieți, a avut în seara zilei de vineri, 23 mai, premiera mondială în cadrul secțiunii „Proiecții Speciale” din programului oficial al celei de-a 77-a ediții a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.
Nasty, „singurul film românesc care nu e în competiția oficială a festivalului” după cum a glumit Tudor Giurgiu, a fost foarte bine primit de o sală plină.
La sfârșitul proiecției, spectatorii s-au ridicat în picioare și i-au aplaudat generos minute în șir pe Ilie Năstase și echipa filmului, iar Thierry Fremaux, delegatul general al festivalului, a vorbit elogios despre film și eroii săi.
Nasty se bucură deja de succes și conform spuselor lui Tudor Giurgiu, Compania franceză Goodfellas a început deja să vândă filmul în toată lumea, s-au semnat deja acorduri pentru Canada, Italia, Australia și Orientul Mijlociu.
Alături de echipa filmului, Ilie Năstase a fost însoțit pe covorul roșu de Ion Țiriac, Virginia Ruzici, Henri Leconte, Boris Becker, Mansour Bahrami, și președintele ATP, Andrea Gaudenzi. Nu a lipsit nici soția lui Ilie Năstase, Ioana.
Probabil că dacă turneul de tenis de la Roland Garros nu ar începe peste doar câteva zile, mulți dintre jucătorii și jucătoarele de tenis aflați deja la Paris ar fi venit să vadă filmul.
Ei, și deopotrivă noi toți, îl vom putea urmări din comoditatea fotoliului din propria sufragerie, întrucât de sâmbătă, 25 mai, filmul „Nasty” va fi lansat în Europa pe rețeaua de streaming Max (fosta HBO Max).
Pe pagina web a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, Charlotte Pavard a scris: „Ilie Năstase, numărul 1 mondial în 1973, deținător a peste 100 de titluri în clasamentul ATP, este o legendă. Regizorii români Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu realizează un portret complex al acestui tenismen fascinant, cu un puternic simț al spectacolului, o personalitate flamboaiantă, un sportiv care a fost cel mai talentat jucător de tenis al generației lui.
Acest showman înnăscut, un jucător extraordinar și carismatic, cunoscut pentru loburile sale înalte și pentru viteza sa de pe teren, își încânta publicul cu aparițiile sale, facând din meciurile sale un spectacol în sine. Ilie Năstase este un personaj plin de contradicții, fiind pe cât de generos, excentric și prietenos, pe atât de nepoliticos și insultător”.
În „Deadline”, Matthew Carey a avut doar cuvinte de laudă: „Un jucător genial cu o tehnică uimitoare, un adevărat animator, un geniu neîmplinit, dar totuși cineva care și-a trăit viața după bunul său plac. Dacă ar fi fost capabil să-și controleze emoțiile mai bine, ar fi câștigat mult mai multe turnee și trofee importante. Dar sunt sigur că va fi mereu ținut minte ca fiind unul dintre cei mai interesanți băieți de pe teren. Căci după el, tenisul nu a mai fost la fel.”
La rândul său, Cristopher Vourlias a punctat următoarele în „Variety”: „Nasty servește (aluzie la termenii jocului de tenis) un portret fermecător al băiatului rău de tenis din anii ’70, Ilie Năstase, e cel care a ajutat la definirea acelei ere. În film, Țiriac spune că Năstase nu știa să schieze, dar fiind un talent înnăscut, a coborât perfect pe schiuri, însă s-a oprit într-un gard, pentru că nu l-a învățat cum să se oprească. Ar fi greu să găsești o metaforă mai bună pentru Năstase, un copil sălbatic, un star rock insolent, elegant, furios și un bon vivant capricios.”
Una peste alta, Nasty este un film care încearcă și reușește să redea nu doar viața și cariera impresionantă a omului, sportivului, băiatului rău, talentatului, enervantului, glumețului, fermecătorului, farseorului, exasperantului, generosului, arogantului și prea puțin corectului politic Ilie Năstase, ci și parfumul unei epoci nu foarte îndepărtate care pare demult apusă. Este o epocă pe care noi, românii, încarcerați în teroarea lagărului comunist, am cunoscut-o superficial, doar parțial, mai mult din cărți și filme.
De aceea, deși au mai răzbătut firav unele informații, deși toți știam că Ilie Năstase a fost primul număr 1 din Era Open a tenisului masculin, foarte puțini am știut de fapt cât de mare, celebru, iubit, adulat și important a fost de fapt el. Da, Ilie a fost un rock star! Un super star!
Ilie a fost cel care a scos tenisul din rigoarea clasei aristocratice și l-a dăruit poporului, a fost cel care a transformat tenisul în spectacol, a fost cel care a făcut tenisul popular și interesant pentru televiziune și a deschis calea marilor câștiguri financiarte de azi în și din tenis.
Nasty descrie în mod neliniar viața și cariera lui Ilie Năstase alternând foarte multe imagini de arhivă cu declarații savuroase despre omul și sportivul Ilie Năstase, date de o mulțime de oameni celebri care l-au cunoscut și au interacționat cu el, Jimmy Connors, John McEnroe, Stan Smith, Bjorn Borg, Billie Jean King, Virginia Ruzici, Mansour Bahrami, Yannick Noah, Mats Wilander, Rafael Nadal, Toni Nadal (unchiul și multă vreme antrenorul lui Rafa), Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, co-fondatorul Nike Phil Knight și Ion Țiriac. Recunosc, mie mi-ar fi placut să văd preț de câteva secunde, dacă s-ar fi putut, și părerile lui Roger Federer sau a lui Novak DjoKovic despre Ilie. Sau, deși știu că ar fi fost aproape imposibil, aș fi vrut să-l aud pe Mick Jagger, celebrul solist vocal al trupei Rolling Stone, depănând amintiri despre aventurile lui cu Ilie la celebrul Studio 54 din New York.
Nasty începe în forță, iar munca titanică de selecție și montaj al imaginilor de arhivă nu se simte, iar filmul curge coerent, într-un ritm alert care te ține cu sufletul la gură până la sfârșit. Ar fi fost un mare câștig dacă filmul se termina în aceeași notă alertă și cu momente la fel de puternice ca la început.
Poate că o abordare liniară, cronologică a vieții lui Ilie Năstase ar fi fost mai simplu de urmărit pentru cei care nu sunt familiari cu tenisul sau cu cariera acestui imens sportiv, dar probabil că cei trei regizori, Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu au ales această formă care alternează între diverse momente ale vieții și carierei lui Ilie în funcție de imaginile de arhivă pe care le-au avut la dispoziție.
Filmul redă multe evenimente controversate și momentele spectaculoase din viața lui Ilie Năstase, mai ales din timpul carierei lui sportive. Multe altele, în special cele de după Revoluția din 1989, sunt omise, dar nu le-am simțit lipsa, deoarece spiritul liber, măreț, inconștient și grosolan uneori, inocent și generos alteori este surprins foarte bine în film.
Îl vedem pe Ilie Năstase având crize de nervi în timpul meciurilor mai ales când juca prost, țipând la arbitri care greșeau și îl nedreptățeau, sau la spectatori gălăgioși. Este redat savurosul moment în care îi spune unui Duce de Kent puțin prea vorbăreț: „Shut up, please, Sir! – Taci, te rog, domnule!”. Îl vedem jucând în ploaie ținând o umbrelă într-o mână, împrumutând casca unui polițist englez ori ascunzându-se în glumă cu o fată de mingi sub prelata terenului… Vedem momentele tensionate cu Arthur Ashe, Lucian Mayer sau John McEnroe. Dar apoi Jimmy Conners sau chiar John McEnroe îl disculpă și îl scuză, iertându-l pe Ilie Năstase, explicând că Ilie nu făcea toate aceste lucruri din răutate, ci era ca un copil cu suflet mare care mereu se revanșa spășit pentru greșelile lui și îi ajuta necondiționat pe alții de câte ori putea.
Știam o parte dintre faptele prezentate în film, dar unele de care habar nu aveam, m-au luat prin surprindere. Și sunt și alte fapte fabuloase de care am auzit, dar care neapărând în film, mă întreb dacă nu cumva au intrat în folclorul urban pregătindu-i lui Ilie Năstase intrarea în legendă.
Sigur, filmul putea fi mult mai complex, o radiografie subtilă a tumultuoșilor ani ’70. Sau ar fi putut să încerce o altă abordare. Dar atunci nu ar mai fi fost exact ceea ce este, un film despre Ilie Năstase, un sportiv extrem de talentat care a jucat tenis și a avut succes pe vremea când încă tenisul era poezie și se juca de plăcere, iar corectitudinea politică nu pusese stăpânire pe lume și nu deforma ca acum, de multe ori, realitatea.
Era o altă epocă în care granițele între alb și negru nu erau atât de drastice, încă existau o mulțime de nuanțe de gri între ele, iar lumea nu era atât de radicalizată și redusă la tăcere de amenințarea odioasă a corectidunii politice, a discriminării pozitive și a absurdei „cancel culture”.
Să nu uităm că multe dintre reacțiile agresive ale lui Năstase pe teren au fost provocate de multe ori de valoarea foarte slabă a unora dintre arbitri care greșeau flagrant în defavoarea lui. Arthur Ashe a scris peste 500 de pagini cu notițe pornind de la clinciurile sale legendare cu Ilie pe teren, fapt ce a condus în cele din urmă la crearea unui regulament în tenis.
Poate dacă lucrurile stăteau altfel, Ilie Năstase n-ar mai fi devenit „Nasty” (băiatul rău în engleză). Poate… Dar toate manifestările sale furioase pe teren, toate glumele mai mult sau mai puțin deplasate, deși i-au exasperat pe adversarii săi și l-au urât pe moment, dispăreau la sfârșitul zilei când adversarii de peste zi redeveneau din nou prieteni și mergeau împreună să mănânce o pizza.
Avem în film parte și de scandalul declarației rasiste a lui Ilie Năstase despre viitoarea culoare a copilulului (nenăscut la acea dată) al Serenei Williams cu Alexis Ohanian – „ciocolată cu lapte” -, care a escaladat într-un concurs de împrejurări nefericite ce a dus apoi la banarea lui Ilie. Pentru cei care nu-și amintesc, acest incident a avut loc în timpul meciurilor de Fed Cup (actuala Billie Jean King Cup) dintre Romania și Anglia din aprilie 2017, pe când Ilie Năstase era căpitan nejucător al echipei feminine de tenis a României.
Poate că noi nu știam prea multe despre Ilie Năstase la acea vreme, dar cei din „perfidul Albion” îl cunoșteau foarte bine și după vizionarea filmului nu m-ar mira ca în virtutea acesui fapt, Ilie să fi fost ușor „provocat” pentru orice mic avantaj în afara terenului de tenis, fiind previzibil că Ilie va reacționa agresiv și exagerat, cum a și făcut-o de altfel. Asta nu îl disculpă însă cu nimic pe Ilie Năstase pentru acele fapte.
NASTY – documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase a avut premiera joi, 17 aprilie 2024, la Sala Palatului din București, unde a fost văzut de peste 3.000 de spectatori.
Înainte de proiecție Ilie Năstase a declarat: „E viața mea de film și am ținut foarte mult să fiu în viață, să nu mi-l facă după ce nu mai sunt. Adevărul e că eu am jucat tenisul cu zâmbetul pe buze și mi-a plăcut. Și la antrenament, tot fericit am fost. Au fost niște ani frumoși. Alături de domnul Țiriac am învățat multe. Țin minte că la un moment dat după ce jucasem un meci de dublu de veterani (la care Nastase a greșit multe mingi) Țiriac a zis: „Dac-aș fi avut și eu un partener ca mine, i-am fi bătut p-ăștia rău de tot!”
Filmul se încheie cu melodia „My Way” iar Năstase a precizat: „Am făcut treaba mea, melodia care este în film, este melodia lui Sinatra „I did it my way”, adică am făcut cum am vrut eu și sunt foarte mulțumit cum a ieșit, mai mult de numărul 1 nu puteam să fiu.”
Tudor Giurgiu a spus că Ilie Năstase „a fost o bomboană de om și ne-a dat mână liberă, a fost așa, un cec în alb. Cel mai greu a fost să căutăm toate imaginile care să ilustreze poveștile lui din toată lumea, dar grație celor foarte mulți care au ajutat acest proiect am reușit să cumpărăm drepturile pentru a vă arăta în premieră imagini care nu au fost văzute în România niciodată. Filmul a ieșit cumva cum e viața lui Ilie, un spectacol.”
Nadia Comăneci a fost cea mai simpatică: „I-am spus lui Ilie că era zbanghiu, dar nu așa… Am auzit povești, iar filmul le-a confirmat. Ilie… tot Ilie a rămas, nu s-a schimbat la 30 de ani, n-o să se schimbe nici acum și lucrul cel mai frumos este că e un om deosebit, iubește pe toată lumea, are un suflet foarte mare și mă bucur că sunt prietena lui de suflet, sora lui.”
Când a fost invitat Ion Țiriac să vorbească, Ilie Năstase i-a zis: „Hai, zi ceva frumos!” iar Țiriac a continuat: „Vedeți, 50 de ani sau mai mult, 60 de ani, cât am suferit eu, ăsta e Ilie Năstase. A trebuit să-l suport tot timpul… Un lucru e sigur, e unic. Ilie își merită statuia pentru că a schimbat tenisul, au spus-o și alții, dar eu am spus-o primul. A luat tenisul de la country club și l-a adus poporului. Ăla e Năstase pe care l-ați văzut la New Yoork, în seara aia în care a jucat meciul ăla cu McEnroe și pe toate canalele TV cântau ‚You are Nasty, you are Nasty… Toate canalele de știri! Ăla e, pe care l-ați văzut (în film), ăsta e pe care-l vedeți (aici pe scenă). Există numai 2 posibilități: ori îl acceptăm așa cum este, ăsta-i, al nostru, ori îl împușcăm. Eu nu-l împușc, l-am acceptat așa cum e. El ne-a făcut cinste nouă și sportului în general, își merită tot ce-am văzut pe ecran, și gloria pe care ne-a adus-o alături de oameni ca Gică Hagi sau Nadia, care ne-au făcut cunoscuți în toată lumea”.
Nasty este acel film necesar care îl dezvăluie pe Ilie Năstase și publicului românesc în totalitate, nu doar în tușa groasă care ne-a fost livrată uneori în exces de la Revoluție încoace. O tușă care privită prin prisma întregii vieți a lui Ilie capătă multe, multe alte nuanțe.
Indiferent dacă vrem sau nu vrem, dacă ne place sau îl urâm, dacă îl acceptăm așa cum e sau dacă îl respingem, Ilie Năstase a fost uriaș, poate cel mai mare superstar internațional pe care l-a dat România până în prezent.
