2.4 C
București
joi, 20 martie, 2025
spot_img
Mai MulteDezvoltare personalaNe îndrăgostim prea repede. Ne iubim prea greu

Ne îndrăgostim prea repede. Ne iubim prea greu

- Advertisement -

Oamenii se nasc din iubire, își croiesc drumul prin viață hrăniți de ea și își găsesc sfârșitul tot în numele ei….și cu toate acestea, cele mai multe iubiri se clatină la primul test.

Ne îndrăgostim prea repede. La început de ochi și zâmbet…că prea frumos ne privește, prea frumos ne zâmbește. Apoi de suflet, că prea misterios este când încercăm să-l cunoaștem. El se descoperă mai greu, la fel ca iubirea.

Ne îndrăgostim ușor și prea de tot. Ne lăsăm cuprinși de sentimente când nu ne dorim, când nu căutăm și unde ne așteptăm mai puțin. Suntem cu picioarele pe pământ, dar cu capul în nori. Și ușor, ușor intrăm intr-o stare de visare în care ne proiectăm acel viitor perfect lângă partenerul perfect, trăind intens o viață perfectă „până la adânci bătrâneți”. Însă, îndrăgosteala este iluzia perfecțiunii și cu timpul dispare sau cel puțin își pierde din intensitate.

Atunci când îndrăgosteala dispare, apare iubirea. Dar câți dintre noi mai știm ce e iubirea? Aproape că mi-e și rușine să vorbesc despre iubire într-o lume atât de inconștientă de esența ei, în care o căutăm de-a gata cu disperare, în loc să căutăm materialele necesare pentru a o construi treptat, de la intens la profund. Iubirea se construiește cu timp și în timp, uneori cu efort, cu greu, cu incertitudini și izbucniri, cu greșeli, cu lecții și, mai ales, cu răbdare.

Poate că tocmai asta lipsește iubirii din ziua de azi – răbdarea. Trăim într-o lume a vitezei, a mesajelor citite și uitate, a relațiilor care se aprind în grabă și se sting la primul obstacol. Azi, iubirea e adesea tratată mult prea superficial pentru cât de profundă este. Înainte, iubirea era despre așteptare. Despre scrisori care traversau mări și luni întregi de răbdare și revederi pline de lacrimi și pasiune.

Acum, iubirea este despre a sta la masă fiecare butonând obsesiv pe telefon. Ne conectăm la viața virtuală și ne deconectăm de la viața de cuplu. Ne ocupăm timpul pe toate rețelele sociale cu oameni pe care poate nu i-am întâlnit niciodată, deși dacă am ridica privirea și ne-am uita unul în ochii celuilalt am putea găsi o lume cu siguranță mai atractivă decât orice postare din social media.

Oare dacă am realiza cât de puternică este iubirea am fi mai conștienți în a trăi-o? Poate că dacă am înțelege cu adevărat forța ei, nu am mai lăsa-o la voia întâmplării. Am prețui-o mai mult, am lupta mai des pentru ea și am presa câte puțin din ea în tot ce facem.

Iubirea adevărată nu se măsoară în momente perfecte, ci în puterea de a rămâne chiar și atunci când totul pare un dezastru. O alegere pe care o facem în fiecare zi. Restul? Doar încercări.

- Advertisement -
Natalia Ghimfus
Natalia Ghimfushttp://natalia.ghimfus@canal33.ro
Natalia Ghimfus este absolventă a programului de licență Limba și literatura română - Limba și literatura engleză din cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București și masterandă la programul Consultanță și Expertiză în Publicitate din cadrul aceleiași facultăți. Pasionată de artă, îi place să se exprime cel mai mult prin dans și scris, principalele sale hobby-uri.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE