Prima vizită externă în calitate de șef al statului a lui Nicușor Dan a fost la Chișinău, pentru a-şi arăta sprijinul în procesul aderării Republcii Moldova la Uniunea Europeană. Pe timpul vizitei, președintele României a fost aclamat și aplaudat de sute de susținători.

Președintele României are în aceste zile un program extrem de încărcat.
După ce astăzi, 10 iunie, s-a întâlnit la Cincu cu Regele Spaniei, cu care a avut și o întrevedere tête-à-tête, a urmat o deplasare de la Sibiu direct la Chișinău.
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova a organizat pentru Nicușor Dan o primire extrem de călduroasă, acesta fiind aclamat de sute de moldoveni.
Într-un gest simbolic, cei doi preşedinţi au depus o coroană de flori la ”Monumentul lui Ştefan cel Mare si Sfânt”.
„Permiteți-mi, mai întâi, să vă felicit din toată inima pentru victoria în alegerile prezidențiale. Mă bucur că, în fruntea României, avem un partener ferm, un om care respectă Republica Moldova și ne este prieten. Azi suntem aici pentru că cetățenii noștri și-au adunat vot cu vot, matematic, puterea și au învins în fața unui pericol imens”, a spus la începutul discursului său președinta Moldovei.
„Avem de mers împreună pe un drum greu. Război în vecinătatea noastră, incertitudine. Trei ani de atacuri cu rachete și agresiune cu tancuri împotriva Ucrainei. Rusia a ales războiul și crima împotriva unei națiuni – o tragedie care ne amintește că pacea îți poate fi, pur și simplu, furată într-o noapte, că nu este un dat și că trebuie apărată zi de zi.
Acest război nu e doar cu arme. E și un război care ne intoxică mințile și sufletele – un război al manipulării, al dezinformării, al fricii și dezbinării. E un atac sistematic asupra democrațiilor, asupra țărilor, ca ale noastre, care aleg calea libertății. Un atac care exploatează și abuzează chiar principiile democratice, pentru a submina democrația și unitatea din interior (…)
Am fost despărțiți cu sârmă ghimpată, ni s-a interzis limba, părinții și bunicii noștri au fost deportați, familiile – destrămate, iar cultura și tradițiile – subminate. Au fost vremuri în care oamenilor li se lua dreptul de a simți, de a vorbi, de a spera.
Astăzi, metodele Kremlinului sunt altele, dar scopul rămâne același – să nu avem încredere unii în alții, să ne urâm între noi. Adică să ne distrugem, pentru că ura și neîncrederea nu au adus niciodată dezvoltare.
Dacă Moldova ar cădea pe mâna Rusiei, nu doar Chișinăul ar fi amenințat. Ci și Bucureștiul. Și Odesa. Și Europa. Mai multe trupe rusești la Nistru. Risc de destabilizare. Insecuritate.
O Moldova care rezistă înseamnă siguranța familiilor noastre, înseamnă liniștea celor 1.200 de km de graniță cu Ucraina, dar și a celor 684 de km de hotar cu România.
Adevărul e că nu am putea rezista singuri. Ucraina este scutul nostru. Și al vostru. Cât Ucraina luptă pentru libertatea sa, noi putem trăi în libertatea noastră.
De aceea, fiecare ajutor oferit Ucrainei este și un ajutor pentru Moldova. Pentru că fiecare zi în care Ucraina rezistă e o zi în care Moldova rămâne liberă.
Mulțumim României pentru sprijinul oferit Ucrainei. Este un sprijin care apără nu doar Ucraina, ci și Moldova, și România. Dacă Rusia ar învinge în Ucraina, nu s-ar opri acolo”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, președintele României a vorbit despre relațiile bilaterale și importanța integrării Republicii Moldova în cadrul UE.
„E o mare bucurie să fiu azi la Chișinău. E prima mea vizită oficială bilaterală ca Președinte al României și am ținut că ea să fie aici.
Evident că avem o relație specială, de suflet. Prezența mea aici este o garanție a continuării sprijinului pe care România îl acordă Republicii Moldova.
Este un moment important pe care Republica Moldova îl trăiește: începutul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Evident, împărtășim aceleași set de valori și împreună avem aceleași aspirații.
Am discutat azi mai multe chestiuni concrete. Este nevoie să consolidăm relația bilaterală în toate domeniile în care ea a început. Vorbim, cum ați spus, de domeniul energetic, proiectele de interconectare. Vorbim de infrastructură, pentru ca Republica Moldova să fie mai aproape de piața europeană, cea mai importantă. Am vorbit de vamă, bineînțeles. Am vorbit, de asemenea, de necesitatea ca companiile românești să investească mai mult în Republica Moldova și de acel fond de garantare pe care România îl promite mediului privat de mai mult timp pentru asta, de proiecte comune de educație care se continue”, a spus președintele României la conferința comună de presă.
În cursul acestei seri, Nicușor Dan a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu și cu premierul Dorin Recean
Mâine, 11 iunie, președinții Nicușor Dan și Maia Sandu vor merge împreună la un summit regional la Odessa, în Ucraina, acolo unde ar urma să fie purtate discuții tehnice cu privire la susținerea Ucrainei.