Există un obicei care, cum îi stă bine obiceiului, este repetat și repetat până devine normalitate. Nu mă refer la pusul de murături, obicei străvechi și cu rost, nici pregătirea staulului toamna pentru coborârea oilor de la munte.
Mă refer la transhumanța politică și staulul pregătit pentru fiecare oiță rătăcită printre dorințe!
Dacă are de dat lână bună, brânză, lapte, cărniță, va găsi mereu un staul unde să se adăpostească și să crească.
De abia s-a încheiat runda de alegeri locale din iunie, de abia am ales gospodarii, am zis de cine ne place și de cine nu ne place, cine să ne facă mândri de oraș sau comună, şi numai ce aflăm că locul de primar a fost de tranzit, spre alte pășuni mai grase și mai luminoase. Argumentul de bază: primarii trag lista. Cum îi stă bine unei turme care are nevoie să fie trasă. E adevărat că nu toți trag, loc să le găsim.
Unii dintre cei care au câștigat simpatia localnicilor pentru un nou mandat de primar sau președinți de Consilii Județene renunță după doar trei luni pentru un loc foarte fruntaș pe lista pentru Parlament. Unii sunt la al enşpelea mandat și pot să îi cred că au nevoie de o „ieșire”, după vreo 20 de ani de administrație publică. Dar tocmai pentru că au avut această onoare să tot fi fost votaţi, să facă lucruri concrete, palpabile pentru comunitatea care i-a răsplătit, nu ar fi meritat să înșele oamenii.
Să ceri votul la Primărie și apoi să renunți că „tragi” lista la parlamentare, iaca fundamentul. Este necinstit și nedemn. E ca și cum aș cumpăra o cutie pe care scrie lapte și când ajung acasă constat că e suc de prune. Vor rămâne o grămadă de orașe, comune cu niscai interimate, până când scoatem alți bănuți, dintr-un buget prin care șuieră vântul, pentru alte alegeri (deși doar ce comasaseră, ca să iasă mai ieftin).
Unii dintre ei îmi sunt buni amici. Am apreciat că nu m-au lăsat să le găsesc numele prin presă. Am polemizat cordial pe această temă. Niciun argument nu m-a înduioșat. Poziţia mea e limpede: nu mai înșela electoratul, măcar acolo unde se poate. Nu cred nicio secunduță că un primar bun, care își anunță comunitatea că nu va mai candida la primărie pentru că intenționează să meargă în Parlament, ar fi nevotat. Ba poate chiar cu mai multă plăcere și admirație, că nu te ia de fraier. Dar partidul e logica supremă, important e să iasă procentul, iar transhumanța să fie inspirată.
E adevărat că până acum nu prea am văzut primari care să se simtă în largul lor în Parlament. Ba din contră, intră în penumbră, cu chipuri plictisite și resemnate.
A fi parlamentar este cel mai comod serviciu din România. Dacă vrei, lucrezi, dacă nu, nu, banul merge, bașca influența. Poate presa să te mai zgândăre. Chiar nu cred că există un loc mai bun de stat si nefăcut nimic, iar pentru asta să fii și plătit.
Îmi amintesc de foști colegi de bănci pe care nu îi vedeam prin Parlament cu lunile, nici măcar la votul final, că nu era dificil să schimbi cartela cu un coleg amabil căruia îi întorceai favoarea în următoarele luni, când îi venea lui rândul „să muncească în teritoriu”, așa se numea chiulitul.
Despre cei care au candidat și care au pierdut la localele din iunie, cu scoruri grăitoare în privinţa valorii lor ca oameni politici, dar care își cer dreptul să fie „pe liste”, de parcă mama și tata le-au lăsat moștenire locul în bănci, e risipă de cuvinte orice analiză.
Niciun diagnostic nu le va schimba convingerea că s-au născut pentru a fi veșnic în funcții publice și de înalți demnitari. Oriunde și oricui loiali pentru așa menire.
