Subiectul fierbinte al ultimelor zile au fost cele două articole publicate de site-uri finanţate de Mihail Hodorkovski cu privire la Geoană. Este sau nu este aceasta o încercare de kompromat, aşa cum acuză Geoană?
Războiul Hodorkovski – Fundaţia ACF
Sînt nenumărate articole în presa internaţională şi în paginile site-urilor de analiză care prezintă lipsa de unitate a opoziţiei ruseşti de-a lungul anilor. Poate cel mai concis descrie această situaţie expertul în securitate Andrei Soldatov pentru NBC News (22 februarie 2023): „Ruşii din exil nu au fost niciodată capabili să formeze o opoziţie puternică. Sînt lupte interne, neîncredere şi o agendă neclară.”
Această situaţie s-a accentuat după moartea lui Aleksei Navalnîi şi există larg acceptată printre analişti ipoteza că la această situaţie a contribuit din plin FSB.
Recent, Fundaţia Anticorupţie – ACF a lui Alexei Navalnîi a publicat un raport de investigaţie şi un documentar în care se afirmă că unul dintre cei mai cunoscuţi opozanţi ai Kremlinului, Leonid Nevzlin, ar fi fost cel care a comandat atacul asupra lui Leonid Volkov, fost şef al ACF. În documentar Maria Pevcikh, actuala şefă a ACF, sugerează că Nevzlin a acţionat la ordinul lui Mihail Hodorkovski. În sprijinul celor afirmate, fundaţia își bazează acuzele pe un cache de corespondență preluat din aplicaţia Signal, din acele schimburi de mesaje reieşind că Nevzlin îi cere asociatului său, Anatoli Blinov, să organizeze un atac asupra lui Volkov, cu scopul final de a-l forța să se întoarcă în Rusia pentru a fi apoi arestat, dar şi asupra unor alţi doi membri ai ACF – Ivan Yhdanov şi soţia lui Maxim Mironov. Blinov a fost reținut în 19 septembrie de către autorităţile poloneze, cercetările fiind în curs.
Interesant este faptul că doar cu o săptămînă mai devreme canalul rus de propagandă Russia Today – RT lansase o știre bazată pe aceleaşi mesaje, formulînd aceeaşi acuză conform căreia Nevzlin a ordonat atacul asupra lui Volkov. Atît ACF, cît și RT au primit informațiile din aceeași sursă, un anume Andrei Matus, înşişi investigatorii ACF descriindu-l ca pe un “fixer” cu “legături puternice cu FSB şi alţi oficiali de securitate”. Matus a lucrat pentru Nevzlin în ultimii trei ani. Publicaţia The Bell, care a încercat să stea de vorbă cu fixerul, recunoaşte faptul că “motivul lui Matus de a publica dovezi compromiţătoare împotriva lui Nezvlin este complet neclar”.
Jurnalista Ekaterina Kotrikaze de la Wilson Center scrie într-un editorial din 20 septembrie 2024, referitor la faptul că este posibil ca acele mesaje să fi fost plantate: “”Aceasta este o schemă concepută de forțele de securitate cu mult timp în urmă. Corespondența este piratată, este complet autentică, dar apoi se introduc cîteva fraze incriminatoare și dintr-o dată persoana este un infractor”, a explicat sursa mea. „Nevzlin este foarte temperamental și poate face amenințări, dar acesta este doar el care se eliberează. El a fost mereu așa, dar cu adevărat nimic nu s-a întîmplat nimănui.”” Şi concluzionează aceasta: “Decizia ACF de a face publice aceste acuzații a divizat opoziția. Unii au acceptat povestea și cer o anchetă completă a poliției. Alții, însă, consideră că publicația este încercarea ACF de a-și discredita concurenții. Relația dintre cele două formații de opoziție a fost de mult timp tensionată, așa că este firesc să ne întrebăm dacă acesta ar putea fi un efort al echipei lui Navalnîi de a submina un concurent.”
De altfel, The Insider publică o bună parte dintre mesajele cu pricina, unul dintre acestea arătînd care ar putea fi unul dintre motivele pornirilor lui Nevzlin împotriva grupului Navalnîi: „Fedor [politologul Fedor Krasheninnikov], te rog nu mai reduce discuțiile de fond la concluzii de genul: „ești un idiot”. Mai întîi, l-ai vizat pe Hodorkovski, apoi pe [Dmitri și Gennadi] Gudkov. În acest fel faceți munca autorităților [rusești]. Acum, iată o sugestie: nu mai faceți asta și putem considera problema închisă. Dacă nu, așteptați-vă la un „răspuns simetric” pe această temă.”
Dacă Nevzlin ar fi fost omul FSB (aşa cum interpretează ACF mesajele de pe Signal) şi cum Nezvlin e pentru Hodorkovski “mai mult ca un frate” (după cum a afirmat la un moment dat Hodorkovski), atunci pe cale de consecinţă Hodorkovski ar fi şi el omul FSB (aşa cum insinuează Maria Pevcikh), avînd în vedere relaţia lungă şi strînsă între cei doi şi de subordonare din partea lui Nezvlin.
Hodorkovski, omul ruşilor?
Însă Hodorkovski nu e un opozant de duminică al lui Putin. A stat zece ani în temniţele ruseşti la ordinul lui Putin şi are o istorie puternică, demonstrată în rezultate, de opoziţie solidă concretizată în fonduri uriaşe băgate în activism intens, în luări de poziţie sonore, în sprijin acordat opozanţilor lui Putin. A spune despre Hodorkovski că e pe statele de plată ale FSB, un personaj care în martie anul acesta cerea tuturor guvernelor vestice, după alegerile prezidenţiale din Rusia, să nu îl recunoască pe Putin drept preşedinte, e o bazaconie pe care nimeni din dizidenţa rusă sau din presa internaţională nu o poate lua în serios. De asemenea, graţierea sa din decembrie 2013, cu doar cîteva luni înainte de ispăşirea completă a pedepsie, a fost o chestiune de conjuctură, în Rusia urmînd a se ţine Jocurile Olimpice de iarnă din 2014. Membrii organizaţiilor fondate de el, precum Open Russia şi Future of Russia, au fost ulterior vînaţi unul cîte unul de autorităţile ruseşti, parte dintre ei fiind astăzi în puşcărie. Diferenţa între el şi Nezvlin a fost aceea că Hodorkovski, în faţa acuzărilor care ulterior au dus la condamnarea lui, a rămas în ţară să facă faţă procesului, pe cînd Nezvlin, acuzat şi el, a tulit-o rapid în Israel unde este şi acum.
Pe de altă parte, însă, dezbinarea exilaţilor şi decredibilizarea lui Hodorkovski, cea mai puternică şi cunoscută voce a opoziţiei lui Putin după moartea lui Navalnîi, prin întinderea unei capcane şi plantarea de informaţii false contracandidaţilor lui de la ACF, asta da, pare suficient de credibil pentru a nu o scoate ca probabilitate din ecuaţie.
La fel de credibilă pare şi legătura acestuia cu CIA, fiindcă este greu de crezut că americanii nu ar fi încercat racolarea sa rapidă imediat ce acesta a părăsit Rusia. Site-ul prigor.ru, bunăoară, îl acuză direct de colaborarea cu CIA într-un articol intitulat “Dossier Center al lui Mihail Hodorkovski este o capcană CIA” din 27 martie 2023, invocînd materiale publicate pe canalul de Telegram al site-ului Dossier Center în care se face recrutare pentru CIA în mod identic şi cu aceleaşi texte precum cel al CIA pe canalul de Telegram al Agenţiei. În plus, invocă şi o decizie a Tribunalului Districtual Tagansky din Moscova din data de 29 iulie 2021 prin care site-ul Dossier Centre “este blocat de Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicaţiilor, tehnologiilor Informaţionale şi Mass-Media”, dar şi o decizie prin care “Mihail Hodorkovski – 20.05.2022 a fost inclus în Registrul agenţilor străini cu nr. 389”.
Este reală acţiunea de kompromat?
Şi ajungem astfel la acuzele formulate de Hodorkovski şi de cele două publicaţii finanţate de acesta – OCCRP şi Dossier Center, la care se adaugă publicaţia Context. Nu mai reiau pe larg conţinutul acestor, este cunoscut şi mega discutat: Rareş Mănescu i-a făcut campanie lui Geoană în timp ce derula afaceri cu un rus, Aleksei Koslov, care în urmă cu mai bine de zece ani „pare să fi fost un propagandist rus”, sub un alt nume, iar ăla, la rîndul lui, ar avea un partener de afaceri moldovean care “pare să fi luptat împreună cu ruşii în 2016”, iară ăsta din urmă a apărut în nişte fotografii cu un moldovean care ar fi “un presupus personaj moldovean al crimei organizate”. Citatele provin din articolul apărut pe OCCRP, însă formulările sînt identice şi pe Dossier Center.
Adăugăm la poveste şi faptul că Rareş Mănescu a lucrat în precampania lui Geoană timp de numai trei luni, din februarie 2024 pînă în aprilie 2024, aşa cum au afirmat fosta jurnalistă şi membră în staff-ul de campanie a lui Geoană, Sanda Nicola, dar şi Alina Achim, purtătoarea de cuvânt a mișcării România Renaște, nefiind contrazise de cineva, iar firma lui Mănescu cu rusul a fost făcută în 31 mai. În poveste apare ulterior şi fiul lui Mănescu, Vlad Mănescu vînzînd o afacere de consultanţă unei foste colaboratoare a oligarhului rus Moshe Kantor, Lisa Schmidt.
Care doamnă Schmidt răspune celor de la Context: „În afara faptului că sunt prietenă cu familia Mănescu și am luat firma de consultanță Oracle, care nu are încă nicio activitate, nu am cunoștință de nicio campanie politică a domnului Geoană și nici nu știu cine este. Mai mult, nu am cunoștință de afacerile familiei Mănescu cu domnul Kozlov. Orice imagine cu dl Kozlov în social media a fost încărcată fără consimțământul meu, deoarece nu-mi împărtășesc viața privată în social media. În plus, nu am cunoștință de nicio activitate a dlui Kozlov, deoarece am văzut această persoană o dată în viață.”
Cum răspunde Geoană am văzut în postarea sa de pe Facebook de acum patru zile: „V-am spus de la începutul campaniei prezidențiale că o candidatură independentă din partea unui fost înalt oficial NATO va deranja interesele Federației Ruse și interesele unor grupuri din România. Din păcate, am avut dreptate. O adevărată acțiune de kompromat este în derulare, îmi sunt imputate așa-zise asocieri cu Federația Rusă, lucrul total necredibil în condițiile în care, timp de 5 ani, am condus împreună cu secretarul general Alianța Nord-Atlantică.”
La Digi 24, în urmă cu două zile, reia teza kompromatului: „Este o campanie de compromitere care seamănă foarte mult cu o operațiune a Rusiei. Că este făcută direct de FSB sau prin interpuși – asta nu știu și aștept de la instituțiile statului român și de la fosta mea organizație răspunsuri clare cu privire la acest lucru. Fundația Navalnîi îl acuză astăzi pe Hodorkovski că este în spatele unui efort de eliminare a unor alți opozanți ruși. (…) Dacă n-ar fi apărut acuzaţia dinspre Fundaţia Navalîi, că mâna lui dreaptă, care este considerat a fi un asasin plătit, aleargă prin toată lumea pentru a elimina alţi opozanţi ruşi, aş fi fost puţin mai rezervat.”
Pe scurt, Geoană spune despre Hodorkovski, unul dintre cei mai respectaţi lideri ai dizidenţei ruseşti, şi despre jurnaliştii de la OCCRP şi Context că au primit ordin de la FSB să-i dea cu candidatura la prezidenţiale de toate gardurile.
Însă acuzele privind legăturile sale cu ruşii curg în spaţiul public de mai multe luni prin vocile diverşilor jurnalişti şi politicieni, nu este deloc o temă nouă şi am văzut cum a fost adusă repetat în discuţia publică vizita lui la ruşi din 2009.
Aşa încît, este firesc să ne întrebăm dacă strategii din spatele lui Geoană ar fi inclus în mod firesc această temă pe lista celor care trebuie contracarate din timp, pentru a nu fi subiect de vulnerabilizare în timpul campaniei electorale? Cu certitudine răspunsul este da.
Dar cum să faci acest lucru, fiindcă o negare directă din partea lui Geoană ar fi complet necredibilă. Răspunsul ar putea fi unul simplu: kompromatul. Cu alte cuvinte, cum ar putea fi Geoană omul ruşilor dacă, uite, ruşii caută să îl compromită şi să îl scoată din cursa prezidenţialelor? Însă nah, Geoană obţine hîrtiuţă oficială la NATO cum că el e curat ca lacrima în chestiunea asta şi, ca să fie şi mai credibil, obţine răspunsul printr-o publicaţie românească.
Şi unde ar fi fost ideal să fie pusă în practică strategia? Păi, taman pe site-urile unui dizident rus aflat în mijlocul unui scandal în care e acuzat de alţi dizidenţi ruşi că ar fi omul FSB. Ideal.
Iar dacă un fost şef SIE mai vine şi el cu minunata poveste cum că atacul la Geoană este, de fapt, un ditamai atacul la NATO, să dea greutate mai mare poveştii, idee susţinută în paralel şi de un jurnalist de la G4media, iacătă cum Cooperativa Igiena tunde, rade şi frezează candidatul Geoană înainte de alegeri.
Astfel, Geoană e scos victima unor atacuri mărşave din partea ruşilor, apoi primeşte şi certificat de băiat cuminte de la NATO, dar nu direct, că bate la ochi, ci prin intermediul News.ro, o publicaţie cu fire spre serviciile noastre de informaţii.
Acum, că şi Geoană a fost acuzat de unii jurnalişti de pe la noi că ar fi ofiţer acoperit al SIE, asta e doar o întîmplare, desigur, fără vreo legătură cu o posibilă variantă în care SIE, de exemplu, a comandat direct sau a exploatat în orb nişte jurnalişti români onorabili.
Răspunsul NATO zice aşa: “Dl. Geoană a îndeplinit funcţia de secretar general adjunct al NATO în perioada octombrie 2019 – septembrie 2024. Toţi angajaţii NATO trebuie să obţină o autorizaţie de securitate de la autorităţile lor naţionale pentru a-şi putea prelua atribuţiile în cadrul organizaţiei, iar dl. Geoană a făcut acest lucru. În perioada în care a fost secretar general adjunct al NATO, dl. Geoană a lucrat în mod consecvent în sprijinul Alianţei transatlantice şi în apărarea valorilor democratice ale NATO.”
Mulţi s-au grăbit să comenteze faptul că cei de la NATO se spală pe mîini de verificări şi pasează în braţele serviciilor noastre responsabilitatea, însă tot NATO spune clar mai apoi că Geoană, cît a fost la NATO, nu a călcat strîmb pe la ruşi. Un răspuns corect, avînd în vedere că NATO nu poate să se pronunţe pe ce a făcut Geoană înainte de asta. În acelaşi timp, un răspuns parşivesc, care lasă loc speculaţiilor.
Revenind la aşa-zisul atac la Geoană care, cică, ar fi un atac la NATO, argumentele lui Cătălin Harnagea, fost şef SIE, cît şi ale lui Dan Tăpălagă, acuzat de alţi colegi de breaslă că ar fi ofiţer acoperit, lipseşte bruma de logică: pentru ce Hodorkovski ar intenţiona să dea în NATO, adică să cînte în struna celor care l-au băgat zece ani la puşcărie, şi de ce ar face acest lucru într-o manieră prea puţin credibilă, cu o poveste în care un personaj complet necunoscut în exterior şi puţin cunoscut în ţară pune de-o afacere cu un rus, necunoscut la rîndu-i, în timp ce adăstează vreo trei luni printre ceilalţi angrenaţi într-o campanie de promovarea a unei cărţi a unui candadidat care nici măcar nu îşi depusese încă respectiva candidatură? Dacă se dorea un atac la NATO, vă garantez că s-ar fi găsit căi mult mai de impact şi mai credibile. Nu ataci un elefant cu pliciul de muşte.
Acum, dacă la Harnagea regăsim aceeaşi poezie ca a lui Geoană, în care se invocă şi conflictul dintre ACF şi Hodorkovski, Tăpălagă e mai creativ şi aminteşte cum şi-a făcut Geoană promovare cu sigla NATO în spinare, însă la finalul articolului acesta scrie: “Greu de crezut totuși că rușii l-au angajat pe Hodorkovski ca să-i compromită lui Mircea Geoană șansele la prezidențiale. La experiența sa de diplomat și de fost oficial NATO, un mic detaliu ar trebui să-l pună pe gânduri: Mihail Hodorkovski a preluat ancheta pe contul său de X în timp ce participa la Formul de Securitate de la Varșovia, considerat al trelea ca importantă după Conferința de securitate de la Munchen și cea din Elveția, la care participă de regulă oficiali importanți din țările NATO și UE cu atribuții apărare și securitate. La acest nivel, nimeni nu pune în discuție NATO și pe foștii săi oficiali de capul lui.” Tăpălagă însă nu ia în considerare faptul că poate pur şi simplu Hodorkovski a postat atunci fiindcă abia primise de la jurnalişti solicitarea să promoveze pe cont noul articol şi nu l-a citit. Aşa cum fac mulţi alţi patroni de publicaţii. Însă după ce l-a citit, Hodorkovski l-a şters iute.
În continuarea celor scrise de el vine şi faptul că Hodorkovski a avut o postare pe X pe care a şters-o apoi. Postarea lui suna aşa: “Mircea Geoană, nr. 2 al NATO, candidează la președinția României și îl critică pe Putin. Cu toate acestea, partenerul de afaceri rus al consilierului său are legături directe cu Kremlinul.”, apoi dădea link către articolul din Dossier Center.
De ce a şters postarea Hodorkovski? O explicaţie simplă şi logică este aceea omul a sesizat că a fost folosit. Nu e primul şi nici ultimul care îşi şterge postări atunci cînd apar informaţii că acestea nu corespund realităţii sau ceva e în neregulă cu sursele. Articolele de pe OCCRO şi Dossier Center nu le putea şterge fiindcă pe de o parte nu-i aparţineau, iar pe de altă parte ar fi dat un semnal că se amestecă în politica editorială a acestora şi credibilitatea publicaţiilor ar fi fost ştirbită.
Cît despre conţinutul lor, un subiect precum legătura fostului adjunct de la NATO cu FSB ar fi trebuit să bubuie în presa internaţională, nu-i aşa? Însă, după cum vedem, aceasta a ignorat complet “dezvăluirile” celor de la cele două publicaţii finanţate de Hodorkovski, din simplul motiv că povestea miroase de la o poştă a făcătură şi însăilare forţată de nume şi fapte. Pornită, cum şade bine unei astfel de operaţiuni, de la nume reale şi fapte reale.
Mai mult, nişte jurnalişti cu experienţă serioasă şi doldora de premii, cum sînt cei de la OCCRP şi Dossier Center, ar fi trebuit ca înainte de a publica articolul să ceară şi punctul de vedere al lui Geoană, cîtă vreme numele său apare în poveste. În mod inexplicabil, nu au făcut acest lucru, dacă e să luăm de bune afirmaţia lui Geoană cum că a aflat din presă despre Mănescu. Ceea ce înseamnă că subiectul este posibil să fost livrat sub formă de pont cert către aceştia, cu solicitarea de a fi publicat rapid. Că vreunuia i s-a livrat în poală sau jurnaliştilor li s-a creat impresia unei investigaţii a lor prin clasica metodă de vînturare a bomboanei sub nas, nu avem de unde şti.
La fel cum nu avem de unde şti şi nici nu cred că vom afla dacă Rareş Mănescu a fost plantat pe lîngă Geoană cu temă de casă, dacă a fost agăţat în timpul în care a s-a învîrtit prin România Renaşte sau pur şi simplu a făcut o afacere cu un rus, aşa cum fac şi alţii mulţi de prin ţara asta, şi nişte ochi atenţi s-au gîndit că e un bun prilej pentru o mişcare tactică.
Cît despre vizitele lui Geoană la ruşi din 2009, în wikileaks se afirmă că ar fi fost două, însă Geoană zice că a fost numai una, iar Cristian Diacnescu, pe atunci ministru de externe, confirmă indirect, într-un dialog Cu Tăpălagă: “Geoană a contactat ministerul de externe şi a informat despre vizita neoficială şi i s-a pus la dispoziţie un dosar de evaluare a stadiului relaţiei bilaterale România-Rusia.” Cu alte cuvinte, Geoană nu a plecat de nebun la ruşi fără să informeze ministrul, chiar dacă deplasarea a fost o vizită privată. Aşa cum a explicat şi donaţia de 14.000 Euro către fundaţia Mihaelei Geoană, donaţie care, în fapt, a fost o licitaţie cu cedarea ulterioară a sumelor pentru achiziţia unui mamograf.
În loc de încheiere, nu cred în varianta kompromatului fluturat de Geoană, nici în povestea atacului la NATO, din toate motivele pe care le-am înşirat mai sus. În plus, scandalul acesta umflat de media se va dovedi că nu a avut vreun impact asupra procentajelor lui Geoană din următoarele sondaje, din simplul motiv că tema pupăcelii lui Geoană cu ruşii e o istorie atît de ronţăită şi atît de puţin credibilă încît votantul nu mai dă două parale pe ea, aşa cum bine se vede în aceste zile pe reţelele de socializare. Pur şi simplu, consultanţii au mai bifat un subiect închis pe lista vulnerabilităţilor candidatului lor.
