7.9 C
București
sâmbătă, 2 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALPachetul Republica Moldova/Ucraina şi decizia de extindere a Uniunii Europene

Pachetul Republica Moldova/Ucraina şi decizia de extindere a Uniunii Europene

Prim-ministrul moldovean, Dorin Recean, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că  negocierile de aderare ale statului moldovean la Uniunea Europeană ar putea fi lansate la finele anului 2023, dar nu nu poate fi exclusă și ipoteza ca acestea să fie amânate până în martie 2024.

Este pentru prima dată în discursul oficialilor moldoveni când se recunoaște faptul că Republica Moldova ar putea să nu primească din partea Consiliului European data începerii negocierilor de aderare. „Am ferma convingere că vor fi deschise negocierile de aderare. Dacă nu în decembrie, atunci în martie. Chișinăul a realizat în proporție de 94% condiționalitățile. Suntem campioni la implementare, în sensul ajustării legislației și implementarea legislației. Dacă decizia Consiliului European nu va fi luată acum, atunci va fi luată în martie, dar oricum acest lucru se va întâmpla”, a punctat Recean.

Premierul moldovean a legat statul moldovean de cel ucrainean : „trebuie să fim împreună cu Ucraina, la pachet, pentru deschiderea negocierilor. Suntem alături de prietenii și vecinii noștri. Noi suntem recunoscători pentru curajul și vitejia ucrainenilor ei asigură pacea și securitatea în regiunea noastră”, a precizat oficialul moldovean.

Primul care a dat tonul schimbării discursului optimist referitor la începerea negocierilor a fost directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene care a sugerat că decizia de începere a negocierilor de aderare ar putea fi amânată până în luna martie a anului viitor.

Mi-a fost clar din data de 30 noiembrie că Republica Moldova nu va primi în 2023 data fixă de începere a negocierilor de aderare. La 30 noiembrie, un purtător de cuvânt al guvernului maghiar a declarat, că Budapesta „nu are motive” să voteze în favoarea începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei. Oficialul nu a făcut nici o referire la Republica Moldova care a depus cerere de aderare odată cu Ucraina și este văzută ca parte a unui „pachet tehnic împreună cu Ucraina” în perspectiva noii extinderi a Uniunii Europene.

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk si Pirmul ministru al Republicii Moldova Dorina Recean

Există așadar o sumedenie informații publice care arată că, în ședința Consiliului European din 14-15 decembrie, Republica Moldova și Ucraina nu vor obține dreptul de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Ori că subiectul nu va fi pus în discuție.

Este știut că mai mulți lideri ai statelor Uniunii Europene privesc la pachet Republica Moldova și Ucraina, aceștia privesc valul de extindere al UE după aceleași criterii după care s-au petrecut extinderile anterioare, e vorba de criteriile de la Copenhaga, stabilite în 1993.

Nici Republica Moldova, nici Ucraina nu au îndeplinite criteriile de admitere în UE stabilite la Copenhaga.

Este adevărat că, de la Comisia Europeană a fost dată undă verde de începere a negocierilor înainte ca cele două state să îndeplinească condițiile prealabile de aderare.

Consider că a fost un gest de încurajare, plin de încărcătura geopolitică a războiului existent în regiune. Cel mai probabil s-a dorit ca această încurajare să rezoneze cu victoria ucrainenilor în contraofensiva planificată de ei. Observăm că nimeni nu mai vorbește de contraofensivă, ceea ce înseamnă că ea, ori nu a început, ori s-a terminat.

Pentru obținerea dreptului de a începe negocierile este nevoie de acordul tuturor celor 27 de membri ai Consiliului European, votul nu se ia în baza majorității ci a unanimității. Iată de ce, anunțatul refuz al liderilor de la Budapesta față de Ucraina privește și Republica Moldova.

Dacă liderii UE vor oferi statului moldovean data de începere a negocierilor și nu vor face același lucru pentru autoritățile ucrainene va fi un semnal urât la adresa Kievului. Care va spune că pentru a fi în clubul select european Kievul trebuia să înceapă controfensiva și să câștige războiul.

Sunt sceptic că acest lucru se va întâmpla. Nici un lider european nu va risca să aducă în uniune un stat pe al cărui teritoriu se desfășoară un război. Ar însemna să-și dea foc la valiza electorală.

Cel mai probabil, președinții și șefii guvernelor UE vor transfera pentru altădată deciziile referitoare la Republica Moldova și Ucraina. Vor deplasa în timp responsabilitatea deciziei.

Declarația făcută de solidaritate romantică a șefului guvernului moldovean, care a legat Chișinăul de Kiev, este una lipsită de viziune și pragmatism politic.

Dacă statul moldovean primește în acest an data începerii negocierilor de aderare, ar însemna că în plan extern, doamna Maia Sandu beneficiază de aură foarte pozitivă. Rezultatul alegerilor locale generale a arătat că în plan intern, a pierdut-o.

Victor Nichituş
Victor Nichituşhttp://canal33.ro
Corespondentul Canal 33 in Republica Moldova, Victor Nichituș, jurnalist moldovean, observator incomod al vieții politice dintre Prut și Nistru vreme de 30 de ani, este citit atât de oficialii şi cât şi de opozanţii momentului, pentru comparaţiile surprinzătoare, nuanţele care scapă altora şi mesajele, ingenios inserate în documentatele sale note și observații.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments