23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie, 2024
Google search engine
DiversePaștele cailor, sărbătoarea care chiar există!

Paștele cailor, sărbătoarea care chiar există!

Paștele Cailor este o denumire alternativă pentru Înălțarea Domnului sau Ispas, aceasta fiind ultimul în șirul evenimentelor religioase ale sfintelor sărbători pascale. Aceasta se desfășoară anual la 40 de zile după Înviere, având o dată variabilă.

În calendarul popular al românilor calul este sărbătorit în mai multe rânduri, însă ce-a de-a şasea zi de joi de după Paşti este ziua în care calul nu are șaua pusă, nu este încălecat, nu trage la căruță și este lăsat să pască liber pe izlaz.

Legenda spune că la naşterea lui Iisus în grajdurile bătrânului Crăciun, boii şi oile şi-au mâncat fânul şi au adormit, în timp ce caii au tropotit şi au nechezat, iar după ce au terminat fânul primit, l-au mâncat şi pe acela sub care Pruncul fusese ascuns de furia lui Irod.

Necăjită, Maica le-ar fi zis cailor să nu se sature decât o singură dată pe an, și anume la Ispas, dar nici atunci de tot, ci numai pentru un ceas. Ei bine, ora în care se săturau caii însemna Paştele lor.

Luând în considerație un an întreg în care caii nu se satură, expresia „La Paştele cailor” a putut foarte ușor șă capete sensul de „niciodată”.

O explicație a provenienței sărbătorii o aduc bătrînii satelor din Transilvania: Atunci când catolicii sărbătoreau Paştile, românii cereau caii fraților unguri ca să-şi lucreze pământul, iar când biserica ortodoxă prăznuia Învierea Domnului, era rândul maghiarilor să ia cu împrumut caii de la români. Când se întâmpla ca Paştile ortodox şi cel catolic să cadă în aceeaşi zi, caii se odihneau. Atunci era ziua lorde odihnă, numită „Paştile Cailor”.

În ziua de Ispas, în exuberanţa vegetaţiei, caii erau slobozi să pască pe unde doreau, iar boii şi juncanii se urcau la păşunea alpină. Se pare că în vechime, sărbătoarea Paştele Cailor a fost o zi a soroacelor, termen limită când se încheiau sau se lichidau diferite înţelegeri şi afaceri.

Spre deosebire de Sângiorz (23 aprilie) şi Sâmedru (26 octombrie) care sunt sărbători ale sorocului cu dată fixă în calendarul popular, Ispasul avea dată mobilă, care varia, de la an la an, cu un număr mare de zile, sărbătoarea fiind asimilată ca fiind o zi oarecum incertă. Și pentru că pe vremuri era obiceiul ca plata datoriilor să se facă la Sfântul Gheorghe, erau multe situațiile în care plățile se amânau până la Ispas, adică la Paştele Cailor. Cum Ispasul nu are o dată fixă, amânarea plăţii la Paştele Cailor a căpătat treptat sensul de „niciodată”.

Paștele cailor mai este cunoscut în popor ca Ziua iepelor.

Poporul a asimilat neaşteptat de repede sintagma „La Paştele cailor”,unde sensul primar s-a alterat și s-a transformat în niciodată.

Surse: Ion Ghinoiu- Calendarul țăranului român; tudor Pamfilie- Sărbătorile de vară la romani

Sursă foto: pixabay

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments